"Floare Albastra" de Mihai Eminescu

Poemul Floare Albastra , a fost publicat in revista  Convorbiri literare  in 1873 , este o capodopera a lirismului eminescian din etapa de tinerete.
Viziunea romantica e data de tema , de motivele literare , de atitudinea poetia , de asocierea speciilor : poem filozofic ( meditatie) , egloga ( idila cu dialog) si elegie.
La romantici tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii  pentru ca natura vibreaza la starile sufletesti ale eului.
Floare albastra  isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre idealul de fericire , de iubire pura , intalnit si la Novalis sau Leopardi. Motiv romantic  de larga circulatie europeana , floarea albastra  simboliza la Novalis "tendinta spre infinit".Simbolul florii albastre , regasit si in alte texte eminesciene ,  Calin (file din poveste ,  Sarmanul Dionis ,  reprezinta aspiratia spre fericire prin iubire.
In creatia eminesciana ,  albastrul este culoarea infinitului , a marilor departari , a idealului , iar  floarea simbolizeaza viata .
Poezia se structureaza in jurul unei serii de  opozitii:eternitate/moarte , temporalitate/viata,masculin/feminin, detasare apolimica/traire dionisiaca,abstract/concret,vis/realitate,aproape/departe,atunci/acum.
Compozitia romantica  se realizeaza prin alternarea a doua planuri de fapt confruntareaa doua moduri de existenta : lumea abstractiei si a cunoasterii absolute , infinte - lumea iubirii concrete si a cunoasterii terestre . Cele doua lumi li se asociaza doua ipostaze umane ( masculin-feminin)
Simetria celor patru secvente poetice este sustinuta de monologul liric al fetei , care exprima termenii antinomici ( lumea lui - lumea ei ), punctat de cele doua reflectii ulterioare ale barbatului.
Prima secventa poetica (strofele I-III) înfățișează lumea rece a ideilor ,  lumea lui.Monologul fetei începe cu reproșul plasat la inceputul poeziei. Tonul adresarii este familiar.
Avertismentul final "NU cata in departare/ Fericirea ta iubite!"  desi este rostit pe un ton sgalnic , cuprinde un adevar : implinirea umana se realizeazadoar prin iubire , in lumea terestra.
Izolarea , singuratatea,aspriatia spre cunoasterea absoluta si imposibilitatea fericirii terestre sunt atribute ale geniului.
A doua secventa poetica (strofa a patra) constituie  meditatia barbatului  asupra sensului profund al unei iubiri rememorate. Notarea unei stări de spirit  " Eu am ras , n-am zis nimica "  se realizează prin folosirea mărcilor gramaticale ale eului , verbe si pronume la persoana I singular "eu","am ras","n-am zis".
A treia secventa poetica  ( strofele V-XII) : Monologul fetei continua cu o chemare la iubire in lumea ei , planul terestru  "Hai in codrul cu verdeață.." . Refacerea cuplului adamic ( iubirea paradisiaca ) necesita un spatiu protector , paradis terestru si un timp sacru.
Cadrul natural se realizeaza prin motive romantice frecvente in erotica eminesciana : codrul, izvoarele, valea, balta , luna, etc. Natura de inceput de lumea are atributele salbaticiei in viziune romantica.
Femeia este o aparitie de basm , sagalnica , senzual-naiva si cu gesturi gingase.
Chemarea la iubire urmeaza un scenariu: descrierea naturii umanizate , invitatia in peisajul rustic si intim, conversatia ludic-erotica, "incercarea" iubirii pe un fir de romanita , portretul fetei ca o zeitate terestrea, gesturile de tandrete, sarutul , imbratisarea , intoarcerea  in sat , despartirea.
Spre deosebire de alte idile eminesciene , aici femeia este aceea care adreseaza chemarea la iubire; ea incearca atragerea barbatului in paradisul naturii , ca aspiratie spre refacerea cuplului adamic.
Ultima secventa poetica (strofele XIII-XV) este a doua interventie a vocii lirice din strofa a patra , continuare a meditatiei barbatului asupra acestei iubiri trecute pe care o proiecteaza acum in ideal si amintire .Cadrul obiectiv al idieli se incheie cu despartirea.
Trairea dionisiaca , simbolizata de ipostaza feminina , este inlocuita de detasarea apolinica (ipostaza masculina) si de asumarea sentimentului de tristețe.Contrastul dintre vis si realitate , ca si incompatibilitatea dintre cele doua lumi care o clipa s-au întâlnit in iubire pentru ca apoi sa se reașeze in limitele lor sunt sugerate de versul final , de o dulce tristețe:"Totuși este trist in lume!"
Limbajul poetic  din prima etapa de creație sta sub semnul "podoabelor retorice" .Imaginarul poetic se realizează cu ajutorul unei diversități de figuri de stil .
Concluzie: Dezvoltare a unui motiv romantic de circulație europeana , intr-o viziune lirica proprie , poemul Floare albastra  reprezinta o capodopera a creației eminesciene din etapa de tinerețe purtând in germene marile teme si idei poetice dezvoltate mai târziu in Luceafărul.

"Moara cu noroc" de Ioan Slavici

Ioan Slavici (1848-1925) este unul dintre cei mai mari scriitori ardeleni si clasic al literaturii romane alaturi de Eminescu, Creanga, Caragiale. S-a nascut la Siria, a studiat la Berlin si Viena fara a-si finaliza studiile . A colaborat la revista « Convorbiri literare » condusa de Titu Maiorescu si la ziarul « Timpul » din Bucuresti.

Opera : a scris nuvele adunate-n diferite volume (nuvele din popor), amintiri (« Inchisorile mele », « Lumea prin care am trecut»), romanul « Mara ». A infintat revista « Vatra» impreuna cu George Cosbuc si I.L.Caragiale. O mare valoare literara a reprezentat-o nuvela « Moara cu noroc » in care este oglindita societatea ardeleneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea si incepand cu secolul al XX-lea avand ca tema dezumanizarea prin inavutire. Nuvela este creatie epica culta, in proza de intindere medie, mai mica decat romanul dar mai mare decat schita sau povestirea cu un singur fir epic si numar redus de personaje. Accentul este pus pe trasaturile personajului si pe evolutia acestuia.

Actiunea poate fi impartita pe momente ale subiectului, perspectiva narativa se caracterizeaza de obicei prin naratiune la persoana a III-a, naratorul find omniscient si omniprezent. Exista mai multe tipuri de nuvele, acestea se caracterizeaza dupa tematica : istorice, psihologice, naturaliste. In functie de curentul literar caruia le apartin, nuvelele pot fi romantice, realiste, poporaniste, etc.

« Moara cu noroc » este o nuvele realista, psihologica, prezentand aspecte din societatea ardeleneasca de la inceputul secolului al XX-lea, in acelasi timp accentul este pus pe analiza psihologica a personajului principal care se degradeaza sub puterea banului. Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici a aparut in volumul de debut «Novele din popor», din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica. Ioan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui fiind un argument pentru iubirea de oameni.

Compozitia si structura nuvelei

Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura viguroasa unde fiecare episod aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 capitole respectandu-se ordinea cronologica a desfasuririi actiunii si sunt integrate de cuvintele rostite de batrana la inceputul si finalul operei : « omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit » si « -Se vede c-au lasat ferestrele deschise [..] Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat ». Conflictul social si psihologic se desfasoara intre aceste doua planuri etice, reliefand un destin tragic previzibil aflat in chiar profunzimile sufletului omenesc.

Constructia subiectului

Actiunea nuvelei se defineste printr-o constructie epica riguroasa, un singur plan narativ, care se refera la dezumanizarea lui Ghita din cauza lacomiei pentru bani, o intriga bine evidentiata bazata pe valorile morale si setea nestapanita de imbogatire, in cadrul careia se manifesta un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social). Conflicte : intre Ghita si Lica Samadaul, intre Ghita si Ana, intre Lica Samadaul si arendas, intre Lica si Pintea. Perspectiva narativa este prezentata de naratorul omniscient si omniprezent si de naratiunea la persoana aIII-a a unor fapte verosimile, la care participa personaje putine, dar constituie solid, cu puternice trasaturui de caracter motivate de firea si structura morala a fiecaruia dintre ele. Modalitate narativa se remarca, deci prin absenta marcilor formate ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente. Tema o constituie consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani o exercita asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa bani zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie.

Incipitul nuvelei il constituie faptul ce se va dovedi providential, rostit de batrana soacra a lui Ghita, atunci cand afla de intentia ginerului de a lua in arenda hanul « Moara cu noroc » : « - Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit ».

Momentele subiectului :
Expozitiunea

Cizmar de meserie, Ghita se saturase sa carpeasca « cizmele oamenilor », mai ales ca acestia obisnuiau sa umble « toata saptamana in opinci ori desculti, iar daca Dumineca e noroi, isi duc cizmele in mana pana la biserica ».
Relatiile temporale si spatiale : Spatiul actiunii este real, o zona geografica din Ardeal, la hanul Moara cu noroc, aflat la o rascruce pe unde treceau turme de porci spre si dinspre Ineu, loc important pentru afaceri si comert. Mutandu-se la Moara cu noroc cu sotia, soacra si cei doi copii, Ghita devine repede cunoscut de « drumetii mai umblati », afacerile mergeau bine. Ana este « tanara si frumoasa », « frageda si subtirica », « sprintena si mladinoasa » il iubea pe barbatul ei, « inalt si spatos » , se intelegeau bine si erau fericiti. Porcarii cu apucaturi primitive, fiorosi la infatisare, banditii, stapani de turme sau hotii si ucigasii platiti, alcatuiesc lumea ce se perinda pe la Moara cu noroc.

Intriga : Incepe odata cu aparitia la han a lui Lica Samadaul, un simbol al raului , despre care Ghita aflase ca, desi « tot porcar si el», este « om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati ». De frica lui Lica « tremura toata lunca », deoarece era « om aspru si neindurat », care stia toate infundaturile, cunostea pe toti oamenii buni, dar « mai ales pe cei rai». Porcar priceput, el recunostea « urechea grasunului pripasit si in oala cu varza », dar discret si tacut in privinta treburilor care nu-l priveau in mod direct Lica a cerut, autoritar, sa afle cine e carciumarul, caruia i se prezinta cu agresivitate : « -Eu sunt Lica Samadaul !... multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite.» El accentueaza faptul ca este periculos - « nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela, pe care as crede ca-l pot banui » - si ii pretinde lui Ghita sa-l informeze despre tot ce se intampla, « cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face ». Ghita este coplesit de ganduri negre, pentru ca simte pericolul care-l pandeste daca se supune lui Lica, dar si riscul si mai mare daca-l refuza.

Desfasurarea actiunii : Confictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita se implica in afacerile necinstite ale lui Lica, Ghita isi cumpara doua pistoale, isi ia inca o sluga, pe Marti, « un ungur inalt ca un brad » si doi catei, pe care-i pune in lant ca sa se inraiasca. Ana vede ca barbatul ei este ingandura, se instraineaza de ea si de copii, se facuse « tot mai ursuz », se enerva din nimic, « nu mai zambea ca mai inainte », iar ea se temea sa-l intrebe ce are, deoarece el se mania cu usurinta. Ghita isi da seama ca la Moara cu noroc « nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica », iar el isi dorea sa stea aici numai « trei ani, sa ma pun pe picioare »si, pentru prima oara, el se gandeste ca ar fi fost bine « sa n-aiba nevasta si copii » si sa poata spune : « Prea putin imi pasa !».

Lacom de bani , Ghita este gata « sa-si puna pe un an, doi, capul in primejdie » , enervandu-se ca se simte legat pe de o parte de familie, pe de alta de Samadau. Venit la han, Lica a mangaiat cainii, spre disperarea lui Ghita, care-si da seama ca este total lipsit de aparare. Lica ii da carciumarului semnele turmelor lui si-i porunceste lui Ghita sa-i spuna ce turme treceau pe acolo, cum arata porcarul, ca de nu « imi fac rand de alt om la Moara cu noroc». Anei ii parea « om rau si primejdios», mai ales ca il vedea platind mai mult decat consuma. Pe la han se abateau din ce in ce mai des jandarmii de la Ineu, si dintre toti, lui Ghita ii placea de capitanul Pintea, singurul cu care carciumarul ar fi indraznit sa vorbeasca « mai pe fata».

Aproape de Sf.Dumitru, Lica soseste la han impreuna cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul si cu Raut, sta de vorba cu oamenii in carciuma si-l intreaba pe Ghita daca stie cand vine arendasul evreu dupa chirie, apoi vrea sa joace cu Ana, iar Ghita o indeamna : « Joaca, muiere ;parca are sa-ti ia ceva din frumusete», dar cand isi vede nevasta imbujorata de placerea jocului iar pe Lica strangand-o in brate si sarutand-o, Ghita « fierbea in el » ros de gelozie si ranit in orgoliul de sot. Samadaul ramasese la Moara cu noroc pentru ca « are o vorba cu arendasul», dar noaptea, trezita de latraturile cainilor, Ana il vede venind la han dinspre Fundureni. A doua zi, Pintea le spune ca noaptea trecuta, arendasul fusese pradat, batut de abia se mai tinea in picioare si ca acestuia i se paru ca , desi avusese fetele acoperite, unul dintre cei doi talfari ar fi fost Lica. Ghita ii spune lui Pintea ca Lica dormise la han si ca nu plecase nicaieri, ci abia in dimineata aceea parasise hanul.

In drum spre Ineu, Pintea ii destainuie ca fusese tovaras cu Lica, furasera niste cai si fusesera inchisi impreuna, apoi se certasera atat de tare, incat el il uraste de moarte si jura ca se va spanzura daca implineste patruzeci de ani si nu o sa-l dovedeasca pe Lica. La han soseste o doamna imbracata-n doliu cu un copil, intr-o trasura boiereasca trasa de trei cai si cu un fecior pe capra, langa vizitiu. Achitand consumatia, femeia ii da Anei o bancnota rupta la un colt si, la rugamintea hangitei de a-i da alta, tanara « scoate zambind o punga mare si plina de harti noi noute, lua una dintre ele si i-o dete, apoi se gati de plecare». La Ineu,Ghita depune marturie mincinoasa, el jura « pe pane si pe sare» ca nu stia de ce Samadaul il cauta pe arendas si declara ca « Lica a stat toata noaptea la carciuma». Intorcandu-se cu Pintea la han, gasesc pe drum casura boiereasca fara cai, pe iarba vad un copil mort, iar spre miezul noptii, jandarmii gasesc cadavrul « unei femei tinere, imbracate in negru » si un bici, cu care ii fusese legate mainile. Biciul era al lui Lica, Pintea il cunoaste bine, iar acasa la Buza- Rupta este gasita o parte din argintaria furata de la arendas.

Procesul are loc la Oradea-Mare si marturiile tuturor duc spre sacrificarea lui Buza-Rupta si Saila Boarul care au fost si condamnati pe viata. Dupa proces, Ghita se simte foarte vinovat pentru ca jurase stramb si spuse, cu lacrimi in ochi : « Iarta-ma Ano ! [...] Iarta-ma cel putin tu, ca ci eu n-am sa ma iert cat timp voi trai pe fata pamantului». Macinat de remuscari, Ghita isi compatimeste copii « Sarmanilor mei copii, [...] voi nu mai aveti, cum avusesra parintii vostri un tata om cinstit. [...] Tatal vostru e un ticalos ».

Slavici realizeaza o analiza psihologica profunda a lui Ghita, framantarile interioare, zbuciumul si setea pentru bani devin din ce in ce mai chinuitoare. Prima intalnire a lui Ghita cu Lica dupa proces, este infricosatoare pentru carciumar. Samadaul ii vorbeste despre « dulceata pacatului » si-i relateaza cum a infaptuit primul omor din cauza ca nu avea bani sa cumpere niste porci care-i fusesera furati, cum a doua oara a ucis « ca sa ma mangai cu mustrarile pentru cel dintai », iar acum simte o adevarata placere. Ii destainuie lui Ghita ca un om poate fi stapanit numai daca ii descoperi punctul slab, iar cel mai periculos defect este slabiciunea pentru o singura femeie. Aluzia lui Lica este clara, sugerand ca slabiciunea cea mai mare a lui Ghita este iubirea pentru Ana si simtindu-se umilit in orgoliul lui de barbat, carciumarul se gandeste- a cata oara ?- sa-l duca pe Samadaul la spanzuratoare. Lica ii daduse hangiului bani insemnati, ca acesta sa-i schimbe prin negustorie si sa li se piarda urma. Ghita se hotaraste brusc sa-l demaste, ia toate bacnotele insemnate si se duce cu ele la Pintea, care planuieste sa-l prinda pe Lica in flagrant. Pintea ii da inapoi bani buni, dar carciumarul nu-i spune ca jumatate din bani sunt ai lui, recuperandu-si astfel intreaga suma. Ghita isi gaseste scuze pentru lacomia care-l stapaneste : « -Asa m-a lasat Dumnezeu ! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea !? Nici cocosatul nu e insusi vinovat, ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul, n-ar dori sa n-o aibe ».

In saptamana Pastelui, batrana pleaca impreuna cu copii sa petreaca sarbatorile la niste rude din Ineu, iar Ana insista sa ramana la barbatul ei acasa, stricand astfel planurile sotului. Lica se enerveaza ca nu-l gaseste singur pe Ghita si izbucneste : « Sa te fereasca Dumnezeu de oamenii care au slabiciune de vreo muiere ». De aceea Lica il sfatuieste pe Ghita sa plece undeva si sa-l lase singur cu nevasta lui, ca sa se vindece de slabiciunea pe care o avea pentru femeie : « -Are sa-ti vie greu acu odata, [...] de aici inainte esti lecuit pe vecie. Tu vezi ca ea mi se da de buna voie :asa sunt muierile ».

Punctul culminant : Consolandu-se ca un las, « asa mi-a fost randuit », Ghita accepta sa plece si se gandeste ca se va intoarce pe inserat cu Pintea si-l vor prinde pe Samadaul cu banii insemnati asupra lui, reusind astfel sa-l duca la spanzuratoare. Ana, dezamagita de comportamentul sotului ei si crezand ca n-o mai iubeste, se arunca-n bratele lui Lica, dupa care il roaga s-o ia cu el, intucat ii era rusine sa mai dea ochii cu sotul ei. Samadaul o respinge cu indiferenta si-o sfatuieste sa se impace cu Ghita.

Deznodamantul : Pintea este puternic impresionat de faptul ca Ghita isi sacrificase nevasta pentru a-l prinde pe Lica : « Tare om esti tu, Ghita [...]. Si eu il urasc pe Lica ; dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala in cursa cu care vreau sa-l prind ». Ajunsi in apropierea satului, Pintea, impreuna cu Marti si cu inca doi jandarmi, il vad pe Lica plecand in goana calului de la han si pornesc in urmarirea lui. Ghita se indreapta spre Moara cu noroc cu gandul sa-si incheie socotelile cu nevasta-sa. Cand in han au navalit Lica si Raut, « Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei ». Raut isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care « cazu fara sa mai poata afla cine l-a impuscat ».

Samadaul da ordine tovarasilor sai sa gaseasca banii carciumarului, apoi sa dea foc hanului. Lica incearca sa fuga, dar calul era obosit de atata alergatura si atunci se hotaraste sa treaca raul inot, dar acesta se umfla de la ploaie. Simtindu-se sleit de puteri, Lica ar vrea sa se tarasca pana la Moara cu noroc, unde ar fi trebuit sa se afle calul lui Ghita, sa-l ia si sa-si piarda urma. Pintea il zareste insa la lumina focului pus la han si striga atat de tare « incat rasuna toata valea». Auzindu-i glasul, Lica « isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo cincizeci de pasi, scrasnind din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte». Pintea il gasi « cu capul sfaramat la tulpina stejarului» si, ca sa nu afle nimeni ca-i scapase din nou, de data asta definitiv, ii impinse trupul in valurile raului.

Finalul nuvelei este reprezentat, ca si incipitul, de cuvintele batranei, care se intorsese si statea cu copiii pe o piatra, plangand cu lacrimi amare soarta nemiloasa : « - se vede c-au lasat ferestrele deschise [...] Simteam eu ca nu are sa iasa bine ; dar asa le-a fost dat». Bun cunoscator al psihologiei umane, a randuielilor rurale, a datinilor, obiceiurilor si superstitiilor, Ioan Slavici este neindurator cu cei care se abat de la principiile fundamentale ale moralei si-si pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se infaptuisera la carciuma Moara cu noroc. Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict consolidat, o intriga bine evidentiata cu personaje puternic conturate, unele dintre ele complexe, opera literara « Moara cu noroc » de Ioan Slavici este o nuvela.

Introspectia si observatia psihologica pe care Slavici le manifesta in sindarea personajelor, precum si pedepsirea exemplara a acestora, definesc opera ca nuvela psihologica.

Limbajul artistic. Opera lui Ioan Slavici are un profund caracter popular, atat prin tematica, prin conceptia morala, cat si prin dragostea lui pentru sufletul omenesc. El este un adevarat maestru in construirea dialogurilor si a monologurilor interioare, prin care sondeaza sufletul omenesc, analizeaza reactiile, trairile interioare, gandurile personajelor. Desi a fost acuzat de folosirea excesiva a regionalismelor, stilul lui Slavici are o oralitate asemanatoare ca aceea a lui Creanga, dand impresia de « spunere» a intamplarilor in fata a unui auditoriu, mai ales ca si el intervine deseori in naratiune fie prin exclimatii sau interogatii retorice, fie prin proverbe si zicatori. Ioan Slavici reuseste sa comunice cu claritate ideile, sa formuleze cu o concizie clasica trasatura unui personaj, sa descrie un peisaj cu mijloace simple, intr-o faza sobra,, fara ornamente inutile, valoarea limbii literare constand tocmai in « lipsa de stil ». In concluzie, limbajul artistic este original prin vigoare, sobritate, spontanietate si oralitate, Ioan Slavici fiind initiatorul prozei realiste in literatura romana, solida prin dragostea lui profunda pentru oameni : « In gandul meu rostul scrierii a fost intotdeauna indrumarea spre o vietuire potrivita cu firea omeneasca » (« Lumea prin care am trecut »).

"Enigma Otiliei" de George Calinescu

        G. Calinescu (1899-1965) a fost Ganditorul deplin al spiritualitatii romanesti, iar geniul sau s-a manifestat in toate domeniile legate de arta cuvantului: istoria literaturii, critica li­terara, estetica, roman, poezie, teatru, publicistica.

         „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" (1941) este o lucrare monumentala, viziune exhaustiva asupra evolutiei literaturii noastre, de la primele ei manifestari si pana la data aparitiei cartii; „Viata lui Mihai Eminescu" (1932) este o biografie literara si portret al geniului, alcatuita in cadente de poem epic; „Opera lui Mihai Eminescu" (1934-1936) este un studiu sistematic asupra operei eminesciene (incluzand si postumele). De asemenea, G. Calinescu a mai scris monografii inchinate unor scriitori romani (I. Creanga, V. Alecsandri, N. Filimon), studii de literatura universala, studii de estetica.

           Creatia literara a lui G. Calinescu include toate cele trei mari ramuri: poezia (volumele: „Poezii" - 1937 s\ „Lauda lucrurilor" - 1963), proza (romanele: „Cartea nuntii" - 1933, „Enigma Otiliei"  1938, „Bietul Ioanide" - 1953, „Scrinul negru" - 1960) si dramaturgia („Sun sau Calea netulburata" - 1943, „Ludovic al XlX-lea" - 1964).

        „Enigma Otiliei" este o mare panza rupta din viata, roman :adin incadrat in formula realismului clasic, cu accente romantice si chiar moderniste.

         Tema romanului o constituie soarta cuplului adamic, de inocenti (cum scria N. Balota), in interiorul unei lumi aflate in disolutie.

         Titlul initial al romanului a fost „Parintii Otiliei". Acesta ar fi sugerat felul in care personajele antrenate in actiune au grija de viitorul Otiliei.

         La sugestia editorului, titlul a devenit „Enigma Otiliei" formulare care reliefeaza misterul si ambiguitatea personajului central.

Sortita sa oscileze „intre da s nu, intre solar si mister, intre real si utopic [...] inscriindu-se simultan in eternul feminin si in clipa" (C.Ciopraga), Otilia ramane, pana la sfarsit, o fiinta enigmatica.

         Structura:

         Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, numerotate cu cifre romane si fara titluri.

Actiunea incepe in iulie 1909 si se incheie dupa mai mult de zece ani (dintre care, ultimii sunt rezumati in doar doua pagini).

          Cuvintele: „Aici nu sta nimeni" care incheie romanul constituie o repetare a cuvintelor pe care mos Costache le rostise la inceputul actiunii; descrierea casei lui Giurgiuveanu (cu care incepe opera) este reluata in final, cu deosebirea ca, acum, aspectul ei paraginit sugereaza moartea lucrurilor.

          Actiunea se desfasoara cronologic si cuprinde doua planuri:

  Drumul formarii ca intelectual a tanarului Felix Sima.

  Stradania rudelor lui Costache Giurgiuveanu de a intra in posesia averii (mostenirii) acestuia.

Ambele planuri au ca fundal viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea. Universul operei:Actiunea incepe intr-o seara de vara (iulie 1909) cand tanarul Felix Sima soseste in Bucuresti, la ruda sa prin alianta. Costache Giurgiuveanu.

 Absolvent al Liceului Internat din Iasi, Felix (care ramasese orfan dupa ce-i murise si tatal), venise la tutorele sau necunoscut, intentionand sa urmeze Facultatea de Medicina.

 Primit in batrana casa din strada Antim, tanarul se integreaza vietii putin ciudate din acest spatiu, cunoscand intreaga familie si modul sau de viata. Alcatuita din doua ramuri, familia lui Costache este reprezentativa pentru burghezia bucuresteana a inceputului de secol: autorul descrie cadrul material al existentei (case, interioare), relatiile familiale si sociale, jocul de interese (care au ca mobil banii), infatisarea 

oamenilor, aspecte ale Bucurestiului de atu  nci. Toate aceste aspecte l-au

determinat pe criticul Pompiliu Constantinescu sa considere ca romanul este "o fresca din viata burgheziei bucurestene".

 In familia lui Giurgiuveanu, pe treapta cea mai inalta a varstei se afla mos Costache, si sora sa Aglae Tulea. Cel dintai traieste in casa din strada Antim, alaturi de fiica sa vitrega - Otilia Marculescu (pe care o iubeste sincer) si pandit cu rautate, din curtea alaturata, de familia Aglaei.

 Rentier bogat, Costache intentioneaza sa-i faca o situatie Otiliei, infiind-o, dar teama de Aglae si propria avaritie il impiedica; in compensatie, decide sa-i lase fetei, o casa (ridicata, evident, cu cheltuieli cat mai mici). In acest scop, isi procura materiale ramase de la demolari pe care le depoziteaza in curte, apoi le muta in casa (punand in primejdie vechea cladire).

 Din pricina efortului, Costache este lovit de apoplexie., prilej pentru familia Aglaei de a ocupa "militareste" casa, in asteptarea decesului.

 Batranul insa nu moare acum (ba trece chiar printr-un scurt episod "conjugal") recapatandu-si sanatatea, desi Stanica Ratiu (ginerele Aglaei) incearca sa-I sperie cu scopul de a afla unde-si tine banii.

 De familia lui Costache s-a atasat si Leonida Pascalopol,. mosier bogat si fin, indragostit de Otilia; de dragul acestui sentiment (pe jumatate patern, pe jumatate viril) si al serilor petrecute, la joc de carti, in casa lui Giurgiuveanu, Pascalopol accepta prezenta intregului clan.

 Cealalta ramura a familiei este condusa ferm de Aglae (al carei sot - Simion Tulea - este un fel de "anexa" ciudata, prelungita in mezinul familiei - Titi - la fel de ciudat); si, cum tatal era maniac (ii placea sa brodeze, inainte de a fi dus la ospiciu), nici Aurica (una dintre cele doua fiice ale Aglaei) nu este altfel; deosebirea consta doar in "obiectul" maniei: casatoria. Singura care "se salveaza" este Olimpia (casatorita cu Stanica), a carei placiditate va fi folosita, mai tarziu, ca pretext de divort.

 In aceasta lume a rautatii si a mizeriei sufletesti, infloreste iubirea dintre cei doi inocenti (Felix si Otilia). Studenti amandoi (el la Medicina, iar ea, la Conservator), tinerii traiesc o dragoste pura, umbrita doar de intrigile lui Stanica si de temerile Iui Felix.

 Din pacate, in curand, cuplul adamic va fi izgonit din Paradis: lovit din nou de dambla, Costache este vizitat de Stanica Ratiu, care-i fura banii ascunsi sub saltea, provocand moartea batranului.

 Dupa o noapte casta (petrecuta in camera lui Felix), Otilia (a carei infiere nu fusese legalizata) pleaca impreuna cu Pascalopol.

 Din epilog aflam ca Felix a devenit un renumit profesor universitar si ca s-a casatorit in chip stralucit. Dupa razboi, revazandu-l pe Pascalopol, Felix este informat ca acesta se despartise de Otilia (din delicatete sufleteasca), dar ca ea ramasese o mare enigma.

"Cartea Nuntii" de George Calinescu

            Al doilea din cele patru romane scrise de G. Calinescu ( Cartea Nuntii 1933 , Enigma Otiliei 1938) , Enigma Otiliei de G. Calinescu este un roman de tip balzacian , cu elemente moderniste apartinand prozei interbelice. De asemenea este un roman social si citadin.
Proza relist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a IIa ( nonfocalizata). Viziunea "dindarat"presupune un narator obiectiv , detastat care nu se implica.Naratorul omniscient stie mai mult decat pesoanajele sale si omniprezent controleaza evolutia lor ca un regizor universal.
Naratorul nu este absent ci comunica prin postura de spectator si comentator al comediei umane.
Prin tema romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XXlea prezentata ( banul ca valoare intr-o societate degradata moral) imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea unui tanar care traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri romanul este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii.
Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii. Autorul schimba titltul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la un aspect realist , traditonal, la tehnica moderna a reflectarii poliedrice prin care este realizat personajul Otilia.
Romanul alcătuit din douăzeci de capitole , este construit pe 2 planuri narative. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care , ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia.Incipitiul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal(ïntr-o seara de la inceputul lui iulie 1909")si spatial (descrierea strazii Antim , a arhitecturii casei lui mos Costache , a interioarelor)Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog.Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din prespectiva lui Felix,intrusul/strainul din familia Giurgiuveanu, in moente diferite ale existentei sale ( adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu:"dupa razboi")
Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzaciana:exacta a actiunii in timp si spatiu.
Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, un omulet straniu, peveriosara Otilia si asista la o scena de familie : jocul de table.Naratorul ii atribuie lui Felix observarea obiectiva a personajelor prezente in odaia inalta in care este introdus.Sunt realizate portretele ale personajelor , cu detalii vestimentare si fiziologice care sugereaza trasaturi de caracter.
Batranul avar , proprietar de imobile , restaurante , actiuni , nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui. Desi are o afectune sincera pentru fata , batranul amana infierea ei , de dragul banilor si din teama de Aglae . Ratiu urmareste sa parvina , vizeza averea clanului Ttulea , dar smlge banii lui mos costache. Personajul sustine in fond intriga romanului , ana la rezolvarea in deznodamant: Olimpia e parasita de Stanica , Aurica nu-si poate face o situatie , Felix o pierde pe Otilia.
Planul formarii tanraului Felix , student la medicina , urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau , in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie , fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera . Otilia il iubeste pe Felix , dar dupa moartea lui mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se casatoreste cu Pascalopopl , barbat matur , care ii poate oferi intelegere si protectie. In epilog , aflam ca Pascalopol i-a redat cu generozitate libetatea de a-si trai tiniretea , iar Otilia a devenit sotia unui conte exotic cazand in platitudine. Ea ramane pentru Felix o imagine a eternului feminin , iar pentru Pascalopol o enigma.
Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesoriale : primul este iscat in jurul averii lui mos Costache, al doilea destrama familia Tulea ( interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascolopol pentru mana Otiliei.
Romanul realist plaseaza in context social personaje tipice: mos Costache-avarul iubitor de copii, Aglae-"baba absoluta fara cusu in rau:, Aurica - fata batrana , Simion-dementul senil , Titi-debil mintal , infantil si Sanica Ratiu-arivistul apatic, Otilia-cochetaFelix-ambitiosul,Pascolopol-aristocratul rafinat.
O trastura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor . Mos Costache nu este un avar dezumanizat. El nu si-a pierdut instinctul de supravieturi(cheltuieste pentru propria santate) si nutreste o iubire paterna sincera pentru Otilia.Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat dar hotarat sa-si faca o cariera.
Alt aspect modern ( naturalismul) este interesul pentru procesele psihice deviante , alienarea si senilitatea. Smion tulea reprezinta categoria estetica a uratului, grotescul . titi , fil retardat car se indreapta spre o copie a tatalui.aurica , fata batrana, invidioasa si rea , este o copie degradata a mamei , obsesia fiicei (casatoria) se asemeana cu obsesia mamei(mostenirea).
Portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si refletarea poliedrica.Otilia este prezentata prin comportamentism ( fapte, gesturi,replici) fara a-i cunoaste Aceasta tehnica este dublata de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje creea ce confera ambiguitate personajului , "fe-fetita"  cuminte si iubitoare pentru mos Costache , fata exuberanta pentru Felix , capricioasa pentru Pascalopol , pentru Aglae o fata desteapta cu spirit practic , pentru Stanica , o rivala in casatorie pentru Aurica.

"Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu

   


     Prin cele doua romane ale sale-Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi(1930)si Patul lui Procust(1933)-Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala.Roman psihologic prin tema , conflict(interior),protagonist(o constiinta problematizata)si prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice,romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o "monografie a indoielii"(C.Ciopraga).
     Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv,doeoarece are drept caracteristici:unicitatea perspectivei narative,timpul prezent si subiectiv,fluxul constiintei,memoria afectiva,naratiunea la persoana I ,luciditatea(auto)analizei,anticalofilismul,dar si autenticitatea , identificarea actului de creatie cu realitatea vietii.
     Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu,care traieste doua expreriente fundamentale :iubirea si razboiul.
     Naratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv interna/viziunea "impreuna cu" , presupune existenta unui narator implicat (identitatea intre planul naratorului si al personajului).Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului-narator face ca cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal.
     Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu , care indica temele romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist:dragoste si razboiul.Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate(dintre Stefan Gheorghidiu si Ela), partea a 2a , construita sub forma jurnalului de companie al lui Gheorghidiu , urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial.Prima parte este in intregime functionala , in timp ce a2a valorifica jurnalul de campanie al autorului , articole si documente din epoca ceea ce confera autenticitatea texului.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional:actiunea primului capitol, La Piatra Craiului in munte , este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I.Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ : timpul nararii (prezentul frontului)si timpul narat (trecutul povestii de iubire).In primavera lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei,Stefan Gheroghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa : un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal.Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului ,trezindu-I amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela.Intocmai ca la Proust , un eveniment exterior (discutia de la popota)declanseaza rememorarea unor intamplari.
    “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala “este fraza cu care debuteaza abrupt cel de-al doilea capitol, Diagonalele unui testament , dar si retrospective iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela.Tanarul, pe atunci student la filozofie, se casatoreste din dragoste cu Ela , studenta la Litere , orfana crescuta de o matusa.Iubirea barbatului se naste din admiratie, duesenie dar, la o autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu .
     Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest dar sunt fericiti.Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar,Tache.Ela se implica in discutiile despre bani , lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund.Mai mult , spre deosebire de sotul sau,Ela este atrasa de viata mondena , la care noul statut social al familiei ii ofera acces.Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobesti , prilejuita de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena.In timpul aceste excursii Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G. , care , dupa opinia personajului-narator, ii va devein mai tarziu amant.Dupa o scurta despartire, Ela si Stefan se impaca.
     Inrolat pe frontal romanesc, Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca sotia il insala, fapt nerealizat din cauza izbugnirii razboiului
     A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul.Imaginea razboiului e demitizata, in descendenta stendhaliana.
Frontul inseamna haos,mizerie,masuri absurde,invalmaseala,dezordine.Ordinele ofiterilor superiori sunt contradictorii,legaturile dintre unitati sunt aleatori.Din cauza informatiilor eronate,artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane.La confruntarea cu inamicul se adauga frigul si ploaia.
    Experientele dramatice de pe front modifica atitudinea personajului narrator fata de celelalte aspecte ale existentei.
    Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea.Viata combatatilor tine de hazard,iar eroismul inlocuit de spaima de moarte.Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii.
    Ranit si spitalizat,Gheorghidiu se intoarce acasa,la Bucuresti,dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela.Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoieasca,o priveste acum cu indiferenta si hotaraste sa o paraseasca:’’I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa,de la obiecte de pret la carti…,de la lucruri personale la amintiri.Adica tot trecutul.’’
    Stefan Gheorghidiu,personajul narrator reprezinta tipul intelectualului lucid,inadaptatul superior,care traieste drama indragostitului de absolut.Filozof,el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara,insa in realitate,evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa.Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor,decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta.In aces sens,Ela este cel mai ‘’misterios’’personaj,prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului narator.
Prin introspectie si monolog interior,tehinici ale analizei psihologice,Stefan Gheorghidiu percepe cu luciditate alternand sau interferand,aspecte ale planului interior/fluxul constiintei(trairi,sentimente,reflectii)si ale planului exterior(fapte,tipuri umane,relatii cu alte personaje)
   Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic,avand drept caracteristici:unicitatea perspectivei narative,timpul prezent si subiectiv,memoria afectiva,naratiunea la persoana I si autenticitatea trairii.

"Moromeţii" de Marin Preda

  Pregătit de proza scurta din volumul de debut Intalnirea din pământuri(1948), primul roman scris de Marin Preda , Moromeții, este alcatuit din doua volume, publicate la doisprezece ani distanta : in 1955, volumul I , iar in 1967, volumul al II-lea.

  Romanul prezinta destramarea-simbolica pentru gospodaria taraneasca traditionala , a unei familii de tarani dintr-un sat din Campia Dunarii , Silistea-Gumesti.

  Titlul Moromeții asează tema familiei in centrul romanului , astfel ca romanul unei familii este și "un roman al deruralizarii satului" , o fresca a vietii rurale dinaintea si de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

  O alta tema este criza comunicării , absenta unei comunicări reale intre Ilie Moromete si familia sa. Tema timpului viclean, nerăbdător("timpul nu mai avea răbdare").

  Perspectiva naratorului obiectiv  se completează prin aceea a reflectorilor  (Ilie Moromete în volumul I si Niculae în volumul al II-lea), ca si prin aceea a informatorilor(personaje-martori ai evenimentelor , pe care le relateaza ulterior altora , de exemplu , al lui Parizianu despre vizita lui Moromete la baieti , la Bucuresti).

Compozitia primului volum utilizieaza tehnica decupajului si accelerarea gradata a timpului naratiunii.

  Volumul este structurat in trei parti , cu o actiune concentrata care se desfasoara pe parcursul verii , cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prima parte , de sambata seara pana duminica noaptea , contine scene care ilustreaza monografic viata rurala: cina , taierea salcamului ,intalnirea duminicala din poiana lui Iocan , hora .Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani , incepand cu plecarea lui Achim cu oile , la Bucuresti . Partea a treia , de la seceris pana la sfarsitul verii , se incheie cu fuga feciorilor.

  Simetria compoziționala este data de cele doua referiri la tema timpului în primul si în ultimul paragraf al volumului. La început , aparent îngăduitor "timppul era foarte rabdator cu oamenii; viata se scurgea fara conflicte mari", pentru ca enunțul din finalul volumului "timpul nu mai avea răbdare", sa modifice imaginea timpului , care devine necrutator si intolerant.

  Un triplu conflict  va destrama familia lui Moromete.

  Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din prima casatorie : Paraschiv , Nila si Achim , izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea si de a-i pretui valorile ( pamantul-banii).

  Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina , sotia lui , Moromete vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei , promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele ei, dar amana indeplinirea promisiunii. Nemultumita , ea isi gaseste initial refugiul in biserica , dar in al doilea volum , Catrina il paraseste pe Ilie , dupa ce afla de propunerea facuta fiilor lui , la Bucuresti.

  Al treilea conflict se desfășoară intre Moromete si sora lui , Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv sa nu se recăsătorească . In felul acesta , ea ar fi rămas în casa fratelui, sa se ocupe de gospodărie si de creșterea copiilor , pentru a nu rămâne singura la bătrânețe . Faptul ca Moromete se recăsătorise ii aprinsese ura împotriva lui , pe care o transmite celor trei fii mai mari.

  Acțiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.

  In prim plan se afla Moromeții , o familie numeroasa , măcinata de nemulțumiri mocnite. Țăran mijlocaș , Ilie Moromete încearcă sa păstreze întreg, cu prețul unui trai modest , pământul familiei sale ,pentru a-l transmite apoi băieților . Fii ce mari ai lui Ilie Moromete , Paraschiv , Nila și Achim își doresc independenta Economica .Ei se simt nedreptățiți pentru ca , după moartea mamei lor , Ilie Moromete s-a însurat cu alta femeie , Catrina, și ca are încă trei copii: Tița , Ilinca și Niculae . Îndemnați de sora lui Ilie , Maria Moromete , poreclita Guica , cei trei băieți pun la cale un plan distructiv. Ei intenționează sa plece la București , fără știrea familiei , pentru a-și face un rost. In acest scop , ei vor sa ia oile cumpărate printr-un împrumut la banca si al căror lapte constituie principala hrana a familiei si caii, indispensabili pentru munca la câmp . Prin vânzarea oilor și a cailor , ar obține un capital pentru a începe viata la oraș. Datoria la banca nefiind achitata, planul celor trei băieți urmează a da o grea lovitura familiei. Achim ii propune tatălui sa-l lase sa plece cu oile la București , sa le pasca în marginea orașului și sa vândă laptele și brânza la un preț mai bun în capitala. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan , amâna achitarea datoriei la banca și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și putea plați impozitul pe pământ ("foncierea"). Insa Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților. Dupa amânările generate de refuzul lui Nila de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului , cei doi fug cu caii si cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit sa vanda din nou o parte din pământ pentru a-și reface gospodăria, pentru a plăti foncierea, rata la banca si taxele de scolarizare ale lui Niculae , fiul cel mic.

  Planurile secundare completeaza actiunea romanului , conferindu-i caracterul de fresca sociala: boala lui Botoghina , revolta taranului sarac Tugurlan , familia chiaburului Tudor Balosu , dragostea dintre Polina si Birica , cuplul Polina-birica reflectand tema iubirii si a casatoriei care nu tine cont de constrângerile sociale.Căsătoria dintre fiica unui chiabur si un taran sarac se construieste polemic la adresa cuplului Ion-Ana , din romanul lui Liviu Rebreanu.

  Exista in primul volum al romanului Moromeții câteva secvente narative de mare profunzime.

  Descrierea cinei se realizeaza lent , prin acumuluarea detaliilor.Ilie Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii , invrajbiti din cauza averii . ASezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului , iminenta destramare a familiei.

  O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a tăierii salcâmului.Tăierea salcâmului ,duminica în zori , prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional.Odată distrus arborele sacru,axis mundi, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea, haosul se instaleaza treptat.

  Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivității se constituie într-o adevărata monografie a satului traditional: hora,calusul,intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara.

   Personajul principal din roman si cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda , Ilie Moromete, îl are ca model pe Tudor Călărașu , tatăl scriitorului , după cum mărturisește acesta "...Moromete care a existat in realitate , a fost tatăl meu".

  Personajul Ilie Moromete reprezinta un tip de țăran aparte în literatura romana un spirit reflexiv, inteligent,ironic, din acest motiv fiind numit de critica literara "țăran-filozof".Personaj exponențial, al cărui destin exprima moartea unei lumi, "cel din urma țăran" reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si de familie.

  Personajul este  caracterizat in mod direct  de narator , in primul volum: "Era cu zece ani mai mare decat Catrina (contingent '911), facuse razboiul si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva."

  Autocaracterizarea  realizata în finalul volumului al doilea este :"Domnule, [...] eu totdeauna am dus o viata independenta".

  Disimularea  este trasatura lui esentiala . Semnificativ in acest sens este comedia pe care o joaca in fata agentilor fiscali , care-i stricasera placuta discutie de duminica.

  Ironia, puterea de a face haz de necaz  reprezinta o alta trăsătura esențiala a lui Ilie Moromete, iar exemple în acest sens sunt numeroase . Lui Niculae care întârzia sa vina la masa ii spune la un moment dat:"Te dusesi in gradina sa te odihnesti ca pana acum stătuși!" Lui Nila i se adresează la fel de sarcastic, atunci când acesta îl întreabă de ce taie salcâmul:"Ca sa se mire prostii".

  Spirit contemplativ , inteligent si ironic ,  Moromete privește existenta cu detașare, privește lumea cu un ochi pătrunzător ; în întâmplările cele mai simple el descoperă ceva deosebit , o lumina care pentru ceilalți nu se aprinde : "Tatal- notează naratorul-  avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau , pe care ei nu le vedeau".