"Riga Crypto si lapona Enigel" de Ion Barbu

             Riga Crypto si lapona Enigel publicata inițial in 1924 , integrata apoi în ciclul Uvedenrode din volumul Joc Secund (1930) este subintitulata "Balada", realizandu-se in viziune moderna , ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric.
Poemul pare un cantec batranesc de nunta , dar este o poveste de iubire din lumea vegetala, o balada fantastica , in care intalnirea are loc in plan oniric ( in vis).
"Luceafăr întors' , poemul prezinta drama cunoasterii si incompatibilitatea dintre doua lumi/regnuri.
             Titlul baladei trimite cu gândul la marile povesti de dragoste din literatura universala , Romeo si Julieta , Tristan si Isolda. Insa la Ion Barbu , membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu calități excepționale , dar negative , in raport cu norma comuna ( Crypto e "sterp" și "naravas" iar Enigel e "prea-cuminte".
              La nivel formal , poezia este alcătuita din  doua parti  , fiecare dintre ele prezentând cate o nunta : una consumata , împlinita , cadru ale celeilalte nunti , povestita , inițiatica , modificata in final prin casatoria lui Crypto cu masalarita. Formula compoziționala este aceea a  povestirii in rama  ,  a povestii in poveste ( nunta in nunta).
              Primele patru strofe constituie rama nuntii povestite și reprezinta dialogul menestrelului cu  "nuntașul  fruntaș" . Menestrelul  ( un trubadur medieval) e îmbiat sa cânte despre nunta ratata dintre doi parteneri inegali , reprezentați de doua regnuri distincte "Enigel si riga Crypto". Nuntașul îl roagă sa zică "un cantec"  pe care la zis "cu foc"  acum o vara.
              Partea a doua , nunta povestita, este realizata din mai multe tablouri poetica : portretul si imparatia rigai Crypto, portretul, locuruile natale si oprirea din drum a laponei Enigel , intalnirea dintre cei doi , chemarile rigai si refuzurile laponei , raspunsul laponei si refuzul categoric , pedepsirea rigai in finalul baladei .
         Modurile de expunere sunt descrierea , dialogul si naratiunea.
             In debutul pârtii  a doua , sunt realizate prin antiteza portretele membrilor cuplului , deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto , cel tăinuit ("inima ascunsa"), sugerează apartenenta la familia ciupercilor (criptogame) si postura de rege (riga) al fapturilor inferioare.Numele  Enigel  are sonoritate nordica si sustine originea ei , de la pol si trimite la semnificatia din limba suedeza "inger" , lapona isi conduce turmele de reni spre sud , stapana a regnului animal , ea repezinta ipostaza umana , cea mai evoluata a regnului . Riga Crypto , este craiul buretilor, caruia dragostea pentru Enigel ii este fatala.Singura lor asemanare este statutul superior in interiorul propriei lumi.
             Spatiul definitoriu al existentei , pentru Crypto , este umezeala prepetua in timp ce lapona vine "din tari de gheata urgisita" ceea ce explica aspiratia ei spre soare si lumina , dar si miscarea de transhumanta care ocazioneaza popasul in tinutul rigai.
             El este barfit si ocărât de supusi , pentru ca e "sterp" , "naravas" si "nu voia sa infloreasca".
Membrii cuplului nu-si pot neutraliza diferențele in planul real ; comunicarea  se realizează in plan oniric. Riga este cel care rostește descantecul  de trei ori. Poveste propriu-zisa se dovedește a fi fantastica , ea desfășurându-se in visul fetei , ca in Luceafarul,  dar rolurile sunt inversate.
In prima chemare-descantec , Crypto isi îmbie aleasa cu "dulceata"  si cu "fragi". Darul lui este refuzat categoric de Enigel.
             Refuzul laponei il pune intr-o situatie dilematica , dar optiunea lui e ferma si merge pana la sacrificiul de sine.
           Lapona refuza nuntirea dorita de Cyrpto.
             Imaginii de fragilitate a lui Crypto , lapona ii opune aspiratia ei spre absolut , cu toate ca tentatia iubirii este coplesitoare. Soarele este simbolul existentei spirituale , pe care riga o refuza in favoarea existentei instinctuale , sterile , vegetative.
Pentru a-si continua drumul catre soare si cunoastere , lapona refuza descantecul  rigai , ce se intoarce in mod brutal asupra celui care l-a rostit si-l distruge . Faptura firava e distrusa de propriul vis , cade victima neputinetei si indraznelii de a-si depasi limitele , de a incerca sa intre intr-o lume care ii este inaccesibila.
             Finalul  este trist . Riga Crypto se transforma intr-o ciuperca otrăvitoare , obligat sa nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: "Cu Laurul-Balaurul/Se toarne-n lume aurul,/Sa-l toace,gol la drum sa iasa./Cu masalarita-mireasa./Sa-l tie de împărăteasa"încercarea fiintei inferioare de a-si depasi limitele este pedepsita cu nebunia.
             Trei mituri fundamentale  de origine greaca sunt valorificate in opera poetului :al soarelui (absolutul),al nuntii  si al oglinzii . Drumul spre sud al laponei are semnificatia unui drum initiatic , iar popasul in tinutul rigai este o proba trecuta prin respingerea nuntii pe o treapta inferioara.
             In concluzie accentul in aceasta balada cade pe antagonismul slab-puternic. Prin intermediul acestui poem , Barbu neaga o întreaga tradiție literara: înlocuind ideea impusa in literatura ca dragostea este un miracol in sine , poetul prezintă drama incompatibilității si legea nemiloasa a iubirii ( supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).

"Mara" de Ioan Slavici

Proza lui Slavici conturează o frescă a moravurilor şi a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume în care triumfă binele şi adevărul, cinstea şi dreptatea, norme etice pe care omul trebuie să le respecte. Slavici, fiind un autor moralist, un fin psiholog şi un creator de psihologii, aplică în opera sa noţiunea fundamentală de omenie şi virtuţi morale precum: sinceritatea, demnitatea, buna-credinţă, cinstea şi iubirea de adevăr. Întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav pedepsită de autor.

"Mara" este cel mai reuşit roman al lui Slavici şi unul dintre cele mai bune romane româneşti. Romanul, apărut în 1906, reprezintă cea mai valoroasă creaţie epică de mare întindere, fiind cel mai bun roman al nostru, înainte de Ion "pentru epoca în care a apărut, Mara trebuia să însemne un eveniment, şi astăzi, privind înapoi, romanul acesta apare ca un pas mare în istoria geniului" (G. Călinescu - Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent).

El zugrăveşte veridic o lume, cu moravurile ei specifice aşezate la interferenţa satului cu oraşul, într-un sat ardelenesc, Radna, lângă Lipova şi aproape de Arad, acţiunea cărţii fiind plasată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. "Mara" este un roman realist social cu valoare etnografică şi în acelaşi timp, o extraordinară carte de dragoste "însuşirea esenţială a lui Slavici este însă de analiza dragostea, de a fi un poet şi un critic al eroticii rurale dintr-o provincie cu oameni mai propăşiţi sufleteşte (.) jumătate din roman notează încet, răbdător, aprinderea, propagarea şi izbucnirea iubirii la o fată conştientă prin frumuseţe de farmecele ei" (G. Călinescu - Istoria Literaturii Române .).

Semnificaţia titlului este sugestivă, deoarece această creaţie este, mai întâi, romanul Marei, al cărui destin constituie axa fundamentală a epicii. În cele 21 de capitole, cu titluri semnificative "Sărăcuţii mamei", "Furtuna cea mare", "Ispita", "Datoria", "Blestemul casei", "Norocul casei", "Pace şi linişte" acţiunea urmează linia clasică ascendentă desfăşurându-se pe două planuri: planul Marei, al zgârceniei şi al orgoliului voinţei şi planul iubirii, al cuplului Persida-Naţl. Romanul începe prin prezentarea personajului principal, Mara Bârzovanu, o "precupeaţă" din Radna şi prin fixarea locului unde urmează să se petreacă acţiunea.

Ea rămăsese văduvă cu doi copii, dar era încă tânăra, voinică şi harnică. Bărbatul ei, Bârzovanu, fusese "mai mult cârpaci decât cizmar" şi îşi petrecuse viaţa mai mult "la birt decât acasă", lăsându-le copiilor o livadă de pruni, o vie pe dealul Păuliş şi casa, care era a Marei, primită ca zestre când se măritase. Mara trăia din negoţ, "vinde ce poate şi cumpără ce găseşte", duce la Radna "ceea ce nu găseşti la Lipova ori la Arad" şi aduce de la Arad "ceea ce nu găseşti la Radna ori la Lipova".

Mara, pentru a nu-şi lăsa copii singuri, îi lua mereu după ea prin târguri, fiind foarte mândră de ei zicând "tot n-are nimeni copii ca mine!" Ea strângea bani pe care îi repartiza în trei ciorapi: unul pentru zile negre şi pentru mormântare, altul pentru Persida şi încă unul pentru Trică şi nu trecea o zi fără ca ea să pună în fiecare măcar câte un creiţar. Dorea să-şi vadă fata preoteasă, iar pe Trică ajuns staroste în bresla cojocarilor. Persida este dusă la Mănăstirea din Radna şi dată maicii Aegidia pentru educaţie, iar pe fiul ei îl angajează ucenic pe patru ani la Boncioacă, starostele cojocarilor din Lipova.

Cu trecerea anilor copii s-au făcut mari şi odată cu ei "au crescut şi ciorapii". Frumuseţea şi farmecul Persidei îl fascinează pe Naţl, băiatul lui Hubăr, măcelar la Lipova. El fusese ucenic, de doi ani ajunsese calfă, iar apoi trebuia să facă doi ani de călătorie pentru a ajunge patron şi a prelua măcelăria tatălui său.

Persida, la rândul ei se îndrăgosteşte de Naţl, refuzând să se mărite cu teologul Codreanu, spre marea supărare a Marei care dorea ca ea să devină preoteasă. Mara nu ar fi fost de acord cu relaţia dintre Naţl si Persida, deoarece acesta era neamţ. Când împlineşte optsprezece ani, Persida se căsătoreşte în secret cu Naţl şi fug împreună la Viena, pentru a-şi termina el perioada de călătorie.

Întorşi la Lipova, cei doi îndrăgostiţi deschid un bar pe care îl conduce doar Persida, deoarece Naţl începuse să bea, să joace cărţi cu prietenii toată ziua şi să trândăvească. Când ea îi reproşează că prietenii lui nu plăteau niciodată şi consumau foarte mult, Naţl începe să o bată. Înfăţişarea Persidei se schimbase foarte mult, ea devenind din fata gingaşă şi firavă care era în mănăstire o femeie voinică şi puternică, din cază că muncea din greu toată ziua.

Ea începu să aibă mustrări de conştiinţă pentru cununia ei făcută fără binecuvântarea părinţilor, având complice pe preotul Codreanu care făcuse slujba pentru că era un om slab şi nu putuse rezista rugăminţilor ei. După ce Persida naşte un copil, Mara şi părinţii lui Hubăr Naţl se împacă fiind foarte mândri de nora lor. Hubăr avusese o legătură amoroasă ascunsă cu Reghina, care fusese servitoare la Radna.

După ce născu un copil, ea rămăsese paralizată de o mână şi de un picior, i se strâmbase gura şi înnebunise şi nimeni nu ştia cine este tatăl copilului. Maicile îi ţineau la mănăstire şi îi hrăneau pe amândoi, din milă creştină. Reghina murise când băiatul avea opt ani, iar când crescuse o ajuta mereu pe Persida.

El semăna din ce în ce mai mult cu Naţl şi toţi şi-au dat seama că iubitul misterios al Reghinei fusese Hubăr măcelaru. În alt plan narativ, Slavici relatează viaţa lui Trică. Angajat ucenic la Boncioacă, Trică este cuminte şi harnic, devine calfă, dar refuză să devine ginerele stăpânului, deşi acesta dorea să-l însoare cu singura lui fată.

El are o scurtă relaţie cu Marta, soţia patronului, dar apoi doreşte să devină meşter cojocar pentru a avea o viaţă independentă. Trică pleacă pe frontul din Italia, unde este rănit şi internat într-un spital dinVerona. Întors acasă, Mara observă că fiul ei se schimbase, nimic din înfăţişarea lui nu mai amintea de "prostălanul motolog din care putea orişicine să facă ce vrea".

În postul Paştelui, Trică devine maistru cojocar, iar Naţl maistru măcelar. Finalul romanului ilustrează întâlnirea dintre Bandi şi Hubăr, care recunoaşte, în sfârşit, că este tatăl lui. În clipa aceea, Bandi "îl lovi cu pumnul în piept, apoi cuprind de un fel de turbare, se năpusti asupra lui şi îl muşcă în gâtlej".

Persida l-a găsit pe Hubăr prăbuşit în mijlocul casei, cu ochii închişi, iar pe Bandi apăsând pieptul tatălui său şi râzând. Cu o impresionantă forţă a detaliului, autorul surprinde culoarea specifică a spaţiului social, politic, etic şi etnografic al satului ardelenesc, evidenţiind mentalitatea acestei lumi de meşteşugari şi negustori, care acţionează în spiritul unei morale în care coexistă adevărul, sinceritatea şi demnitatea. Slavici concepe personaje "tăcute, greu de urnit, încăpăţânaţi în prejudecăţile şi obiceiurile lor, la care gândirea colectivă e mai puternică decât cea individuală".

Personajele principale ale romanului sunt eroi cu o viaţă complexă, individualităţi puternice, înrădăcinate în concepţiile lor despre viaţă. Mara înfăţişează chipul comun al femeii mature de peste munţi, al văduvei întreprinzătoare şi aprige. Ea înţelege că singura cale de a răzbi şi a domina este puterea banului.

Zgârcenia, prezentă într-o formă incipientă în caracterul Marei apare ca rezultatul unei vieţi dure; ea fiind produsul mediului în care trăieşte. Suferind pentru că era dispreţuită de alţii pentru sărăcia ei, ea hotărăşte să-i sfideze pe cei bogaţi prin avuţie. Femeie intreprindă şi energică pricepută în afaceri, cu un deosebit simţ practic, Mara se aruncă în vâltoarea vieţii cu ambiţie şi hotărâre, cu responsabilitate faţă de viitorul copiilor ei, de care este întotdeauna mândră.

Prin caracterizare directă făcută de autor se conturează portretul fizic al cărei trăsături fizice le sugerează pe cele morale "Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de vânt". Femeie aprigă, cu un dezvoltat simţ al demnităţii umane, mamă iubitoare, Mara are modele de viaţă pentru copii ei, pe fată vrea să o vadă preoteasă, iar pe Trică maistru cojocar. Fire energică şi ambiţioasă, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate şi suferă de fiecare dată când copii ei trec prin dificultăţi, fiind întotdeauna de partea lor.

Când căsnicia Persidei este în declin, Mara este alături de ea, îi dă dreptate şi o ajută să treacă peste greutăţi. Înzestrată cu o mare putere de adaptare la orice situaţie, Mara nu este deznădăjduită când Persida fuge cu Naţl, socotind că fiica ei a procedat ca orice femeie care ascultă de glasul iubirii. Banii îi conferă demnitate şi respectul de sine şi Mara nu vrea să mai ajungă la starea de umilinţă pe care i-o dăduse sărăcia.

Calculată şi chibzuită, harnică şi inteligentă, cu o mare voinţă şi stăpânire de sine, Mara întruneşte toate virtuţile ce compun viziunea etică a lui Slavici. Întreaga acţiune a romanului construieşte, de fapt, destinul zbuciumat al Persidei şi ilustrează ideea că omul învinge în viaţă prin voinţă, luciditate, dragoste, prin devotament şi o mare stăpânire de sine "Dragostea Persidei e de un dramatism răscolitor". Portretul fizic şi moral reiese din impresia pe care o lasă asupra celor din jur "înaltă, lată-n umeri, plină, rotundă şi cu toate acestea subţirică s-o frângi din mijloc; iar faţa ei ca luna plină, curată ca floarea de cireş şi albă, de o albeaţă prin care numai din când în când străbate, abia văzut, un fel de rumeneală", iar când trecu prin faţa măcelăriei lui Hubăr lăsă în urmă "o văpaie mistuitoare".

Ascultătoare şi blândă faţă de maica Aegidia, devotată şi respectuoasă faţă de mama ei, Persida trăieşte o viaţă liniştită, până în momentul când, de la fereastra mănăstirii, îl zăreşte pe Naţl, fiul măcelarului Hubăr. De acum pasiunea pentru Naţl îi va dirija întreaga sa viaţă, subliniind bogăţia şi măreţia sufletului ei. Trecând peste dorinţa mamei sale de a se căsători cu preotul Codreanu, aceasta îşi ascultă glasul inimii şi se căsătoreşte pe ascuns cu Naţl, convinsă că aceasta îi este menirea.

Întregul ei zbucium sufletesc, izvorăşte din respectarea valorilor morale impuse de tradiţie şi din sincera dragoste pentru Hubăr. Admirabilă şi devotată soţie Persida nu-l părăseşte pe Naţl atunci când acesta devine neglijent, beţiv şi brutal. Ca şi mama ei Persida este o femeie cu simţ practic, harnică şi ambiţioasă şi devine stăpâna casei.

Bunătatea şi blândeţea Persidei va învinge până la urmă brutalităţile lui Naţl, zgârcenia Marei şi orgoliul nemăsurat al familiei Hubăr. După naşterea copilului, soţul ei şi-a schimbat brusc comportarea faţă de Persida, Hubăr i-a cerut iertare pentru toate supărările pe care i le-a pricinuit, iar Mara acceptă să-şi boteze nepotul în religia lui Hubăr-Naţl. Persida este unul dintre cele mai strălucitoare personaje feminine din literatura română, înscriindu-se în aceeaşi tipologie umană cu Doamna T.

Din "Patul lui Procust" sau cu Otilia din "Enigma Otiliei", roman al lui G. Călinescu. Celelalte personaje sunt firav conturate raportându-se la destinul Persidei, şi evidenţiind nobleţea sufletească şi forţa personajului.

Ioan Slavici este un excelent portretist, reuşind ca prin sugestii şi detalii ale fizionomiei să sublinieze portretul moral al eroului. Teza lui morală este aceea că omul, prin calităţi precum inteligenţa, efortul constant, voinţa, echilibrul interior, perseverenţa în acţiune, respectarea triadei adevăr-bine-omenie poate modifica soarta în favoarea lui. Autorul nu este un descriptiv deoarece pune accentul pe acţiune, pe nararea faptelor şi a întâmplărilor.

Sobrietatea, claritatea, concizia şi oralitatea definesc stilul prozei lui Ioan Slavici, conferindu-i originalitate şi expresivitate. Interogaţiile şi exclamaţiile retorice, enumeraţia frecventă în structura frazei, inversiunile topice, folosirea unor sintagme lexicale preluate din limbajul popular dau strălucire poetică textului epic, argumentând originalitatea stilului. Romanul Mara reprezintă un moment de maturitate a romanului românesc, o etapă superioară faţă de "Ciocoii vechi şi noi", roman al lui Nicolae Filimon reprezentând romanul realist al perioadei interbelice.

Psalm ''Te dramuiesc in zgomot si-n tacere'' de Tudor Arghezi

  Date despre autor.Tudor Arghezi este un poet modernist,ca si Lucian Blaga si Ion Barbu,apartinand perioadei interbelice a literaturii.El revolutioneaza limbajul poetic al vremii sale in raport cu mijloacele de expresie traditionale,fiind de parere ca acesta are menirea de a-l face pe cititor sa simta ceea ce citeste,iar ''o idee sa nasca sute altele''.In 1927,publica volumul de debut,intitulat ''Cuvinte potrivite'';ulterior,apar volumele de poezii ''Flori de mucigai'',''Versuri de seara'',''Hore'',''Una suta una poeme'',''1907-Peizaje'',''Cantare omului'' etc.

  Aparitie.Exista 16 poeme intitulate ''Psalm'' si publicate in mai multe volume:''Cuvinte potrivite'',''Frunze'',''Poeme noi'',''Silabe'',''Noapte''.Poezia ''Te dramuiesc in zgomot si-n tacere'' este al saselea ''Psalm'' din cei noua existenti in volumul de debut.

  Surse de inspiratie.Pot fi identificate trei surse de inspiratie pentru Psalmii arghezieni:experienta personala a autorului(in perioada 1899-1905,Arghezi este monah la Cernica),cei 151 de Psalmi biblici,apartinand Noului Testament,atribuiti lui David,si lucrarea lui Dosoftei,''Psaltirea pre versuri tocmita''(1673),care ofera traducerea si versificarea inedita a imnurilor biblice.

  Incadrarea in specia literara.Psalmul este o specie a genului liric prin care poetul inalta un imn de factura religioasa divinitatii.

  Tematica.Ciclul arghezian al poeziilor intitulate''Psalm'' pune in lumina deschiderea filozofica a gandirii poetului,apartinand liricii gnoseologice(de cunoastere).Ideea centrala a ciclului este cautarea asidua a divinitatii;aventura cunoasterii are doua coordonate:una interioara,de coborare in sine,si una exterioara,de cautare a lui Dumnezeu in elementele lumii materiale inconjuratoare.

  Eul liric oscileaza intre doua tendinte contradictorii:''credinta'' si ''tagada'';in esenta,Arghezi implora forta divina sa i se reveleze,sub forma unui semn palpabil.El aduce drept exemplu revelatia posibila din Vechiul Testament:''Te-ai aratat adeseori fapturii/Si-ntotdeauna-n haine de-mparat''(Psalm VII) sau ''Cand magii au purces dupa o stea,/Tu le vorbeai si se putea[...]/Ingerii tai grijeau pe vremea ceea/Si pruncul si barbatul si femeia''(Psalm V).

  In lipsa unui semn divin,Arghezi isi doreste sa-l provoace adoptand doua atitudini: negarea Dumnezeirii(eul liric se proclama propriul sau Dumnezeu,fiind ''talhar de ceruri'' care infaptuieste pacate de neiertat) sau afirmarea si sfasierea sufleteasca datorata neputintei de a comunica(''Tare sunt singur,Doamne,si piezis'',''Te caut mut, te-nchipui, te gandesc'', '' Ruga mea e fara cuvinte'').Zbuciumul liric culmineaza cu o atitudine estetica in definirea Fortei Supreme:''Doamne,izvorul meu si cantecele mele/Nadejdea mea si truda mea''(Psalm VII) sau ''Esti visul meu din  toate cel frumos''(Psalm VI).

  ''Psalm(VI)-structura si semnificatii.Al saselea ''Psalm'' din volumul ''Cuvinte potrivite'',intitulat dupa primul vers ''Te dramuiesc in zgomot si-n tacere''este considerat matricea gandirii psalmodice argheziene.

  Cele patru catrene denota o atitudine de ezitare intre tendinte contrare:razvratire sau resemnare.Aceasta atitudine reiese si din prezenta perechilor antonimice:''zgomot''-''tacere'',''ucid''-''sa-ngenunchi'',''credinta''-''tagada'',''a fi''-''nu esti''.

  Metafora vanatorii ascunde aceeasi oscilatie intre a Il ucide pe Dumnezeu in suflet si a se resemna absentei materiale a Lui:''Si te pandesc in timp ca pe vanat''.''Soimul''(simbol al aspiratiei catre inaltimi,al idealului) si ''visul,din toate,cel frumos'' sunt intrupari metaforice ale Divinitatii.Interogatiile retorice(''esti soimul meu cel cautat?'',''Sa te ucid?'') sunt semne ale ezitarii,ale comunicarii cu sine in absenta Celui invocat.A ucide e echivalentul doborarii credintei din suflet(o idee preluata de la filosoful german Nietzsche,care afirma ca,in momentul in care intreaga omenire va renunta la credinta in Zeul suprem,Dumnezeu insusi va disparea de pe pamant,va fi ucis de muritori).

   Cautarea divinitatii e asidua (''Te caut darz''),dar ''fara de folos''.Cu toate acestea,versul ''si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada'' este o afirmare a puternicei credinte in Dumnezeu,care,desi provocat pentru a se arata,traieste in sufletul individului.Desi revelatia este inselatoare:''Pari cand a fi,pari cand ca nu mai esti''(''oglindirea unui drum de apa''este o metafora pentru imposibilitatea materializarii),cautarea nu inceteaza;ea se desfoara atat in contingent(''printre pesti''), cat si in transcendent(''in stele'').

  Verbul ''a intrezari'' denota incertitudinea,iar comparatia ''ca taurul salbatec cand se-adapa'' face referire la o epoca primordiala,in care animalul care simbolizeaza puterea are nevoie,intocmai ca eul liric,de apa(element vital),de cunoastere.

   Ultima strofa enunta,din nou,o provocare:''Singuri,acum,in marea ta poveste,/Raman cu tine sa ma mai masor''.''Marea poveste'' este o metafora care inglobeaza istoria credintei religioase,istoria omenirii;cei doi ''adversari'' isi masoara fortele,care sunt,de fapt,inegale,caci eul liric,chiar daca a lansat provocarea,afirma:''fara sa vreau sa ies biruitor'',constient fiind de conditia sa umana,limitata.Confruntarea se dovedeste a fi o dorinta asidua de cunoastere,nu o desfidare ce isi are originea in infatuare.In ultimul vers:''Vreau sa te pipai si sa urlu: <<Este>>'',eul liric repeta gestul biblicului Toma care isi exprima dorinta de a pipai ranile lui Iisus pentru a putea crede ca Acesta a inviat din morti.Este un impuls specific uman de a percepe doar prin intermediul simturilor ceea ce nu poate fi inteles.Eul liric doreste o dovada materiala a existentei lui Dumnezeu,chiar daca Acesta a fost primit anterior in suflet.

   Concluzie.Psalmii arghezieni,construiti pe baza a doua tendinte antagoniste,sintetizeaza nevoia omului de cunoastere,cautarea neintrerupta a idealului de perfectiune,intruchipat de Dumnezeu.

"Enigma Otiliei" de George Calinescu

        G. Calinescu (1899-1965) a fost Ganditorul deplin al spiritualitatii romanesti, iar geniul sau s-a manifestat in toate domeniile legate de arta cuvantului: istoria literaturii, critica li­terara, estetica, roman, poezie, teatru, publicistica.

         „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" (1941) este o lucrare monumentala, viziune exhaustiva asupra evolutiei literaturii noastre, de la primele ei manifestari si pana la data aparitiei cartii; „Viata lui Mihai Eminescu" (1932) este o biografie literara si portret al geniului, alcatuita in cadente de poem epic; „Opera lui Mihai Eminescu" (1934-1936) este un studiu sistematic asupra operei eminesciene (incluzand si postumele). De asemenea, G. Calinescu a mai scris monografii inchinate unor scriitori romani (I. Creanga, V. Alecsandri, N. Filimon), studii de literatura universala, studii de estetica.

           Creatia literara a lui G. Calinescu include toate cele trei mari ramuri: poezia (volumele: „Poezii" - 1937 s\ „Lauda lucrurilor" - 1963), proza (romanele: „Cartea nuntii" - 1933, „Enigma Otiliei"  1938, „Bietul Ioanide" - 1953, „Scrinul negru" - 1960) si dramaturgia („Sun sau Calea netulburata" - 1943, „Ludovic al XlX-lea" - 1964).

        „Enigma Otiliei" este o mare panza rupta din viata, roman :adin incadrat in formula realismului clasic, cu accente romantice si chiar moderniste.

         Tema romanului o constituie soarta cuplului adamic, de inocenti (cum scria N. Balota), in interiorul unei lumi aflate in disolutie.

         Titlul initial al romanului a fost „Parintii Otiliei". Acesta ar fi sugerat felul in care personajele antrenate in actiune au grija de viitorul Otiliei.

         La sugestia editorului, titlul a devenit „Enigma Otiliei" formulare care reliefeaza misterul si ambiguitatea personajului central.

Sortita sa oscileze „intre da s nu, intre solar si mister, intre real si utopic [...] inscriindu-se simultan in eternul feminin si in clipa" (C.Ciopraga), Otilia ramane, pana la sfarsit, o fiinta enigmatica.

         Structura:

         Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, numerotate cu cifre romane si fara titluri.

Actiunea incepe in iulie 1909 si se incheie dupa mai mult de zece ani (dintre care, ultimii sunt rezumati in doar doua pagini).

          Cuvintele: „Aici nu sta nimeni" care incheie romanul constituie o repetare a cuvintelor pe care mos Costache le rostise la inceputul actiunii; descrierea casei lui Giurgiuveanu (cu care incepe opera) este reluata in final, cu deosebirea ca, acum, aspectul ei paraginit sugereaza moartea lucrurilor.

          Actiunea se desfasoara cronologic si cuprinde doua planuri:

  Drumul formarii ca intelectual a tanarului Felix Sima.

  Stradania rudelor lui Costache Giurgiuveanu de a intra in posesia averii (mostenirii) acestuia.

Ambele planuri au ca fundal viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea. Universul operei:Actiunea incepe intr-o seara de vara (iulie 1909) cand tanarul Felix Sima soseste in Bucuresti, la ruda sa prin alianta. Costache Giurgiuveanu.

 Absolvent al Liceului Internat din Iasi, Felix (care ramasese orfan dupa ce-i murise si tatal), venise la tutorele sau necunoscut, intentionand sa urmeze Facultatea de Medicina.

 Primit in batrana casa din strada Antim, tanarul se integreaza vietii putin ciudate din acest spatiu, cunoscand intreaga familie si modul sau de viata. Alcatuita din doua ramuri, familia lui Costache este reprezentativa pentru burghezia bucuresteana a inceputului de secol: autorul descrie cadrul material al existentei (case, interioare), relatiile familiale si sociale, jocul de interese (care au ca mobil banii), infatisarea 

oamenilor, aspecte ale Bucurestiului de atu  nci. Toate aceste aspecte l-au

determinat pe criticul Pompiliu Constantinescu sa considere ca romanul este "o fresca din viata burgheziei bucurestene".

 In familia lui Giurgiuveanu, pe treapta cea mai inalta a varstei se afla mos Costache, si sora sa Aglae Tulea. Cel dintai traieste in casa din strada Antim, alaturi de fiica sa vitrega - Otilia Marculescu (pe care o iubeste sincer) si pandit cu rautate, din curtea alaturata, de familia Aglaei.

 Rentier bogat, Costache intentioneaza sa-i faca o situatie Otiliei, infiind-o, dar teama de Aglae si propria avaritie il impiedica; in compensatie, decide sa-i lase fetei, o casa (ridicata, evident, cu cheltuieli cat mai mici). In acest scop, isi procura materiale ramase de la demolari pe care le depoziteaza in curte, apoi le muta in casa (punand in primejdie vechea cladire).

 Din pricina efortului, Costache este lovit de apoplexie., prilej pentru familia Aglaei de a ocupa "militareste" casa, in asteptarea decesului.

 Batranul insa nu moare acum (ba trece chiar printr-un scurt episod "conjugal") recapatandu-si sanatatea, desi Stanica Ratiu (ginerele Aglaei) incearca sa-I sperie cu scopul de a afla unde-si tine banii.

 De familia lui Costache s-a atasat si Leonida Pascalopol,. mosier bogat si fin, indragostit de Otilia; de dragul acestui sentiment (pe jumatate patern, pe jumatate viril) si al serilor petrecute, la joc de carti, in casa lui Giurgiuveanu, Pascalopol accepta prezenta intregului clan.

 Cealalta ramura a familiei este condusa ferm de Aglae (al carei sot - Simion Tulea - este un fel de "anexa" ciudata, prelungita in mezinul familiei - Titi - la fel de ciudat); si, cum tatal era maniac (ii placea sa brodeze, inainte de a fi dus la ospiciu), nici Aurica (una dintre cele doua fiice ale Aglaei) nu este altfel; deosebirea consta doar in "obiectul" maniei: casatoria. Singura care "se salveaza" este Olimpia (casatorita cu Stanica), a carei placiditate va fi folosita, mai tarziu, ca pretext de divort.

 In aceasta lume a rautatii si a mizeriei sufletesti, infloreste iubirea dintre cei doi inocenti (Felix si Otilia). Studenti amandoi (el la Medicina, iar ea, la Conservator), tinerii traiesc o dragoste pura, umbrita doar de intrigile lui Stanica si de temerile Iui Felix.

 Din pacate, in curand, cuplul adamic va fi izgonit din Paradis: lovit din nou de dambla, Costache este vizitat de Stanica Ratiu, care-i fura banii ascunsi sub saltea, provocand moartea batranului.

 Dupa o noapte casta (petrecuta in camera lui Felix), Otilia (a carei infiere nu fusese legalizata) pleaca impreuna cu Pascalopol.

 Din epilog aflam ca Felix a devenit un renumit profesor universitar si ca s-a casatorit in chip stralucit. Dupa razboi, revazandu-l pe Pascalopol, Felix este informat ca acesta se despartise de Otilia (din delicatete sufleteasca), dar ca ea ramasese o mare enigma.

"Lacustra" de George Bacovia

Date despre autor.George Bacovia este cel mai insemnat poet simbolist al literaturii romane,apartinand perioadei interbelice.Originalitatea sa consta in impunerea unui nou univers de inspiratie,targul de provincie claustrant si in intensitatea obsesiva cu care traieste spaima de moarte si de dezintegrare a naturii.Volumele sale de versuri,''Plumb'',''Scantei galbene'',''Cu voi'',''Comedii in fond'',''Stante burgheze'',reprezinta variatiuni pe aceeasi tema a obsesiei.
   Fiecare anotimp prezentat de autor este un rezultat al propriei sale imaginatii;natura aduce cu sine permanent semnele trecerii in nefiinta.Toamna,perioada a anului predilect bacoviana,este dominata de o ploaie continua,egala,monotona si parca ancorata in vesnicie.''Infernul acvatic'' creat tinde sa inunde intreg universul ca in poezia ''Lacustra''.Semnele peisajului autumnal se identifica pregnant cu semnele mortii:iarba ''de plumb'',florile ''carbonizate'',parcul ''devastat'';anotimpul ''canta funerar...din instrumente jalnice de lemn''.

   Aparitie.Tema. Poezia ''Lacustra'' apare in volumul de debut,intitulat ''Plumb'',publicat in 1916,axându-se pe ideea centrala a conditiei nefericite a creatorului;poezia este o arta poetica in care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor ,despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale,intr-un limbaj literar care il particularizeaza.

   Semnificatia titlului.Titlul este un simbol care exprima corespondenta dintre un element al naturii-ploaia-apartinand planului exterior si starile sufletesti exprimate poetic.Sensul denotativ al substantivului ''lacustra''este acela de locuinta,iar in sens conotativ,titlul(ca si intreaga poezie) este expresia spaimei de umezeala,urmarindu-se gradat implicatiile ploii in planul psihic-uman.

   Structura si semnificatii.Constructia poeziei se bazeaza pe simetrie:prima strofa este reluata aproximativ identic la final,ca ultima strofa.Se creeaza astfel impresia de repetare ciclica a starii de dezolare in fata fenomenului de dezintegrare a naturii.Poezia are patru catrene organizate pe doua planuri:planul exterior(prima si ultima strofa) si planul interior,al subconstientului(strofele a doua si a treia) si trei parti.

   I.Strofa intai se deschide cu o referinta temporala ''De-atatea nopti aud plouând''.Adjectivul cu valoare de superlativ absolut ''atatea'',completat de verbul la modul gerunziu ''plouând'' marcheaza un timp nedefinit;parca eul liric a pierdut sirul noptilor de cand ploaia descompune materia.Versul urmator este unic prin valentele sufletesti pe care le degaja:''Aud materia  

plângând''.Personificata,forma materiala a lumii,inconstienta prin excelenta, ''plange'' fara a-si da seama ca va muri inecata in propriile sale lacrimi,ca va fi cauza propriei sale morti.

    Singuratatea,motiv specific bacovian,prezent si in arta poetica ''Plumb'',este mediul propice imaginilor halucinante,completate de caderea ploii,actualizata de prezentul verbului ''a auzi'' si prelungita prin gerunziul ''plouând''.Se recurge la o regresiune geologica spre era primitiva a oamenilor traitori in ''locuintele lacustre''.

  II.Daca in prima strofa predomina imaginea auditiva,trecerea in planul subconstientului se face pe baza senzatiilor tactile.Adverbul de mod ''parca'' este un indice pentru confuzia planurilor (exterior-interior,real,verosimil-ireal,imaginar).Umezeala perpetua de afara se prelungeste in incapere si chiar si in sufletul mistuit de cosmaruri:''Tresar prin somn''. Valul care izbeste reprezinta pericolul care genereaza frica obsesiva de moarte prin inecare;el poate insa căpăta si accente sociale.

    ''Podul de la mal'' isi are punctul de plecare in realitate prin faptul ca el reprezinta unica legatura cu lumea exterioara a omului lacustru.Noapte insa,acesta era tras pentru a-l feri pe locuitor de multiple pericole.Eul liric, transmigrat in epoca primitiva,are aceleasi temeri existente atunci.In plus,''podul de la mal'',daca este tras,il desparte pe creator de societatea in care traieste.Cosmarul provine din faptul ca ar putea avea o legatura,chiar si efemera cu lumea exterioara .

    Istoria este vazuta ca ''un gol''imens tocmai pentru ca omul de azi are aceleasi temeri cu omul lacustru,fiind terorizat de apa care ii poate surpa locuinta si chiar intreg universul.Eul liric presimte sfarsitul care ar putea fi provocat de prabusirea ''pilotilor grei'',piloni care sunt singurele puncte de sprijin al casei.Rezistenta lor reprezinta unica sansa de supravietuire,sansa care se minimalizeaza cu fiecare picatura de ploaie căzută.

   III.Repetitia primei strofe in finalul poeziei exprima eterna reluare a cosmarului adus de ploaia interminabila.Prin gerunziile ''tresarind'' si ''asteptand'',agonia este prelungita,iar eul liric este surprins intr-o permanenta asteptare a mortii iminente, a dezagregarii universului in care se asociaza mitul potopului cu cel al apocalipsei.

   Elemente simboliste. Parcurgand lirica bacoviana,cititorul percepe poezia ca pe arta de a simti;este folosita sugestia care sa exprime cat mai fidel corespondenta dintre elementele naturii si starile sufletesti.Universul este perceput prin imbinarea imaginilor auditive cu cele tactile.Apar,in poezie,simboluri care admit o pluralitate de sensuri la descoperirea carora cititorul colaboreaza cu poetul(''lacustra'',''podul de la mal'',''val'',''gol istoric'').Sunt evidente simetria si repetitia care duc la accentuarea ideilor enuntate,dar si la crearea unei muzicalitati interioare a versului.

  Elemente de prozodie.Poezia este alcatuita din patru catrene,cu rima variabila,masura de 8-9 silabe ,ritm iambic.

  Concluzie. Creatia bacoviana ''Lacustra'' este cea mai evidenta expresie a spaimei de apa;criticul literar Dumitru Micu afirma ca Bacovia este ''cel mai mare poet al ploii si al ninsorii din literatura noastra'', iar lumea creata de el este ''un infern acvatic''.

Atentie!

Se poate sa intalniti comentarii de doua ori insa tocmai de aceea sunt facute pe clase,deoarece in fiecare se adauga lucruri noi,daca sunteti in clasa a 9-a nu luati comentariul de clasa a 10-a!

"Cartea Nuntii" de George Calinescu

            Al doilea din cele patru romane scrise de G. Calinescu ( Cartea Nuntii 1933 , Enigma Otiliei 1938) , Enigma Otiliei de G. Calinescu este un roman de tip balzacian , cu elemente moderniste apartinand prozei interbelice. De asemenea este un roman social si citadin.
Proza relist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a IIa ( nonfocalizata). Viziunea "dindarat"presupune un narator obiectiv , detastat care nu se implica.Naratorul omniscient stie mai mult decat pesoanajele sale si omniprezent controleaza evolutia lor ca un regizor universal.
Naratorul nu este absent ci comunica prin postura de spectator si comentator al comediei umane.
Prin tema romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XXlea prezentata ( banul ca valoare intr-o societate degradata moral) imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea unui tanar care traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri romanul este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii.
Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii. Autorul schimba titltul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la un aspect realist , traditonal, la tehnica moderna a reflectarii poliedrice prin care este realizat personajul Otilia.
Romanul alcătuit din douăzeci de capitole , este construit pe 2 planuri narative. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care , ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia.Incipitiul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal(ïntr-o seara de la inceputul lui iulie 1909")si spatial (descrierea strazii Antim , a arhitecturii casei lui mos Costache , a interioarelor)Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog.Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din prespectiva lui Felix,intrusul/strainul din familia Giurgiuveanu, in moente diferite ale existentei sale ( adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu:"dupa razboi")
Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzaciana:exacta a actiunii in timp si spatiu.
Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, un omulet straniu, peveriosara Otilia si asista la o scena de familie : jocul de table.Naratorul ii atribuie lui Felix observarea obiectiva a personajelor prezente in odaia inalta in care este introdus.Sunt realizate portretele ale personajelor , cu detalii vestimentare si fiziologice care sugereaza trasaturi de caracter.
Batranul avar , proprietar de imobile , restaurante , actiuni , nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui. Desi are o afectune sincera pentru fata , batranul amana infierea ei , de dragul banilor si din teama de Aglae . Ratiu urmareste sa parvina , vizeza averea clanului Ttulea , dar smlge banii lui mos costache. Personajul sustine in fond intriga romanului , ana la rezolvarea in deznodamant: Olimpia e parasita de Stanica , Aurica nu-si poate face o situatie , Felix o pierde pe Otilia.
Planul formarii tanraului Felix , student la medicina , urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau , in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie , fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera . Otilia il iubeste pe Felix , dar dupa moartea lui mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se casatoreste cu Pascalopopl , barbat matur , care ii poate oferi intelegere si protectie. In epilog , aflam ca Pascalopol i-a redat cu generozitate libetatea de a-si trai tiniretea , iar Otilia a devenit sotia unui conte exotic cazand in platitudine. Ea ramane pentru Felix o imagine a eternului feminin , iar pentru Pascalopol o enigma.
Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesoriale : primul este iscat in jurul averii lui mos Costache, al doilea destrama familia Tulea ( interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascolopol pentru mana Otiliei.
Romanul realist plaseaza in context social personaje tipice: mos Costache-avarul iubitor de copii, Aglae-"baba absoluta fara cusu in rau:, Aurica - fata batrana , Simion-dementul senil , Titi-debil mintal , infantil si Sanica Ratiu-arivistul apatic, Otilia-cochetaFelix-ambitiosul,Pascolopol-aristocratul rafinat.
O trastura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor . Mos Costache nu este un avar dezumanizat. El nu si-a pierdut instinctul de supravieturi(cheltuieste pentru propria santate) si nutreste o iubire paterna sincera pentru Otilia.Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat dar hotarat sa-si faca o cariera.
Alt aspect modern ( naturalismul) este interesul pentru procesele psihice deviante , alienarea si senilitatea. Smion tulea reprezinta categoria estetica a uratului, grotescul . titi , fil retardat car se indreapta spre o copie a tatalui.aurica , fata batrana, invidioasa si rea , este o copie degradata a mamei , obsesia fiicei (casatoria) se asemeana cu obsesia mamei(mostenirea).
Portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si refletarea poliedrica.Otilia este prezentata prin comportamentism ( fapte, gesturi,replici) fara a-i cunoaste Aceasta tehnica este dublata de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje creea ce confera ambiguitate personajului , "fe-fetita"  cuminte si iubitoare pentru mos Costache , fata exuberanta pentru Felix , capricioasa pentru Pascalopol , pentru Aglae o fata desteapta cu spirit practic , pentru Stanica , o rivala in casatorie pentru Aurica.

"Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu

   


     Prin cele doua romane ale sale-Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi(1930)si Patul lui Procust(1933)-Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala.Roman psihologic prin tema , conflict(interior),protagonist(o constiinta problematizata)si prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice,romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o "monografie a indoielii"(C.Ciopraga).
     Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv,doeoarece are drept caracteristici:unicitatea perspectivei narative,timpul prezent si subiectiv,fluxul constiintei,memoria afectiva,naratiunea la persoana I ,luciditatea(auto)analizei,anticalofilismul,dar si autenticitatea , identificarea actului de creatie cu realitatea vietii.
     Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu,care traieste doua expreriente fundamentale :iubirea si razboiul.
     Naratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv interna/viziunea "impreuna cu" , presupune existenta unui narator implicat (identitatea intre planul naratorului si al personajului).Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului-narator face ca cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal.
     Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu , care indica temele romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist:dragoste si razboiul.Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate(dintre Stefan Gheorghidiu si Ela), partea a 2a , construita sub forma jurnalului de companie al lui Gheorghidiu , urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial.Prima parte este in intregime functionala , in timp ce a2a valorifica jurnalul de campanie al autorului , articole si documente din epoca ceea ce confera autenticitatea texului.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional:actiunea primului capitol, La Piatra Craiului in munte , este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I.Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ : timpul nararii (prezentul frontului)si timpul narat (trecutul povestii de iubire).In primavera lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei,Stefan Gheroghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa : un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal.Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului ,trezindu-I amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela.Intocmai ca la Proust , un eveniment exterior (discutia de la popota)declanseaza rememorarea unor intamplari.
    “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala “este fraza cu care debuteaza abrupt cel de-al doilea capitol, Diagonalele unui testament , dar si retrospective iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela.Tanarul, pe atunci student la filozofie, se casatoreste din dragoste cu Ela , studenta la Litere , orfana crescuta de o matusa.Iubirea barbatului se naste din admiratie, duesenie dar, la o autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu .
     Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest dar sunt fericiti.Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar,Tache.Ela se implica in discutiile despre bani , lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund.Mai mult , spre deosebire de sotul sau,Ela este atrasa de viata mondena , la care noul statut social al familiei ii ofera acces.Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobesti , prilejuita de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena.In timpul aceste excursii Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G. , care , dupa opinia personajului-narator, ii va devein mai tarziu amant.Dupa o scurta despartire, Ela si Stefan se impaca.
     Inrolat pe frontal romanesc, Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca sotia il insala, fapt nerealizat din cauza izbugnirii razboiului
     A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul.Imaginea razboiului e demitizata, in descendenta stendhaliana.
Frontul inseamna haos,mizerie,masuri absurde,invalmaseala,dezordine.Ordinele ofiterilor superiori sunt contradictorii,legaturile dintre unitati sunt aleatori.Din cauza informatiilor eronate,artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane.La confruntarea cu inamicul se adauga frigul si ploaia.
    Experientele dramatice de pe front modifica atitudinea personajului narrator fata de celelalte aspecte ale existentei.
    Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea.Viata combatatilor tine de hazard,iar eroismul inlocuit de spaima de moarte.Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii.
    Ranit si spitalizat,Gheorghidiu se intoarce acasa,la Bucuresti,dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela.Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoieasca,o priveste acum cu indiferenta si hotaraste sa o paraseasca:’’I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa,de la obiecte de pret la carti…,de la lucruri personale la amintiri.Adica tot trecutul.’’
    Stefan Gheorghidiu,personajul narrator reprezinta tipul intelectualului lucid,inadaptatul superior,care traieste drama indragostitului de absolut.Filozof,el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara,insa in realitate,evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa.Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor,decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta.In aces sens,Ela este cel mai ‘’misterios’’personaj,prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului narator.
Prin introspectie si monolog interior,tehinici ale analizei psihologice,Stefan Gheorghidiu percepe cu luciditate alternand sau interferand,aspecte ale planului interior/fluxul constiintei(trairi,sentimente,reflectii)si ale planului exterior(fapte,tipuri umane,relatii cu alte personaje)
   Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic,avand drept caracteristici:unicitatea perspectivei narative,timpul prezent si subiectiv,memoria afectiva,naratiunea la persoana I si autenticitatea trairii.

"Testament" de Tudor Arghezi

Testament de Tudor Arghezi face parte din seria  artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alături de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga si Joc secund  de Ion Barbu. Poezia este așezata in fruntea primului volum arghezian ,  Cuvinte potrivite  ( 1927)) si are rol de program literar.

Este o arta poetica,deoarece autorul își exprima propriile convingeri despre arta literara , despre menirea literaturii , despre rolul artistului în societate.
Tema poeziei o reprezinta creația literara în ipostaza de meșteșug , creație lăsata ca moștenire unui fiu spiritual.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fui spiritual căruia ii este lăsata drept unica moștenire "cartea", metonimie care desemnează opera literara.Discursul liric având un caracter adresat , lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si prin mărcile subiectivității: pronumele personale la persoana I si a II-a singular.
Titlul poeziei are o dubla accepție: una denotativa si alta conotativa. In sens propriu , cuvantul-titlu desemnează un act juridic întocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmează a-i fi îndeplinite dupa moarte,iar in sensul conotativ , termenul desemneaza faptul ca creatia argheziana devine o moștenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.
Textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri , încălcare regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub format unui monolog adresat/dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi , intre rob si Domn .
Metafora "carte" are un loc central in aceasta arta poetica , fiind un element de recurenta.Termenul "Carte" semnifica faptul ca poezia este rezultatul trudei , "treapta", punct de legatura intre predecesori si urmasi, valoare spirituala-"hrisovul cel dintai".
Incipitul, conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual , contine ideea mostenirii spirituale , "un nume adunat pe-o carte".
Metafora "seara razvratita" face trimitiere la trecutul zbuciumat al strămoșilor , care se leaga de generațiile viitoare , prin "carte", creația poetica , treapta a prezentului. Enumeratia "rapi si gropi adanci", ca si versul urmator "suite de batranii mei pe branci", sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatut de inaintasi.
In strofa a doua, "cartea" , este numita "hrisovul vostru cel dintai"  cartea de capatai a urmasilor: "Cartea"-"hrisov" are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei , un document al existentei si al suferintei stramosilor. "Sapa"  unealta folosita pentru a lucra pamantul , devine "condei" , unealta de scris , iar "brazda"  devine "calimara" . Poetul aplica aceeași truda transformatoare prin care plugarii supuneau pamantul. Poetul este un născocitor, care transforma "graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", in "cuvinte potrivite", metafora ce desemneaza poezia ca mestesug , ca truda si nu ca inspiratie divina.
In viziunea lui Arghezi prin arta , cuvintele se metamorfozeaza, pastrandu-si insa forta expresiva , idee exprimata prin oximoronul din versurile:"Veninul strans l-am preschimbat in miere,/Lasand intreaga dulcea lui putere".
Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile , dar si sa stigmatizeze raul din jur avand functie moralizatoare.
In strofa a cincea  apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea , revolta sociala sunt concentrate in poezie.
Arghezi introduce in literatura romana  estetica uratului, concept pe care il preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire. Arghezi , la randul lui, considera ca orice aspect al realitatii , indiferent ca este frumos sau urat , sublim sau grotesc , poate constitui material poetic: "Din bube , mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi".
Pentru Arghezi , poezia reprezinta si un mijloc de razbunare a suferintei înaintașilor.
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza , arta contemplativa "Domnita", "pierde" in favoarea mestesugului poetic "Intinsa lenesa pe canapea,/Domnita sufera in cartea mea"
Poezia este atat rezultatul inspiratiei , al harului divin "slova de foc " , cat si rezultatul mestesugului , al trudei poetice "slova faurita".
Conditia poetului este redata in versul "Robula scris-o ,Domnul o citeste" , artisul este un "rob" , un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului "Domnul".La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice , care dobandesc valente estetice , potrivite esteticii uratului. Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea diferitelor straturi lexicale in asocieri surprinzatoare:arhaisme , neologisme , regionalisme , termeni religiosi,cuvinte si expresii populare.
La nivel stilistic asocierile semantice surprinzatoare ; inoirea metaforei , epitetul rar , oximoronul.
Opera literara testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna pentru ca poetul devine , in concepția lui Arghezi , un nascocitor iar poezia presupune mestesugul , truda creatorului. Pe de alta parte , creatia artistica este atat produsul inspiratiei divine , cat si al tehnicii poetica . Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi introduce in literatura romana , prin aceasta creatie literara , estetica uratului , arta devenind un mijloc de reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a raului.

"Plumb" de George Bacovia

Date despre autor.George Bacovia este cel mai insemnat poet simbolist al literaturii romane,apartinand perioadei interbelice.Originalitatea sa consta in impunerea unui nou univers de inspiratie,targul de provincie claustrant si in intensitatea obsesiva cu care traieste spaima de moarte si de dezintegrare a naturii.Volumele sale de versuri,''Plumb'',''Scantei galbene'',''Cu voi'',''Comedii in fond'',''Stante burgheze'',reprezinta variatiuni pe aceeasi tema a obsesiei.
   Fiecare anotimp prezentat de autor este un rezultat al propriei sale imaginatii;natura aduce cu sine permanent semnele trecerii in nefiinta.Toamna,perioada a anului predilect bacoviana,este dominata de o ploaie continua,egala,monotona si parca ancorata in vesnicie.''Infernul acvatic'' creat tinde sa inunde intreg universul ca in poezia ''Lacustra''.Semnele peisajului autumnal se identifica pregnant cu semnele mortii:iarba ''de plumb'',florile ''carbonizate'',parcul ''devastat'';anotimpul ''canta funerar...din instrumente jalnice de lemn''.Astfel,obsesia mortii isi gaseste magistral un cadru natural propice,anume sfarsitul de toamna,evident si in arta sa poetica plasata in deschiderea volumului de debut.
  Aparitie.Poezia ''Plumb'''apare in volumul omonim de debut,in 1916.
  Incadrare in tema.Poezia este o arta poetica,in care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor,despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale,intr-un limbaj literar care il particularizeaza.
  Semnificatia titlului.Titlul este un simbol care exprima corespondenta dintre un element al naturii si starile sufletesti exprimate poetic.In sens denotativ(propriu),''plumbul'' este un element chimic,un metal,moale,greu;iar sensul sa conotativ(figurat) deriva din cel anterior care sugereaza,in plan poetic,apasarea,monotonia,dezorientarea,spatiul inchis.
  Structura.Semnificatii.Cele doua catrene ale poeziei pot fi structurate pe doua planuri:exterior(macrocosmic) si interior(microcosmic).Se remarca repetarea cuvantului simbol ''plumb'' de sase ori in pozitii simetrice accentuand starea sufleteasca de deprimare.
 1.Poezia se deschide cu verbul la modul indicativ,timpul imperfect ''dormeau'',ceea ce sugereaza o actiune prelungita,inceputa in trecut si neterminata.''Sicriele de plumb''dorm''adanc'',sunt cufundate in moarte;lemnul,materialul din care sunt confectionate cosciugele ,este inlocuit cu plumbul pentru a fi evidentiata greutatea lor care faciliteaza atractia pamantului.
   Florile,care sunt asociate de obicei frumusetii,gingasiei,sunt alaturate oximoronic plumbului,fiind artificiale si prevestind moartea.Universul devine un imens sicriu cuprins de moarte atat pe orizontala,cat si pe verticala,prin imbracarea sa figurata intr-un''funerar vestamant''.
   Versul al treilea al primei strofe debuteaza cu o marca gramaticala a prezentei eului liric in text:verbul la persoana I singular ''stam''',interiorizand discursul prin aparitia motivului singuratatii(''Stam singur in cavou...'').Metafora-simbol''cavou''poate avea doua acceptiuni:universul inchis al targului de provincie,care nu cultiva valorile sau propriul trup,conceput ca o temnita pentru sufletul dornic de inaltare in vederea depasirii propriei conditii.Omul superior tinde catre spargerea tiparelor impuse de cei din jur sau de propria sa materialitate pentru a se implini intr-o noua dimensiune pe masura aspiratiilor sale.La Bacovia,neputinta depasirii propriului destin este o sursa de suferinta care strabate intreaga sa lirica.
  Aparitia vantului,in peisajul macabru al cavoului si al singuratatii,aduce o perceptie tactila,resimtita organic,completata de o imagine auditiva prin prezenta verbului onomatopeic ''scartaiau''.Sunetul funebru este produs de coroanele de plumb,care simbolizeaza amplificarea presimtirii unui inevitabil sfarsit.Prin simetrie,corespondentul''sicrielor de plumb''care dorm adanc,apartinand planului exterior,este,in strofa a doua,amorul care doarme''intors''(adverb de mod,care sugereaza intoarcerea''cu fata spre apus'',adica moartea).Discursul se interiorizeaza,''amorul de plumb'' sugerand estomparea definitiva a sentimentelor.Strigarea celui decedat isi are originea in credinta populara,dar si in filozofia crestina unde apare logosul(cuvantul) cu puteri demiurgice,cu ajutorul caruia a fost creata lumea.Fenomenul mortii este insa ireversibil,fapt sugerat de o noua perceptie tactila(''Era frig'') care amplifica obsesia sfarsitului.''Aripile de plumb'',atribuite amorului,prefateaza o iminenta cadere,o prabusire definitiva in moarte.
  Elemente simboliste in text.Parcurgand lirica bacoviana,cititorul recepteaza poezia ca pe o arta de a simti;este folosita sugestia care sa exprime cat mai fidel corespondenta dintre elementele naturii si starile sufletesti.Universul este perceput sinestezic:vizual(''funerar vesmant'',''flori de plumb'',''coroane de plumb''),tactil (''era vant'',''era frig''),auditive (''scartaiau'',am inceput sa-l strig'').Apare,in poezie,simbolul care admite o pluralitate de sensuri la descoperirea carora cititorul colaboreaza cu poetul(''plumb'').
  Sunt evidente simetria si repetitia care duc la accentuarea unei idei enuntate,dar si la crearea unei muzicalitati interioare a versului.
   Elemente de prozodie.Poezia este alcatuita din doua catrene cu rima imbratisata,masura de zece silabe,ritm variabil.
   Concluzia.Creatia bacoviana ''Plumb'' poseda o incarcatura lirica deosebita,inscriindu-se in seria profesiunilor artistice de credinta,fiind un crez existential original.

"Moromeţii" de Marin Preda

  Pregătit de proza scurta din volumul de debut Intalnirea din pământuri(1948), primul roman scris de Marin Preda , Moromeții, este alcatuit din doua volume, publicate la doisprezece ani distanta : in 1955, volumul I , iar in 1967, volumul al II-lea.

  Romanul prezinta destramarea-simbolica pentru gospodaria taraneasca traditionala , a unei familii de tarani dintr-un sat din Campia Dunarii , Silistea-Gumesti.

  Titlul Moromeții asează tema familiei in centrul romanului , astfel ca romanul unei familii este și "un roman al deruralizarii satului" , o fresca a vietii rurale dinaintea si de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

  O alta tema este criza comunicării , absenta unei comunicări reale intre Ilie Moromete si familia sa. Tema timpului viclean, nerăbdător("timpul nu mai avea răbdare").

  Perspectiva naratorului obiectiv  se completează prin aceea a reflectorilor  (Ilie Moromete în volumul I si Niculae în volumul al II-lea), ca si prin aceea a informatorilor(personaje-martori ai evenimentelor , pe care le relateaza ulterior altora , de exemplu , al lui Parizianu despre vizita lui Moromete la baieti , la Bucuresti).

Compozitia primului volum utilizieaza tehnica decupajului si accelerarea gradata a timpului naratiunii.

  Volumul este structurat in trei parti , cu o actiune concentrata care se desfasoara pe parcursul verii , cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prima parte , de sambata seara pana duminica noaptea , contine scene care ilustreaza monografic viata rurala: cina , taierea salcamului ,intalnirea duminicala din poiana lui Iocan , hora .Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani , incepand cu plecarea lui Achim cu oile , la Bucuresti . Partea a treia , de la seceris pana la sfarsitul verii , se incheie cu fuga feciorilor.

  Simetria compoziționala este data de cele doua referiri la tema timpului în primul si în ultimul paragraf al volumului. La început , aparent îngăduitor "timppul era foarte rabdator cu oamenii; viata se scurgea fara conflicte mari", pentru ca enunțul din finalul volumului "timpul nu mai avea răbdare", sa modifice imaginea timpului , care devine necrutator si intolerant.

  Un triplu conflict  va destrama familia lui Moromete.

  Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din prima casatorie : Paraschiv , Nila si Achim , izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea si de a-i pretui valorile ( pamantul-banii).

  Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina , sotia lui , Moromete vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei , promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele ei, dar amana indeplinirea promisiunii. Nemultumita , ea isi gaseste initial refugiul in biserica , dar in al doilea volum , Catrina il paraseste pe Ilie , dupa ce afla de propunerea facuta fiilor lui , la Bucuresti.

  Al treilea conflict se desfășoară intre Moromete si sora lui , Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv sa nu se recăsătorească . In felul acesta , ea ar fi rămas în casa fratelui, sa se ocupe de gospodărie si de creșterea copiilor , pentru a nu rămâne singura la bătrânețe . Faptul ca Moromete se recăsătorise ii aprinsese ura împotriva lui , pe care o transmite celor trei fii mai mari.

  Acțiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.

  In prim plan se afla Moromeții , o familie numeroasa , măcinata de nemulțumiri mocnite. Țăran mijlocaș , Ilie Moromete încearcă sa păstreze întreg, cu prețul unui trai modest , pământul familiei sale ,pentru a-l transmite apoi băieților . Fii ce mari ai lui Ilie Moromete , Paraschiv , Nila și Achim își doresc independenta Economica .Ei se simt nedreptățiți pentru ca , după moartea mamei lor , Ilie Moromete s-a însurat cu alta femeie , Catrina, și ca are încă trei copii: Tița , Ilinca și Niculae . Îndemnați de sora lui Ilie , Maria Moromete , poreclita Guica , cei trei băieți pun la cale un plan distructiv. Ei intenționează sa plece la București , fără știrea familiei , pentru a-și face un rost. In acest scop , ei vor sa ia oile cumpărate printr-un împrumut la banca si al căror lapte constituie principala hrana a familiei si caii, indispensabili pentru munca la câmp . Prin vânzarea oilor și a cailor , ar obține un capital pentru a începe viata la oraș. Datoria la banca nefiind achitata, planul celor trei băieți urmează a da o grea lovitura familiei. Achim ii propune tatălui sa-l lase sa plece cu oile la București , sa le pasca în marginea orașului și sa vândă laptele și brânza la un preț mai bun în capitala. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan , amâna achitarea datoriei la banca și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și putea plați impozitul pe pământ ("foncierea"). Insa Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților. Dupa amânările generate de refuzul lui Nila de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului , cei doi fug cu caii si cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit sa vanda din nou o parte din pământ pentru a-și reface gospodăria, pentru a plăti foncierea, rata la banca si taxele de scolarizare ale lui Niculae , fiul cel mic.

  Planurile secundare completeaza actiunea romanului , conferindu-i caracterul de fresca sociala: boala lui Botoghina , revolta taranului sarac Tugurlan , familia chiaburului Tudor Balosu , dragostea dintre Polina si Birica , cuplul Polina-birica reflectand tema iubirii si a casatoriei care nu tine cont de constrângerile sociale.Căsătoria dintre fiica unui chiabur si un taran sarac se construieste polemic la adresa cuplului Ion-Ana , din romanul lui Liviu Rebreanu.

  Exista in primul volum al romanului Moromeții câteva secvente narative de mare profunzime.

  Descrierea cinei se realizeaza lent , prin acumuluarea detaliilor.Ilie Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii , invrajbiti din cauza averii . ASezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului , iminenta destramare a familiei.

  O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a tăierii salcâmului.Tăierea salcâmului ,duminica în zori , prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional.Odată distrus arborele sacru,axis mundi, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea, haosul se instaleaza treptat.

  Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivității se constituie într-o adevărata monografie a satului traditional: hora,calusul,intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara.

   Personajul principal din roman si cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda , Ilie Moromete, îl are ca model pe Tudor Călărașu , tatăl scriitorului , după cum mărturisește acesta "...Moromete care a existat in realitate , a fost tatăl meu".

  Personajul Ilie Moromete reprezinta un tip de țăran aparte în literatura romana un spirit reflexiv, inteligent,ironic, din acest motiv fiind numit de critica literara "țăran-filozof".Personaj exponențial, al cărui destin exprima moartea unei lumi, "cel din urma țăran" reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si de familie.

  Personajul este  caracterizat in mod direct  de narator , in primul volum: "Era cu zece ani mai mare decat Catrina (contingent '911), facuse razboiul si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva."

  Autocaracterizarea  realizata în finalul volumului al doilea este :"Domnule, [...] eu totdeauna am dus o viata independenta".

  Disimularea  este trasatura lui esentiala . Semnificativ in acest sens este comedia pe care o joaca in fata agentilor fiscali , care-i stricasera placuta discutie de duminica.

  Ironia, puterea de a face haz de necaz  reprezinta o alta trăsătura esențiala a lui Ilie Moromete, iar exemple în acest sens sunt numeroase . Lui Niculae care întârzia sa vina la masa ii spune la un moment dat:"Te dusesi in gradina sa te odihnesti ca pana acum stătuși!" Lui Nila i se adresează la fel de sarcastic, atunci când acesta îl întreabă de ce taie salcâmul:"Ca sa se mire prostii".

  Spirit contemplativ , inteligent si ironic ,  Moromete privește existenta cu detașare, privește lumea cu un ochi pătrunzător ; în întâmplările cele mai simple el descoperă ceva deosebit , o lumina care pentru ceilalți nu se aprinde : "Tatal- notează naratorul-  avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau , pe care ei nu le vedeau".