Aparitie.Romanul "Ion" apare in anul 1920;prima sa varianta insa dateaza din 1913 si fusese intitulata "Zestrea",constituind un proiect abandonat,dar reluat ulterior,in urma unei atente documentari.Imediat dupa publicarea lui,romanul se bucura de aprecierea criticii literare,in special pentru faptul ca reprezinta prima editie obiectiva din literatura romana,respectand principiul sincronismului,enuntat de Eugen Lovinescu.
Geneza.La baza amplei creatii romanesti,se afla trei etape de viata,dar si o documentare atenta in ceea ce priveste problematica taranimii atat in literatura romana,cat si in cea universala.
Punctul de pornire are un fundament puternic ancorat in realitate:un taran tanar,inteligent si harnic i se plange autorului de lipsa pamantului,observarea gestului impresionant al unui taran de a saruta pamantul,pataniile unei tinere,alungata si de tata,si de iubit.
Continuand traditia creatiilor romanesti remarcabile (romanele"Ciocoii vechi si noi",de Nicolae Filimon,"Mara" de Ioan Slavici,"Ciclul Comanestenilor" de Duiliu Zamfirescu),Rebreanu preia din literatura universala formule literare consacrate: de la Zola,se inspira in ceea ce priveste notele naturaliste ale zugravirii personajului ( exagerarea trasaturilor realiste ale acestuia),formula realist-obiectiva in descrierea umanitatii este de inspiratie balzaciana,iar creatia lui Tolstoi reprezinta un model pentru zugravirea ciclica a vietii si pentru tehnica narativa a planurilor paralele.
Specie literara.Opera literara "Ion" este un roman traditional,obiectiv,social,realist.Romanul este o specie a genului epic,de mare intindere,cu personaje numeroase,cu o actiune complexa,desfasurata pe mai multe planuri narative,cu un conflict puternic.
Romanul de tip traditional are urmatoarele trasaturi:complexitatea actiunii si numarul mare de personaje,obiectivitatea (naratorul se limiteaza la prezentarea impartiala a evenimentelor,fara a se implica in actiune),omniscienta (perspectiva narativa de tip demiurgic,realizata prin utilizarea persoanei a treia),ubicuitatea (perspectiva narativa prin care se descriu realitati simultane),unicitatea perspectivei,preferinta pentru crearea de tipuri,caractere,previzibilitatea,istorismul(autorul ofera date exacte despre ansamblul existentei personajelor).Romanul contine,de asemenea,si elemente de modernitate,precum analizarea in detaliu a psihologiei personajului principal.
Tema.Desi trateaza o tema deja abordata in literatura romana,anume problematica taranului roman dintr-o societate dominata de suprematia bunurilor materiale,romanul se remarca prin originalitate,depasind maniera samanatorista a prezentarii vietii rurale sub aspect idilic.
Compozitie.Tehnici narative.Principala tehnica narativa pe care se bazeaza romanul este simetria compozitionala.Creatia are doua parti,"Glasul pamantului"si "Glasul iubirii",fiecare dintre ele fiind altcatuita din sase capitole,la final adaugandu-se capitolul-concluzie.Intreaga actiune se desfasoara intre doua coordonate precizate de titlurile capitolelor:"Inceputul" si "Sfarsitul".In debutul romanului se prezinta drumul care,din soseaua centrala,merge catre satul Pripas,pentru ca,la final,aceasta sa iasa din sat pentru a se reuni cu drumul principal.
O alta tehnica narativa utilizata este cea a planurilor paralele sau intersectate;principalele planuri prezinta viata taranului roman de la inceputul secolului al XX-lea (destinul lui Ion) si existenta intelectualitatii rurale (reprezentata de familia invatatorului Herdelea).Prin intermediul tehnicii narative cinematografice,naratorul descrie minutios drumul,satul,ora;imaginile ample de perspectiva sunt ulterior particularizate,surprinzand,in detaliu,amanunte semnificative.Astfel,cititorul,introdus treptat in lumea fictiunii,ia cunostinta asupra datelor esentiale ale noului univers.
Tehnica anticipatiei confera un caracter previzibil actiunii.Astfel,toponimele rau-prevestitoare de la inceputul romanului ("Rapele Dracului","Cismeaua mortului"),ca si conflictul de la hora intre Ion si George, anticipeaza rafuiala finala si sfarsitul dramatic al personajului.
Constructia subiectului.Nucleul epic al romanului se regaseste in nuvela rebreniana "Rafuiala" in care Tanase Ursu,un taran foarte sarac,este omorat de catre flacaul voinic si bogat, pe nume Toma Lotru,pentru ca Rafila,desi s-a maritat cu acesta din urma,il iubeste in continuare pe Tanase.Nuvela schematizeaza conflictul erotic din romanul "Ion"
Subiectul are o constructie sferica,bazata pe simetria inceput-final.Cele doua parti contin in titlu doua laturi complementare ale personalitatii eroului central (obsesia de a poseda cat mai mult pamant si iubirea,careia nu i se poate impotrivi decat aparent).
Inceputul romanului are in centru metafora drumului;drumul face legatura dintre realitate si universul fictional.El este tanar,sprinten in cautarea destinatiei reprezentand primul "personaj" cu care cititorul ia contact:"drumul alb[...] urca intai anevoie pana ce isi face loc printre dealurile stramtorate,pe urma inainteaza vesel,neted[...],coteste brusc pe sub Rapele Dracului, ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline".La finalul romanului,acelasi drum este surprins la o alta varsta,in momentul iesirii din sat,"ca o panglica cenusie in amurgul racoros".
Odata introdus in lumea fictiunii,cititorul este familiarizat cu cadrul desfasurarii actiunii prin descrierea detaliata a satului(cu ultie si case),dar fara personaje.Ca si marii romancieri ai literaturii universale,Rebreanu concentreaza intreaga colectivitate rurala intr-o singura locatie:curtea casei vaduvei lui Maxim Oprea,unde se desfasoara hora duminicala.Surpinderea cinematografica a lumii rurale contine observatie asupra conflictelor sociale din cadrul ei.Astfel,in timp ce tinerii joaca pe ritmul unei "Somesane" cantata de mai bine de un ceas,iar femeile si copii,privesc admirativ,barbatii instariti s-au retras intr-un loc mai ferit pentru a discuta despre "treburile obstei".Naratorul comenteaza impulsul lui Alexandru Glanetasu,un taran sarac si marginalizat de colectivitatea sateasca,de a discuta si el cu "bogatanii":"Pe de laturi,ca un caine la usa bucatariei,trage cu urechea Alexandru Glanetasu,dornic sa se amestece in vorba,sfiindu-se sa se vare intre bogatasi".Fiul sau insa,Ion,personajul central al cartii,va invinge temerile tatalui,provocand o drama de proportii epopeice.
Intriga romanului este anticipata de confllictul de la hora intre Ion si George;cei doi tineri fac parte din clase sociale diferite:Ion este foarte sarac,dar harnic si priceput,George este cel mai instarit flacau din sat.Identificand saracia cu lipsa de demnitate si cu privarea de un statut social pe care este sigur ca il merita,Ion si-o doreste de sotie pe Ana,fata lui Vasile Baciu,promisa lui George.Disputa dintre cei doi este o infruntare intre doua orgolii puternice.
La sugestia lui Titu Herdelea,Ion gaseste modalitatea de a-l "sili"pe Vasile Baciu sa i-o dea de sotie pe Ana,fapt care constituie intriga si concentreaza principalul conflict desfasurat pe doua coordonate: exterior(dintre Ion si viitorul socru) si interior (intre "glasul pamantului",si"glasul iubirii").
Ion este un tanar istet si harnic, dar care sufera din pricina saraciei.Singura avere a familiei,cateva loturi de pamant care fusesera zestrea Zenobiei,au fost instrainate de tatal sau,un mare amator de rachiu.Ion muncea de dimineata pana seara pamantul ramas.Inca de copil,el paraseste scoala,chiar daca invatatorul Herdelea remarca istetimea lui,tocmai pentru ca dorea "sa fie vesnic infratit cu pamantul".Lucrand cu ravna,reuseste sa pastreze ceea ce le ramasese,fara a mai instraina mica lor avere,caci,comenteaza naratorul " unde punea el mana,punea si Dumnezeu mila.Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap."
Singura solutie de a iesii din impasul saraciei si de a-si castiga locul privilegiat in cadrul colectivitatii este dobandirea pamantului, prin casatorie.Desi o iubeste pe Florica,cea mai frumoasa dar si cea mai saraca fata din sat o paraseste pentru Ana ,cea care "avea locuri si case si vite multe".Flacaul constata ca fericirea conjugala nu se poate cladii doar pe sentimentul iubirii:"Dragostea nu ajunge in viata...Dragostea e numai adaosul.Altceva trebuie sa fie temelia.Si-ndata ce zicea asa,se pomenea cu gandurile dupa Ana."
La dorinta de a se remarca din punct de vedere social se adauga trasaturile sale de caracter:orgoliul,instinctul de a poseda cat mai mult pamant,dorinta de razbunare impotriva unei soarte nedrepte,naratorul mentionad toate aceste mobiluri psihologice:"Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil.Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa: trebuie s-aiba pamant,trebuie.De atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama."
La hora se infiripa gandul lui Ion de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu prin casatorie cu fiica acestuia,Ana,ravnita de un flacau bogat pe nume George Bulbuc.Se contureaza astfel confilctul principal al romanului,intre Ion si Vasile Baciu,si unul dintre conflictele secundare,dintre Ion si George,caci dorinta flacaului urmarita atent,intr-o gradatie ascendenta,devine obsesie si se implineste cu ajutorul uneia dintre cele mai importante calitati ale personalitatii sale,anume perseverenta."Glasul iubirii" este astfel umbrit de "glasul pamantului" pentru ca Ion confunda nevoia de dragoste pentru o femeie cu patima mistuitoare a posesiunii.
Dorinta lui patimasa,dusa pana la extrema,il dezumanizeaza,trasaturile sale isi pierd treptat umanitatea si calitatile(istetimea,perseverenta,taria de caracter,harnicia) degenereaza in defecte.
Astfel,el poate fi incadrat in tipologia arivistului(ca si Dinu Paturica sau Julien Sorel).Stiind foarte bine ce isi doreste si primind sugestia lui Titu Herdelea asupra modalitatii de "a-l sili" pe Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie,el obtine doar partial ce ravnea de atata timp,caci viitorul socru este precaut si nu ii ofera toate pamanturile drept zestre pentru fata.Intrucat Ion nu se multumeste cu nimic, se razbuna pe Ana,cea care,de la inceput joaca rolul victimei.
Nunta lui Ion cu Ana reprezinta momentul in care ele doua "glasuri" se intalnesc;in sufletul flacaului se naste indoaiala izvorata dintr-un moment de slabiciune,realizand ca, impreuna cu pamanturle,trebuie sa o ia si pe fata urata de langa el,in timp ce Florica,"drusca intai", e mai frumoasa ca oricand.Gandul de a fugii cu aceasta din urma este dictat de sentimentele pentru ea,totusi ratiunea o cenzureaza imediat:"Si sa raman tot calic...pentru o muiere!...Apoi sa nu ma trazneasca Dumnezeu din senin?"
Ajuns in posesia pamanturilor,atitudinea sa fata de cei din jur se schimba,devenind ostentativa:"De altfel si fata de sateni cauta sa isi arata greutatea pe care i-o dadea simtamantul bogatiei.Pe ulita umbla cu pasii mai mari si cu genunchii indoiti.Vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic numai de pamant si avere."Ca o compensatie pentru suferinta acuta cauzata de saracie,el afiseaza cu mandrie noul statut social pe care crede ca il merita cu prisosinta.Faptul ca a primit ceea ce considera ca i se cuvine este,pentru el,implinirea unui act justitiar prin indreptarea unui destin care l-a nedreptatit.
Punctul culminant al romanului si momentul in care cele doua "glasuri" se confunda este scena sarutarii pamantului.In constructia subiectului,ea reprezinta totodata o anticipare a finalului sau tragic,a contopirii cu pamantul care ii este atat de drag.El confunda glia,aflata in intregime in posesia lui,cu o persoana,cu o femeie iubita,care trebuie sa ii apartina in intregime:"Dorea sa simta lutul sub picioare,sa ii se agate de opinci,sa ii soarba mirosul,sa isi umple ochii de culoarea lui imbatatoare."Imposibilitatea implinirii erotice alaturi de Florica genereaza o pasiune imensa si nefireasca pentru ceea ce si-a dorit de mic;obsesia pamantului substituie nevoia de afectiune:"Mirosul acru,proaspat si roditor ii aprindea sangele[...],lua in mana un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata.Gestul de a saruta pamantul este o manifestare anormala,personalitatea sa depasind sfera realismului,fiind incadrata naturalismului:"Apoi incet,cucernic fara sa isi dea seama,se lasa in genunchi,isi cobora fruntea si isi lipi buzele de pamantul ud.Si-n sarutarea aceasta grabita simtii un fior rece,ametitor."Infratirea cu lutul ii confera statutul absolut,prin implinirea unei obsesii mistuitoare;personajul capata astfel dimensiuni epopeice:"Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit,in lupte grele,o ceata de balauri ingrozitori[...].Si pamantul parca se clatina,si inchina in fata lui."
Epuizand energia erotica in implinirea patimei pentru pamant o trateaza pe Ana ca pe un obiect,un mijoc de a obtine ce si-a dorit intotdeauna.Destinul ei nefericit devine tragic dupa casatorie.De mica,a ramas orfana de mama,fiind singurul copil a lui Vasile Baciu care a supravietuit.Desi tatal se ingrijeste de ea, nu este capabil sa ii ofere afectiunea de care are nevoie.Ion i se pare a fi o compensatie pentru ceea ce i-a lipsit,simtindu-se magulita de atentia acestuia dar nebanuind adevarata lui natura.Casatoria care,la inceput i se parea a fi o binecuvantare devine un prilej de dezamagire.Nici atunci cand naste un copil nu obtine de la Ion afectiunea dorita ,pentru ca acesta nu simte decat mila si repulsie pentru ea.
Romanul este si din acest punct de vedere naturalist,prezentand semne de violenta conjugala,dar si supradimensionand destine fara salvare.Sinuciderea Anei este anticipata de observatii minutioase asupra mortii carciumarului Avrum,si a cele lui Dumitru Moarcas,la care femeia este martora.Ea gaseste in sinucidere o salvare in cercul vicios al propriului destin,Dupa moartea sotiei,Ion este preocupat de pastrarea averii pe care o obtinuse cu greu de la socrul sau,care,la randul lui,devenise bogat datorita zestrei obtinute prin casatorie;spre deosebire de ginerele sau insa, el isi iubeste consoarta care intruchipa averea,fiind un parvenit care nu depaseste sfera umanului.Ion isi da seama ca singurul mijloc de a pastra averea este copilul Petrisor,dar acesta moare,si dupa indelungi dispute,pamantul ramane totusi in administrarea tatalui,dar, in caz de deces ramane Bisericii.
Imediat ce isi satisface dorinta patimasa de posesie,Ion realizeaza ca ea nu poate substituii iubirea adevarata,ajungand prea tarziu la o remarca plina de intelepciune:"Ce folos de pamanturi,daca cine tie drag pe lume nu-i al tau!".Florica,fata pe care o iubeste in continuare,se casatorise cu George Bulbuc,al carui orgoliu de a face pe Ion sa sufere este pe deplin satisfacut.Dar tocmai pentru ca si din punct de vedere erotic Ion manifesta aceasi dorinta puternica,el se intalneste pe ascuns cu aceasta.Pedeapsa pentru tot raul produs celor din jur nu poate fi decat una capitala:George il rapune cu cateva lovituri de sapa sub ferestrele Floricai.
Drama mortii sale premature este sporita si de afirmatia medicului si care constata decesul:"A fost un om ca otelul!...Putea sa traiasca 100 de ani!";apoi "Ion fu coborat in pamantul care i-a fost prea drag" (anormal de drag).
In pararel cu planul care urmareste destinul tragic al lui Ion,naratorul prezinta viata intelectualitatii rurale reprezentate de preotul Ioan Belciug si de familia invatatorului Zaharia Herdelea;cei doi sunt exponentii a doua institutii foarte respectate in cadrul colectivitatii,dar nu ezita sa isi dispute suprematia,prestigiu,asupra taranilor.Desi sunt vechi prieteni,preotul si invatatorul ajung dusmani de moarte,isi fac reprosuri si se ameninta pentru ca, spre finalul romanului,sa se impace din nou.
Si in cazul intelectualilor de la sate,casatoria este privita ca fiind o afacere in care priveaza zestrea.Fata cea mare a lui Herdelea,desi este indragostita de Aurel Ungureanu,se marita cu George Pintea pentru ca acesta nu pretinde zestre.Protestul ei inital se transforma in resemnare alaturi de viitorul preot;ea reface destinul mamei sale,intr-un alt timp,ca si Ghighi,sora mai mica,cea care se marita cu Zagreanu,noul invatator din Pripas.
Criticul literar Alexandru Piru afirma ca Titu Herdelea intruchipeaza " propriul roman al tineretii" lui Rebreanu.Este un tanar cu inclinatii artistice si fire boema,aflat intr-o permanenta cautare a sinelui.Il admira pe Ion pentru perseverenta sa si,si-ar dori el insusi sa fie perseverent.Neputand gasii implinirea nici e plan afectiv nici pe plan social,el hotaraste sa treaca Muntii Carpati,parasind Transilvania.In romanul "Ion" el face legatura intre cele doua planuri principale,pentru ca in "Rascoala", tot el sa joace rolul martorului la revolta colectiva generata de dorinta taranilor de a avea pamant.
Ampla creatie romanesca prezinta un intreg univers,dominat de iubire si patima,dezvoltand energii umane surprinse in diferite ipostaze,conturand o fresca sociala a inceputului de secol al XX-lea.Finalul sau sintetizeaza meditativ dramele individuale prezentate de-a lungul subiectului:"Satul a ramas inapoi acelasi,parca nimic nu s-ar fi schimbat.Cativa oameni s-au stins,altii le-au luat locul.Peste zvarcoririle vietii vremea vine nepasatoare,stergand toate urmele.Suferintele,patimile,nazuintele,mari sau mici,se pierd intr-o taina dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias".Cazul particular,reliefat prin prezentarea destinelor individuale,se contopeste cu generalul,intocmai cum drumul iese din sat si "se pierde in soseaua mare si fara inceput....".
frumos, dar ai greseli de scriere ceea ce ma face sa cred ca nu iti apartine in totalitate...
RăspundețiȘtergere