"Riga Crypto si lapona Enigel" de Ion Barbu

             Riga Crypto si lapona Enigel publicata inițial in 1924 , integrata apoi în ciclul Uvedenrode din volumul Joc Secund (1930) este subintitulata "Balada", realizandu-se in viziune moderna , ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric.
Poemul pare un cantec batranesc de nunta , dar este o poveste de iubire din lumea vegetala, o balada fantastica , in care intalnirea are loc in plan oniric ( in vis).
"Luceafăr întors' , poemul prezinta drama cunoasterii si incompatibilitatea dintre doua lumi/regnuri.
             Titlul baladei trimite cu gândul la marile povesti de dragoste din literatura universala , Romeo si Julieta , Tristan si Isolda. Insa la Ion Barbu , membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu calități excepționale , dar negative , in raport cu norma comuna ( Crypto e "sterp" și "naravas" iar Enigel e "prea-cuminte".
              La nivel formal , poezia este alcătuita din  doua parti  , fiecare dintre ele prezentând cate o nunta : una consumata , împlinita , cadru ale celeilalte nunti , povestita , inițiatica , modificata in final prin casatoria lui Crypto cu masalarita. Formula compoziționala este aceea a  povestirii in rama  ,  a povestii in poveste ( nunta in nunta).
              Primele patru strofe constituie rama nuntii povestite și reprezinta dialogul menestrelului cu  "nuntașul  fruntaș" . Menestrelul  ( un trubadur medieval) e îmbiat sa cânte despre nunta ratata dintre doi parteneri inegali , reprezentați de doua regnuri distincte "Enigel si riga Crypto". Nuntașul îl roagă sa zică "un cantec"  pe care la zis "cu foc"  acum o vara.
              Partea a doua , nunta povestita, este realizata din mai multe tablouri poetica : portretul si imparatia rigai Crypto, portretul, locuruile natale si oprirea din drum a laponei Enigel , intalnirea dintre cei doi , chemarile rigai si refuzurile laponei , raspunsul laponei si refuzul categoric , pedepsirea rigai in finalul baladei .
         Modurile de expunere sunt descrierea , dialogul si naratiunea.
             In debutul pârtii  a doua , sunt realizate prin antiteza portretele membrilor cuplului , deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto , cel tăinuit ("inima ascunsa"), sugerează apartenenta la familia ciupercilor (criptogame) si postura de rege (riga) al fapturilor inferioare.Numele  Enigel  are sonoritate nordica si sustine originea ei , de la pol si trimite la semnificatia din limba suedeza "inger" , lapona isi conduce turmele de reni spre sud , stapana a regnului animal , ea repezinta ipostaza umana , cea mai evoluata a regnului . Riga Crypto , este craiul buretilor, caruia dragostea pentru Enigel ii este fatala.Singura lor asemanare este statutul superior in interiorul propriei lumi.
             Spatiul definitoriu al existentei , pentru Crypto , este umezeala prepetua in timp ce lapona vine "din tari de gheata urgisita" ceea ce explica aspiratia ei spre soare si lumina , dar si miscarea de transhumanta care ocazioneaza popasul in tinutul rigai.
             El este barfit si ocărât de supusi , pentru ca e "sterp" , "naravas" si "nu voia sa infloreasca".
Membrii cuplului nu-si pot neutraliza diferențele in planul real ; comunicarea  se realizează in plan oniric. Riga este cel care rostește descantecul  de trei ori. Poveste propriu-zisa se dovedește a fi fantastica , ea desfășurându-se in visul fetei , ca in Luceafarul,  dar rolurile sunt inversate.
In prima chemare-descantec , Crypto isi îmbie aleasa cu "dulceata"  si cu "fragi". Darul lui este refuzat categoric de Enigel.
             Refuzul laponei il pune intr-o situatie dilematica , dar optiunea lui e ferma si merge pana la sacrificiul de sine.
           Lapona refuza nuntirea dorita de Cyrpto.
             Imaginii de fragilitate a lui Crypto , lapona ii opune aspiratia ei spre absolut , cu toate ca tentatia iubirii este coplesitoare. Soarele este simbolul existentei spirituale , pe care riga o refuza in favoarea existentei instinctuale , sterile , vegetative.
Pentru a-si continua drumul catre soare si cunoastere , lapona refuza descantecul  rigai , ce se intoarce in mod brutal asupra celui care l-a rostit si-l distruge . Faptura firava e distrusa de propriul vis , cade victima neputinetei si indraznelii de a-si depasi limitele , de a incerca sa intre intr-o lume care ii este inaccesibila.
             Finalul  este trist . Riga Crypto se transforma intr-o ciuperca otrăvitoare , obligat sa nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: "Cu Laurul-Balaurul/Se toarne-n lume aurul,/Sa-l toace,gol la drum sa iasa./Cu masalarita-mireasa./Sa-l tie de împărăteasa"încercarea fiintei inferioare de a-si depasi limitele este pedepsita cu nebunia.
             Trei mituri fundamentale  de origine greaca sunt valorificate in opera poetului :al soarelui (absolutul),al nuntii  si al oglinzii . Drumul spre sud al laponei are semnificatia unui drum initiatic , iar popasul in tinutul rigai este o proba trecuta prin respingerea nuntii pe o treapta inferioara.
             In concluzie accentul in aceasta balada cade pe antagonismul slab-puternic. Prin intermediul acestui poem , Barbu neaga o întreaga tradiție literara: înlocuind ideea impusa in literatura ca dragostea este un miracol in sine , poetul prezintă drama incompatibilității si legea nemiloasa a iubirii ( supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).

"Mara" de Ioan Slavici

Proza lui Slavici conturează o frescă a moravurilor şi a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume în care triumfă binele şi adevărul, cinstea şi dreptatea, norme etice pe care omul trebuie să le respecte. Slavici, fiind un autor moralist, un fin psiholog şi un creator de psihologii, aplică în opera sa noţiunea fundamentală de omenie şi virtuţi morale precum: sinceritatea, demnitatea, buna-credinţă, cinstea şi iubirea de adevăr. Întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav pedepsită de autor.

"Mara" este cel mai reuşit roman al lui Slavici şi unul dintre cele mai bune romane româneşti. Romanul, apărut în 1906, reprezintă cea mai valoroasă creaţie epică de mare întindere, fiind cel mai bun roman al nostru, înainte de Ion "pentru epoca în care a apărut, Mara trebuia să însemne un eveniment, şi astăzi, privind înapoi, romanul acesta apare ca un pas mare în istoria geniului" (G. Călinescu - Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent).

El zugrăveşte veridic o lume, cu moravurile ei specifice aşezate la interferenţa satului cu oraşul, într-un sat ardelenesc, Radna, lângă Lipova şi aproape de Arad, acţiunea cărţii fiind plasată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. "Mara" este un roman realist social cu valoare etnografică şi în acelaşi timp, o extraordinară carte de dragoste "însuşirea esenţială a lui Slavici este însă de analiza dragostea, de a fi un poet şi un critic al eroticii rurale dintr-o provincie cu oameni mai propăşiţi sufleteşte (.) jumătate din roman notează încet, răbdător, aprinderea, propagarea şi izbucnirea iubirii la o fată conştientă prin frumuseţe de farmecele ei" (G. Călinescu - Istoria Literaturii Române .).

Semnificaţia titlului este sugestivă, deoarece această creaţie este, mai întâi, romanul Marei, al cărui destin constituie axa fundamentală a epicii. În cele 21 de capitole, cu titluri semnificative "Sărăcuţii mamei", "Furtuna cea mare", "Ispita", "Datoria", "Blestemul casei", "Norocul casei", "Pace şi linişte" acţiunea urmează linia clasică ascendentă desfăşurându-se pe două planuri: planul Marei, al zgârceniei şi al orgoliului voinţei şi planul iubirii, al cuplului Persida-Naţl. Romanul începe prin prezentarea personajului principal, Mara Bârzovanu, o "precupeaţă" din Radna şi prin fixarea locului unde urmează să se petreacă acţiunea.

Ea rămăsese văduvă cu doi copii, dar era încă tânăra, voinică şi harnică. Bărbatul ei, Bârzovanu, fusese "mai mult cârpaci decât cizmar" şi îşi petrecuse viaţa mai mult "la birt decât acasă", lăsându-le copiilor o livadă de pruni, o vie pe dealul Păuliş şi casa, care era a Marei, primită ca zestre când se măritase. Mara trăia din negoţ, "vinde ce poate şi cumpără ce găseşte", duce la Radna "ceea ce nu găseşti la Lipova ori la Arad" şi aduce de la Arad "ceea ce nu găseşti la Radna ori la Lipova".

Mara, pentru a nu-şi lăsa copii singuri, îi lua mereu după ea prin târguri, fiind foarte mândră de ei zicând "tot n-are nimeni copii ca mine!" Ea strângea bani pe care îi repartiza în trei ciorapi: unul pentru zile negre şi pentru mormântare, altul pentru Persida şi încă unul pentru Trică şi nu trecea o zi fără ca ea să pună în fiecare măcar câte un creiţar. Dorea să-şi vadă fata preoteasă, iar pe Trică ajuns staroste în bresla cojocarilor. Persida este dusă la Mănăstirea din Radna şi dată maicii Aegidia pentru educaţie, iar pe fiul ei îl angajează ucenic pe patru ani la Boncioacă, starostele cojocarilor din Lipova.

Cu trecerea anilor copii s-au făcut mari şi odată cu ei "au crescut şi ciorapii". Frumuseţea şi farmecul Persidei îl fascinează pe Naţl, băiatul lui Hubăr, măcelar la Lipova. El fusese ucenic, de doi ani ajunsese calfă, iar apoi trebuia să facă doi ani de călătorie pentru a ajunge patron şi a prelua măcelăria tatălui său.

Persida, la rândul ei se îndrăgosteşte de Naţl, refuzând să se mărite cu teologul Codreanu, spre marea supărare a Marei care dorea ca ea să devină preoteasă. Mara nu ar fi fost de acord cu relaţia dintre Naţl si Persida, deoarece acesta era neamţ. Când împlineşte optsprezece ani, Persida se căsătoreşte în secret cu Naţl şi fug împreună la Viena, pentru a-şi termina el perioada de călătorie.

Întorşi la Lipova, cei doi îndrăgostiţi deschid un bar pe care îl conduce doar Persida, deoarece Naţl începuse să bea, să joace cărţi cu prietenii toată ziua şi să trândăvească. Când ea îi reproşează că prietenii lui nu plăteau niciodată şi consumau foarte mult, Naţl începe să o bată. Înfăţişarea Persidei se schimbase foarte mult, ea devenind din fata gingaşă şi firavă care era în mănăstire o femeie voinică şi puternică, din cază că muncea din greu toată ziua.

Ea începu să aibă mustrări de conştiinţă pentru cununia ei făcută fără binecuvântarea părinţilor, având complice pe preotul Codreanu care făcuse slujba pentru că era un om slab şi nu putuse rezista rugăminţilor ei. După ce Persida naşte un copil, Mara şi părinţii lui Hubăr Naţl se împacă fiind foarte mândri de nora lor. Hubăr avusese o legătură amoroasă ascunsă cu Reghina, care fusese servitoare la Radna.

După ce născu un copil, ea rămăsese paralizată de o mână şi de un picior, i se strâmbase gura şi înnebunise şi nimeni nu ştia cine este tatăl copilului. Maicile îi ţineau la mănăstire şi îi hrăneau pe amândoi, din milă creştină. Reghina murise când băiatul avea opt ani, iar când crescuse o ajuta mereu pe Persida.

El semăna din ce în ce mai mult cu Naţl şi toţi şi-au dat seama că iubitul misterios al Reghinei fusese Hubăr măcelaru. În alt plan narativ, Slavici relatează viaţa lui Trică. Angajat ucenic la Boncioacă, Trică este cuminte şi harnic, devine calfă, dar refuză să devine ginerele stăpânului, deşi acesta dorea să-l însoare cu singura lui fată.

El are o scurtă relaţie cu Marta, soţia patronului, dar apoi doreşte să devină meşter cojocar pentru a avea o viaţă independentă. Trică pleacă pe frontul din Italia, unde este rănit şi internat într-un spital dinVerona. Întors acasă, Mara observă că fiul ei se schimbase, nimic din înfăţişarea lui nu mai amintea de "prostălanul motolog din care putea orişicine să facă ce vrea".

În postul Paştelui, Trică devine maistru cojocar, iar Naţl maistru măcelar. Finalul romanului ilustrează întâlnirea dintre Bandi şi Hubăr, care recunoaşte, în sfârşit, că este tatăl lui. În clipa aceea, Bandi "îl lovi cu pumnul în piept, apoi cuprind de un fel de turbare, se năpusti asupra lui şi îl muşcă în gâtlej".

Persida l-a găsit pe Hubăr prăbuşit în mijlocul casei, cu ochii închişi, iar pe Bandi apăsând pieptul tatălui său şi râzând. Cu o impresionantă forţă a detaliului, autorul surprinde culoarea specifică a spaţiului social, politic, etic şi etnografic al satului ardelenesc, evidenţiind mentalitatea acestei lumi de meşteşugari şi negustori, care acţionează în spiritul unei morale în care coexistă adevărul, sinceritatea şi demnitatea. Slavici concepe personaje "tăcute, greu de urnit, încăpăţânaţi în prejudecăţile şi obiceiurile lor, la care gândirea colectivă e mai puternică decât cea individuală".

Personajele principale ale romanului sunt eroi cu o viaţă complexă, individualităţi puternice, înrădăcinate în concepţiile lor despre viaţă. Mara înfăţişează chipul comun al femeii mature de peste munţi, al văduvei întreprinzătoare şi aprige. Ea înţelege că singura cale de a răzbi şi a domina este puterea banului.

Zgârcenia, prezentă într-o formă incipientă în caracterul Marei apare ca rezultatul unei vieţi dure; ea fiind produsul mediului în care trăieşte. Suferind pentru că era dispreţuită de alţii pentru sărăcia ei, ea hotărăşte să-i sfideze pe cei bogaţi prin avuţie. Femeie intreprindă şi energică pricepută în afaceri, cu un deosebit simţ practic, Mara se aruncă în vâltoarea vieţii cu ambiţie şi hotărâre, cu responsabilitate faţă de viitorul copiilor ei, de care este întotdeauna mândră.

Prin caracterizare directă făcută de autor se conturează portretul fizic al cărei trăsături fizice le sugerează pe cele morale "Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de vânt". Femeie aprigă, cu un dezvoltat simţ al demnităţii umane, mamă iubitoare, Mara are modele de viaţă pentru copii ei, pe fată vrea să o vadă preoteasă, iar pe Trică maistru cojocar. Fire energică şi ambiţioasă, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate şi suferă de fiecare dată când copii ei trec prin dificultăţi, fiind întotdeauna de partea lor.

Când căsnicia Persidei este în declin, Mara este alături de ea, îi dă dreptate şi o ajută să treacă peste greutăţi. Înzestrată cu o mare putere de adaptare la orice situaţie, Mara nu este deznădăjduită când Persida fuge cu Naţl, socotind că fiica ei a procedat ca orice femeie care ascultă de glasul iubirii. Banii îi conferă demnitate şi respectul de sine şi Mara nu vrea să mai ajungă la starea de umilinţă pe care i-o dăduse sărăcia.

Calculată şi chibzuită, harnică şi inteligentă, cu o mare voinţă şi stăpânire de sine, Mara întruneşte toate virtuţile ce compun viziunea etică a lui Slavici. Întreaga acţiune a romanului construieşte, de fapt, destinul zbuciumat al Persidei şi ilustrează ideea că omul învinge în viaţă prin voinţă, luciditate, dragoste, prin devotament şi o mare stăpânire de sine "Dragostea Persidei e de un dramatism răscolitor". Portretul fizic şi moral reiese din impresia pe care o lasă asupra celor din jur "înaltă, lată-n umeri, plină, rotundă şi cu toate acestea subţirică s-o frângi din mijloc; iar faţa ei ca luna plină, curată ca floarea de cireş şi albă, de o albeaţă prin care numai din când în când străbate, abia văzut, un fel de rumeneală", iar când trecu prin faţa măcelăriei lui Hubăr lăsă în urmă "o văpaie mistuitoare".

Ascultătoare şi blândă faţă de maica Aegidia, devotată şi respectuoasă faţă de mama ei, Persida trăieşte o viaţă liniştită, până în momentul când, de la fereastra mănăstirii, îl zăreşte pe Naţl, fiul măcelarului Hubăr. De acum pasiunea pentru Naţl îi va dirija întreaga sa viaţă, subliniind bogăţia şi măreţia sufletului ei. Trecând peste dorinţa mamei sale de a se căsători cu preotul Codreanu, aceasta îşi ascultă glasul inimii şi se căsătoreşte pe ascuns cu Naţl, convinsă că aceasta îi este menirea.

Întregul ei zbucium sufletesc, izvorăşte din respectarea valorilor morale impuse de tradiţie şi din sincera dragoste pentru Hubăr. Admirabilă şi devotată soţie Persida nu-l părăseşte pe Naţl atunci când acesta devine neglijent, beţiv şi brutal. Ca şi mama ei Persida este o femeie cu simţ practic, harnică şi ambiţioasă şi devine stăpâna casei.

Bunătatea şi blândeţea Persidei va învinge până la urmă brutalităţile lui Naţl, zgârcenia Marei şi orgoliul nemăsurat al familiei Hubăr. După naşterea copilului, soţul ei şi-a schimbat brusc comportarea faţă de Persida, Hubăr i-a cerut iertare pentru toate supărările pe care i le-a pricinuit, iar Mara acceptă să-şi boteze nepotul în religia lui Hubăr-Naţl. Persida este unul dintre cele mai strălucitoare personaje feminine din literatura română, înscriindu-se în aceeaşi tipologie umană cu Doamna T.

Din "Patul lui Procust" sau cu Otilia din "Enigma Otiliei", roman al lui G. Călinescu. Celelalte personaje sunt firav conturate raportându-se la destinul Persidei, şi evidenţiind nobleţea sufletească şi forţa personajului.

Ioan Slavici este un excelent portretist, reuşind ca prin sugestii şi detalii ale fizionomiei să sublinieze portretul moral al eroului. Teza lui morală este aceea că omul, prin calităţi precum inteligenţa, efortul constant, voinţa, echilibrul interior, perseverenţa în acţiune, respectarea triadei adevăr-bine-omenie poate modifica soarta în favoarea lui. Autorul nu este un descriptiv deoarece pune accentul pe acţiune, pe nararea faptelor şi a întâmplărilor.

Sobrietatea, claritatea, concizia şi oralitatea definesc stilul prozei lui Ioan Slavici, conferindu-i originalitate şi expresivitate. Interogaţiile şi exclamaţiile retorice, enumeraţia frecventă în structura frazei, inversiunile topice, folosirea unor sintagme lexicale preluate din limbajul popular dau strălucire poetică textului epic, argumentând originalitatea stilului. Romanul Mara reprezintă un moment de maturitate a romanului românesc, o etapă superioară faţă de "Ciocoii vechi şi noi", roman al lui Nicolae Filimon reprezentând romanul realist al perioadei interbelice.

Psalm ''Te dramuiesc in zgomot si-n tacere'' de Tudor Arghezi

  Date despre autor.Tudor Arghezi este un poet modernist,ca si Lucian Blaga si Ion Barbu,apartinand perioadei interbelice a literaturii.El revolutioneaza limbajul poetic al vremii sale in raport cu mijloacele de expresie traditionale,fiind de parere ca acesta are menirea de a-l face pe cititor sa simta ceea ce citeste,iar ''o idee sa nasca sute altele''.In 1927,publica volumul de debut,intitulat ''Cuvinte potrivite'';ulterior,apar volumele de poezii ''Flori de mucigai'',''Versuri de seara'',''Hore'',''Una suta una poeme'',''1907-Peizaje'',''Cantare omului'' etc.

  Aparitie.Exista 16 poeme intitulate ''Psalm'' si publicate in mai multe volume:''Cuvinte potrivite'',''Frunze'',''Poeme noi'',''Silabe'',''Noapte''.Poezia ''Te dramuiesc in zgomot si-n tacere'' este al saselea ''Psalm'' din cei noua existenti in volumul de debut.

  Surse de inspiratie.Pot fi identificate trei surse de inspiratie pentru Psalmii arghezieni:experienta personala a autorului(in perioada 1899-1905,Arghezi este monah la Cernica),cei 151 de Psalmi biblici,apartinand Noului Testament,atribuiti lui David,si lucrarea lui Dosoftei,''Psaltirea pre versuri tocmita''(1673),care ofera traducerea si versificarea inedita a imnurilor biblice.

  Incadrarea in specia literara.Psalmul este o specie a genului liric prin care poetul inalta un imn de factura religioasa divinitatii.

  Tematica.Ciclul arghezian al poeziilor intitulate''Psalm'' pune in lumina deschiderea filozofica a gandirii poetului,apartinand liricii gnoseologice(de cunoastere).Ideea centrala a ciclului este cautarea asidua a divinitatii;aventura cunoasterii are doua coordonate:una interioara,de coborare in sine,si una exterioara,de cautare a lui Dumnezeu in elementele lumii materiale inconjuratoare.

  Eul liric oscileaza intre doua tendinte contradictorii:''credinta'' si ''tagada'';in esenta,Arghezi implora forta divina sa i se reveleze,sub forma unui semn palpabil.El aduce drept exemplu revelatia posibila din Vechiul Testament:''Te-ai aratat adeseori fapturii/Si-ntotdeauna-n haine de-mparat''(Psalm VII) sau ''Cand magii au purces dupa o stea,/Tu le vorbeai si se putea[...]/Ingerii tai grijeau pe vremea ceea/Si pruncul si barbatul si femeia''(Psalm V).

  In lipsa unui semn divin,Arghezi isi doreste sa-l provoace adoptand doua atitudini: negarea Dumnezeirii(eul liric se proclama propriul sau Dumnezeu,fiind ''talhar de ceruri'' care infaptuieste pacate de neiertat) sau afirmarea si sfasierea sufleteasca datorata neputintei de a comunica(''Tare sunt singur,Doamne,si piezis'',''Te caut mut, te-nchipui, te gandesc'', '' Ruga mea e fara cuvinte'').Zbuciumul liric culmineaza cu o atitudine estetica in definirea Fortei Supreme:''Doamne,izvorul meu si cantecele mele/Nadejdea mea si truda mea''(Psalm VII) sau ''Esti visul meu din  toate cel frumos''(Psalm VI).

  ''Psalm(VI)-structura si semnificatii.Al saselea ''Psalm'' din volumul ''Cuvinte potrivite'',intitulat dupa primul vers ''Te dramuiesc in zgomot si-n tacere''este considerat matricea gandirii psalmodice argheziene.

  Cele patru catrene denota o atitudine de ezitare intre tendinte contrare:razvratire sau resemnare.Aceasta atitudine reiese si din prezenta perechilor antonimice:''zgomot''-''tacere'',''ucid''-''sa-ngenunchi'',''credinta''-''tagada'',''a fi''-''nu esti''.

  Metafora vanatorii ascunde aceeasi oscilatie intre a Il ucide pe Dumnezeu in suflet si a se resemna absentei materiale a Lui:''Si te pandesc in timp ca pe vanat''.''Soimul''(simbol al aspiratiei catre inaltimi,al idealului) si ''visul,din toate,cel frumos'' sunt intrupari metaforice ale Divinitatii.Interogatiile retorice(''esti soimul meu cel cautat?'',''Sa te ucid?'') sunt semne ale ezitarii,ale comunicarii cu sine in absenta Celui invocat.A ucide e echivalentul doborarii credintei din suflet(o idee preluata de la filosoful german Nietzsche,care afirma ca,in momentul in care intreaga omenire va renunta la credinta in Zeul suprem,Dumnezeu insusi va disparea de pe pamant,va fi ucis de muritori).

   Cautarea divinitatii e asidua (''Te caut darz''),dar ''fara de folos''.Cu toate acestea,versul ''si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada'' este o afirmare a puternicei credinte in Dumnezeu,care,desi provocat pentru a se arata,traieste in sufletul individului.Desi revelatia este inselatoare:''Pari cand a fi,pari cand ca nu mai esti''(''oglindirea unui drum de apa''este o metafora pentru imposibilitatea materializarii),cautarea nu inceteaza;ea se desfoara atat in contingent(''printre pesti''), cat si in transcendent(''in stele'').

  Verbul ''a intrezari'' denota incertitudinea,iar comparatia ''ca taurul salbatec cand se-adapa'' face referire la o epoca primordiala,in care animalul care simbolizeaza puterea are nevoie,intocmai ca eul liric,de apa(element vital),de cunoastere.

   Ultima strofa enunta,din nou,o provocare:''Singuri,acum,in marea ta poveste,/Raman cu tine sa ma mai masor''.''Marea poveste'' este o metafora care inglobeaza istoria credintei religioase,istoria omenirii;cei doi ''adversari'' isi masoara fortele,care sunt,de fapt,inegale,caci eul liric,chiar daca a lansat provocarea,afirma:''fara sa vreau sa ies biruitor'',constient fiind de conditia sa umana,limitata.Confruntarea se dovedeste a fi o dorinta asidua de cunoastere,nu o desfidare ce isi are originea in infatuare.In ultimul vers:''Vreau sa te pipai si sa urlu: <<Este>>'',eul liric repeta gestul biblicului Toma care isi exprima dorinta de a pipai ranile lui Iisus pentru a putea crede ca Acesta a inviat din morti.Este un impuls specific uman de a percepe doar prin intermediul simturilor ceea ce nu poate fi inteles.Eul liric doreste o dovada materiala a existentei lui Dumnezeu,chiar daca Acesta a fost primit anterior in suflet.

   Concluzie.Psalmii arghezieni,construiti pe baza a doua tendinte antagoniste,sintetizeaza nevoia omului de cunoastere,cautarea neintrerupta a idealului de perfectiune,intruchipat de Dumnezeu.

"Enigma Otiliei" de George Calinescu

        G. Calinescu (1899-1965) a fost Ganditorul deplin al spiritualitatii romanesti, iar geniul sau s-a manifestat in toate domeniile legate de arta cuvantului: istoria literaturii, critica li­terara, estetica, roman, poezie, teatru, publicistica.

         „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" (1941) este o lucrare monumentala, viziune exhaustiva asupra evolutiei literaturii noastre, de la primele ei manifestari si pana la data aparitiei cartii; „Viata lui Mihai Eminescu" (1932) este o biografie literara si portret al geniului, alcatuita in cadente de poem epic; „Opera lui Mihai Eminescu" (1934-1936) este un studiu sistematic asupra operei eminesciene (incluzand si postumele). De asemenea, G. Calinescu a mai scris monografii inchinate unor scriitori romani (I. Creanga, V. Alecsandri, N. Filimon), studii de literatura universala, studii de estetica.

           Creatia literara a lui G. Calinescu include toate cele trei mari ramuri: poezia (volumele: „Poezii" - 1937 s\ „Lauda lucrurilor" - 1963), proza (romanele: „Cartea nuntii" - 1933, „Enigma Otiliei"  1938, „Bietul Ioanide" - 1953, „Scrinul negru" - 1960) si dramaturgia („Sun sau Calea netulburata" - 1943, „Ludovic al XlX-lea" - 1964).

        „Enigma Otiliei" este o mare panza rupta din viata, roman :adin incadrat in formula realismului clasic, cu accente romantice si chiar moderniste.

         Tema romanului o constituie soarta cuplului adamic, de inocenti (cum scria N. Balota), in interiorul unei lumi aflate in disolutie.

         Titlul initial al romanului a fost „Parintii Otiliei". Acesta ar fi sugerat felul in care personajele antrenate in actiune au grija de viitorul Otiliei.

         La sugestia editorului, titlul a devenit „Enigma Otiliei" formulare care reliefeaza misterul si ambiguitatea personajului central.

Sortita sa oscileze „intre da s nu, intre solar si mister, intre real si utopic [...] inscriindu-se simultan in eternul feminin si in clipa" (C.Ciopraga), Otilia ramane, pana la sfarsit, o fiinta enigmatica.

         Structura:

         Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, numerotate cu cifre romane si fara titluri.

Actiunea incepe in iulie 1909 si se incheie dupa mai mult de zece ani (dintre care, ultimii sunt rezumati in doar doua pagini).

          Cuvintele: „Aici nu sta nimeni" care incheie romanul constituie o repetare a cuvintelor pe care mos Costache le rostise la inceputul actiunii; descrierea casei lui Giurgiuveanu (cu care incepe opera) este reluata in final, cu deosebirea ca, acum, aspectul ei paraginit sugereaza moartea lucrurilor.

          Actiunea se desfasoara cronologic si cuprinde doua planuri:

  Drumul formarii ca intelectual a tanarului Felix Sima.

  Stradania rudelor lui Costache Giurgiuveanu de a intra in posesia averii (mostenirii) acestuia.

Ambele planuri au ca fundal viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea. Universul operei:Actiunea incepe intr-o seara de vara (iulie 1909) cand tanarul Felix Sima soseste in Bucuresti, la ruda sa prin alianta. Costache Giurgiuveanu.

 Absolvent al Liceului Internat din Iasi, Felix (care ramasese orfan dupa ce-i murise si tatal), venise la tutorele sau necunoscut, intentionand sa urmeze Facultatea de Medicina.

 Primit in batrana casa din strada Antim, tanarul se integreaza vietii putin ciudate din acest spatiu, cunoscand intreaga familie si modul sau de viata. Alcatuita din doua ramuri, familia lui Costache este reprezentativa pentru burghezia bucuresteana a inceputului de secol: autorul descrie cadrul material al existentei (case, interioare), relatiile familiale si sociale, jocul de interese (care au ca mobil banii), infatisarea 

oamenilor, aspecte ale Bucurestiului de atu  nci. Toate aceste aspecte l-au

determinat pe criticul Pompiliu Constantinescu sa considere ca romanul este "o fresca din viata burgheziei bucurestene".

 In familia lui Giurgiuveanu, pe treapta cea mai inalta a varstei se afla mos Costache, si sora sa Aglae Tulea. Cel dintai traieste in casa din strada Antim, alaturi de fiica sa vitrega - Otilia Marculescu (pe care o iubeste sincer) si pandit cu rautate, din curtea alaturata, de familia Aglaei.

 Rentier bogat, Costache intentioneaza sa-i faca o situatie Otiliei, infiind-o, dar teama de Aglae si propria avaritie il impiedica; in compensatie, decide sa-i lase fetei, o casa (ridicata, evident, cu cheltuieli cat mai mici). In acest scop, isi procura materiale ramase de la demolari pe care le depoziteaza in curte, apoi le muta in casa (punand in primejdie vechea cladire).

 Din pricina efortului, Costache este lovit de apoplexie., prilej pentru familia Aglaei de a ocupa "militareste" casa, in asteptarea decesului.

 Batranul insa nu moare acum (ba trece chiar printr-un scurt episod "conjugal") recapatandu-si sanatatea, desi Stanica Ratiu (ginerele Aglaei) incearca sa-I sperie cu scopul de a afla unde-si tine banii.

 De familia lui Costache s-a atasat si Leonida Pascalopol,. mosier bogat si fin, indragostit de Otilia; de dragul acestui sentiment (pe jumatate patern, pe jumatate viril) si al serilor petrecute, la joc de carti, in casa lui Giurgiuveanu, Pascalopol accepta prezenta intregului clan.

 Cealalta ramura a familiei este condusa ferm de Aglae (al carei sot - Simion Tulea - este un fel de "anexa" ciudata, prelungita in mezinul familiei - Titi - la fel de ciudat); si, cum tatal era maniac (ii placea sa brodeze, inainte de a fi dus la ospiciu), nici Aurica (una dintre cele doua fiice ale Aglaei) nu este altfel; deosebirea consta doar in "obiectul" maniei: casatoria. Singura care "se salveaza" este Olimpia (casatorita cu Stanica), a carei placiditate va fi folosita, mai tarziu, ca pretext de divort.

 In aceasta lume a rautatii si a mizeriei sufletesti, infloreste iubirea dintre cei doi inocenti (Felix si Otilia). Studenti amandoi (el la Medicina, iar ea, la Conservator), tinerii traiesc o dragoste pura, umbrita doar de intrigile lui Stanica si de temerile Iui Felix.

 Din pacate, in curand, cuplul adamic va fi izgonit din Paradis: lovit din nou de dambla, Costache este vizitat de Stanica Ratiu, care-i fura banii ascunsi sub saltea, provocand moartea batranului.

 Dupa o noapte casta (petrecuta in camera lui Felix), Otilia (a carei infiere nu fusese legalizata) pleaca impreuna cu Pascalopol.

 Din epilog aflam ca Felix a devenit un renumit profesor universitar si ca s-a casatorit in chip stralucit. Dupa razboi, revazandu-l pe Pascalopol, Felix este informat ca acesta se despartise de Otilia (din delicatete sufleteasca), dar ca ea ramasese o mare enigma.