O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale Capodopera dramatugiei lui
Caragiale este O scrisoare pierduta (1884) si isi pastreaza o
regretabila actualitate.
Ar fi minunat sa nu-l mai intelegem pe
Caragiale, pentru ca ar insemna ca Farfuridi, Catavencu, Tipatescu,
Dandanache nu mai exista. Caragiale critica in acesata comedie farsa
alegerilor din trecut. Continutul piesei este inca mult mai bogat vizand
moravurile politice si ale vietii de familie din epoca respectiva.
Cadrul temporal Nu intamplator Caragiale plaseaza actiunea in timpul
alegerilor, pentru ca in lupta pentru putere cade orice masca si omul se
arata asa cum este in realitate, in stare de orice pentru a obtine
puterea. Din aceasta perspectiva lupta electorala nu este o lupta de
principii, ci de interese personale. Suntem in anul de gratie 1883.
Cadrul
spatial Actiunea piesei se petrece intr-un oras de provincie, capitala
unei judeti de munte. Intentionat autorul nu precizeaza numele
localitatii, sugerand astfel ca farsa alegerilor este acelasi peste tot.
Titlul piesei Forma articulata cu articol nehotarat sugereaza ca este
vorba doar de unul din multele texte particulare, folosite ca mijloc de
santaj in lupta politica. Intriga piesei este declansata de pierderea
unui scrisori compromitatoare, trimisa de Tipatescu, prefectul
judetului, lui Zoe, sotia lui Trahanache. Plimbarea scrisorii de la un
personaj la celalat lumineaza caractere, psihologii.
Ea ii da
putere celui care o are in stapanire, si produce spaima celui care o
pierde. Lupta politica pentru desemnarea unui candidat se da intre
Farfuridi sprijinit de Trahanache si Branzovenescu, si Nae Catavencu.
Gasind
scrisoarea compromitatoare Catavencu o foloseste ca mijloc de santaj in
lupta politica, daca nu va fi sprijinit de Trahanache si Tipatescu, va
publica scrisoarea in gazeta pe care o conduce - Racnetul Carpatilor.
Cei doi santajati recurg si ei la amenintari si cel din urma ajung la
santajul cu o polita falsificata de Catavencu. Cand lupta dintre cei doi
atinge punctul culminant, apare candidatul de la centru, Agamita
Dandanache, despre care autorul preciza: mai prost ca Farfuridii, si mai
canalie decat Catavencu. Repetarea procedeului -Dandanache castiga tot
prin santajul cu o scrisoare pierduta- sugereaza ca in lupta politica a
vremii santajului cu un text particular era un mijloc frecvent folosit.
Problematica piesei se poate reduce la doua cuvinte: politica si amorul.
Este insa mai complexa.
In primul rand Caragiale critica farsa
alegerilor din trecut, dezvoluind o trista realitate: pierderea unei
scrisori copromitatoare hotareste viata politica unui orasel.
Dramaturgul surprinde mijloacele necinstite, folosite in lupta politica,
coruptia si demagogia politicienilor.
In acelasi timp pune in
evidenta incultura, prostia unor politicieni din vremea sa. Aceste
trasaturi negative dovedite in lupta politica caracterizeaza si viata
intima de familie. Inmoralitatea, coruptia definesc deopotriva viata
politica si viata de familie. Concluzia piesei este amara. În lupta
politica nu reseste cel mai bun, ci cel mai priceput, mai abil in lupta
pentru putere. Satira este cuprinzatoare si necrutatoare.
Personajele
sunt definite comlex, prin fapte, nume, libaj. Aceste personaje prind
viata datorita pretioaselor indicatii scenice ale autorului. Caragiale
isi pune personajele sa vorbeasca, sa tine discursuri din care practic
se autodesfiinteaza, demonstrandu-si prostia, inclutura, demagogia.
Personajele
imbina trasaturi general valabile cu trasaturi particulare,
individuale. Astfel Catavencu este demagogul latrans. Zoe este sotia
infidenta, amanta. Tipatescu este junele prim (amantul). Dandanache este
prostul vanitos.
Nae Catavencu este reprezentantul tinerii
burghezi locale, candidatul grupului, tanar inteligent si independent.
Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapanit de o dorinta
profunda de parvenire politica. Etse tipul politicianului demagog,
corupt, in strare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este
scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta. Pentru a castiga
lupta politica Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atata vreme
cat are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil.
Dupa ce
pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a
lui Catavencu este capacitatea de a se adopta la orice situatie. El
este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun in evidenta
demagogia, inclultura, lipsa de logica. El stie sa emotioneze, sa
planga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavarsit:
cand se urca la tribuna el isi intra in rol. Catavencu stie sa simuleze
orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres,
reprezinta pentru el simple lozinci in lupta electorala:
CATAVENCU
(ia poza, trece cu importanta printre multtime si suie la tribuna; isi
pune palaria la o parte, gusta din paharul cu apa, scoate un vraf de
hartii si gazete si le asaza pe tribuna, apoi isi trage batista si-si
sterge cu eleganta avocateasca fruntea. Este emotionat, tuseste si lupta
ostentativ cu emotia care pare a-l birui. - Tacere completa. Cu glasul
tremurat): Domnilor! Onorabili concetateni! Fratilor! (plansul il
ineaca.) Iertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca
asa de tare suindu-ma la aceasta tribuna pentru a va spune si eu
(plansul il ineaca mai tare.)
Ca orice roman, ca orice fiu al
tarii sale in aceste momente solemne (de-abia se mai stapaneste) ma
gandesc la tarisoara mea (plansul l-a biruit de tot) la Romania (plange.
Aplauze in grup) la fericirea ei! (acelasi joc de amandoua partile) la
progresul ei! (asemenea crescendo) la viitorul ei! (plans cu hohot.
Aplauze zguduitore.) Patriotismul lui Catavencu este de parada, este un
fars patriotism, care ascunda o puternica dorinta de parvenire.
Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase contradictii, greseli
demonstrand incultura, lipsa de logica: Industria romana e admirabila, e
sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire;dupa lupte seculare
care au durat aproape 30 de ani; Noi aclamam munca, travaliul, care nu
se face de loc in tara noastra! Scopul pentru care lupta Catavencu este
ca Romania sa fie bine, si tot romanul sa prospere (sa imbogateze).
Presupune ca esecul lui Catavencu este momentan, pentru ca un individ
atat de bine inzestrat pentru lupta politica trebuie sa castige la
primul prilej. Farfuridi: Împreuna cu Branzovenescu alcatuieste un cuplu
comic prin prostie, incultura, lipsa de logica. Viata ordonata de care
face atata caz Farfuridi este o aparenta, o iluzie pentru ca in mintea
personajului domneste haosul: Si eu am n-am sa-ntalnesc pe cineva, la
douasprezece fix ma duc la targ.; Eu am n-am clienti acasa, la
unsprezece fix ma-ntorc din targ; Si-eu am n-am infatisare la
douasprezece fix ma duc la tribunal. Obsesia personajului este de a nu
fi pacalit, inselat. Cu toate acestea accepta tradarea, daca o cer
interesele partidului sau ale persoanei: Tradare sa fie, daca o cer
interesele partidului, dar sa stim si noi! Si Farfuridi tine discursuri,
in realitate antidiscursuri prin care isi dovedeste permanent prostia.
Foloseste si el enunturi adversative gresite: Iubesc tradarea, dar urasc
pe tradatori! Memorabila este scena conceperii telegramei catra centru,
cand Farfuridi si Branzovenescu dovedesc o prostie dezarmanta: Trebuie
sa ai curaj ca mine, trebuie sa o iscalesti, o dam anonima! Un alt
exemplu semnificativ pentru exprimare ilogica este parerea lui Farfuridi
despre revizuirea constitutiei: Din doua una, dati-mi voie: ori sa
revizuieasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se
revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume
in punctele esentiale În piesa Farfuridi este o victima ramanand inafara
manevrelor electorale. Agamita Dandanache: Numele personajului provine
din Agamemnon. Diminuirea acestora si imbinarea lui cu Dandanache
sugereaza ridicolul si ramolismul (senilitatea). Chiar autorul
defineste: Mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu.
Agamita este foarte priceput in lupta politica din moment ce castiga
lupta electorala. Este la fel de corupt ca ceilalti, folosind si el
mijloace necinstite ca santajul cu un text particular, dar mai ticalos,
pentru ca nu restituie scrisoarea cu intentia de a o folosi si in alte
situatii: Cum se poate, conita mea, s-o dau inapoi S-ar putea sa fac asa
prostie Mai trebuie s-aldata La un caz iar pac! la Rasboiul. Exprimarea
lui Dandanache cuprinde multe greseli. Este ilogica; daca ceilalti sunt
in stare sa tine discursuri, Dandanache nu este in stare sa faca acest
lucru, pentru ca nu poate:
In sanatatea alegatorilor cari au
probat patriotism si mi-au acordat(nu nemereste) asta cum sa zic de!
zi-i pe nume de! a! sufradzele lor; eu care familia mea de la patuzsopt
in Camera, si ei ca rumanul iimpartial, care va sa zica cum am zite in
sfarsit sa traieasca! (Urale si ciocniri.) Vesnicul luptator de la
patruzsopt este profitorul care stie sa descurce; este personajul roman o
caricaturizare a farsului patriotism si alicherismului politic.
Cetateanul turnamentat reprezinta marea masa anonima a alegatorilor.
Ticul
sau verbal Eu cu cine votez demonstreaza totala dezorientare a
alegatorilor, care raman inafara tuturor manevrelor politice. Amenintat
de demagogia electotrala, de trecerile dintr-o tabara in alta,
cetateanul turnamentat dovedeste mereu o naivitate dezarmanta. Parerea
si votul sau nu au importanta, pentru ca alegerea candidatului nu se
face pe fata, in mod cinstit, ci prin manevre necinstite in care castiga
cel mai necinstit. Ghita Pristanda este tipul functionarului servil,
lingusitor, incorect (afacerea cu steagurile). Complet lipsit de
principii morale el trece cu usurinta dintr-o tabara in cealalta.
Ticul
sau verbal Famile mare renumeratie mica dupa buget sugeraza ca
personajul este preocupat mereu de castig. Un alt cuvant pe care il
repete este curat, ajungand la celebra formula curat murdar. Ghita
Pristanda este mereu de partea celui puternic, dar este servil,
lingusitor si cu cei invinsi momentan, pentru ca acesta ar putea sa fie
invingatorii de maine. Trahanache este presedintele partidului local de
guvernamant, al Comitetului Permanent, al Comitetului Electoral, a
Comitetului Scolar si altor comitete si comitii. Ca sef de partid,
Trahanache face parte dintr-un sistem in care isi indeplineste perfect
rolul, pentru ca are experienta si cunoaste manevrele politice.
Ticul
sau verbal Ai putintica rabdare este o incercare de a castiga timp,
pentru a calcula pasul urmator. Trahanache este in stare de orice pentru
a pastra imaginea de cetatean onorabil, si de om venerabil. Desii tine
la morala, la principii, la onorarea lui de familist, Trahanache
tolereaza din interes relatia dintre sotia sa Zoe Trahanache si
prefectul Tipatescu.
Exprimarea personajului este ilogica,
gresita: Unde nu e moral, acolo e coruptie si o societate fara
printipuri, vrea sa zica ca nu le are. Critica literara vede in
Tipatescu un homopolicus perfect, adaptat societatii sale. Spre
deosebire de Catavencu, Trahanache si-a atins toate scopurile: el vrea
doar sa-si pastreze locul castigat. Personajul este ridicol tocmai prin
contradictia dintre aparenta si esenta.
El, omul obsedat de
familie si morala, nu-si pune nici macar un moment problema ca
scrisoarea ar putea sa cuprinde un fapt real, copromitator. Deci pe el
deranjeaza pierderea scrisorii si nu adevarul cuprins in ea. Zoe
Trahanache este sotia lui Trahanache si amanta lui Tipatescu. Femeie
voluntara, ambitioasa, desii nu detine nici o functie in realitate il
manevreaza pe toti. Zoe nu-si pierde siguranta de sine nici cand
Catavencu ameninta cu publicarea scrisorii. Stie sa conduca bine si
barbatul si amantul, obtinand maximul de profit din aceasta situatie.
Tipatescu este prietenul lui Zaharia Trahanache si amantul lui Zoe. În
calitate de prefect el conduce judetul dupa bunul sau plac.
Dupa
pierderea scrisorii ii promite lui Catavencu functii si da ordin sa fie
arestat. Este singurul personaj care se exprima corect, dar asemenea
cerolalte personaje este corupt nerusinat in stare sa foloseasca orice
mijloc in lupta politica. El descopera politele falsificate prin care
incearca sa santajeze pe Catavencu. Un singur moment isi pierde capul,
cand ii propune lui Zoe sa fuga impreuna.
In rest Tipatescu se
stapaneste perfect, reprezentand omul politic care si-a realizat toate
ambitiile. Nelinistit, inmoral el nu ezita sa inseala incredera celui
mai bun prieten, Zaharia Tipatescu. Comicul Caragiale este un maestru al
comicului. Si in aceasta comedie sub invelisul rasului se ascunde
satira. Dramaturgul sanctionand defectele oamenilor si ale societatii.
Si in comedia lui Caragiale sursa comicului este contradictia dintre
aparenta si esenta, dintre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce
sunt ele in realitate. Aparenta este de cinste, corectitudine,
amabilitate, dar realitatea este cu totul alta: coruptie, parvenitism,
demagogie. Astfel Catavencu, Dandanache, Zoe, Trahanache, Prisanda sunt
surprinsi in renuntarea lor de la conditia ideala pe care ar trebui sa o
reprezinte (Zoe in contrast cu o femeie cinstita, Catavencu in contrast
cu adevaratul politician).
Sunt prezente in aceasta comedie
diferite nuante ale comicului. Comicul de caracter Criticii literari au
observat ca dramaturgul Caragiale deplaseaza accentul de pe deformitatea
exterioara a personajelor comice pe deformitatea interioara,
intelectuala: prostia, ticalosia, ipoclizia. In acest sens cu exceptia
lui Tipatescu toate personajele sunt comice prin ceea ce fac si ceea ce
spun. Comicul este provocat de suficienta, lipsa de logica a
personajelor. Comicul de limbaj este mai bine realizat. Limbajul folosit
de personaje ne da informatii pretioase despre identitatea
personajelor, despre origine, profesiune , nivel de cultura,
inteligenta, aparenta politica. Cu putine exceptii personajele se
exprima gresit, folosind pleonasme, truisme, contradictii, nonsensuri.
Toate aceste greseli de limba sunt o inepuizabila sursa de ras, dar pun
in lumina nivelul intelectual si sufletesc al acestor personaje.
Pronuntarea gresita a unor cuvinte: andrisant, bampir, plebicist,
renumeratie (Pristanda);capitalisti (Farfuridi). Ticurile sau
autonomismele verbale: Farfuridi:
La douasprezece trecute fix.
Pristanda: curat (murdar) Trahanache: Stimabile; Ai putintica rabdare.
Contradictia in termeni: Dupa lupte seculare, care au durat aproape 30
de ani. Truismele Un popor care nu merge inainte sta pe loc. O societate
fara printipuri, care va sa zica ca nu le are Nonsensuri O multime de
nonsensuri sunt prezente in discursul lui Farfuridi despre reviziunea
constitutiei. Comicul numelelor ocupa un loc importatnt, fiind nu numai o
sursa de ras, de amuzament, ci si un instrument a satirei.
Astfel
aluziile culinare (legate de alimentate) -Farfuridi, Branzovenescu-;
diminutivele ridicole -Agamita Dandanache-; radacinile semnificative
-Catavencu- sugereaza trasaturi ale posesorilor acestora: prostia,
senilitatea si demagogia . Vorbind despre talentul lui Caragiale in
caracterizarea personajelor prin nume, criticul Ibreleanu preciza:
Numele din opera comica a lui Caragiale le dau impresia ca fac parte din
personajele pe care le denumesc La prima lectura sau reprezentare a
unei comedii a lui Caragiale, simtim ca personajele nu puteau sa aiba
alt nume, in orice caz ca au numele lor.
