"Floare Albastra" de Mihai Eminescu

Poemul Floare Albastra , a fost publicat in revista  Convorbiri literare  in 1873 , este o capodopera a lirismului eminescian din etapa de tinerete.
Viziunea romantica e data de tema , de motivele literare , de atitudinea poetia , de asocierea speciilor : poem filozofic ( meditatie) , egloga ( idila cu dialog) si elegie.
La romantici tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii  pentru ca natura vibreaza la starile sufletesti ale eului.
Floare albastra  isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre idealul de fericire , de iubire pura , intalnit si la Novalis sau Leopardi. Motiv romantic  de larga circulatie europeana , floarea albastra  simboliza la Novalis "tendinta spre infinit".Simbolul florii albastre , regasit si in alte texte eminesciene ,  Calin (file din poveste ,  Sarmanul Dionis ,  reprezinta aspiratia spre fericire prin iubire.
In creatia eminesciana ,  albastrul este culoarea infinitului , a marilor departari , a idealului , iar  floarea simbolizeaza viata .
Poezia se structureaza in jurul unei serii de  opozitii:eternitate/moarte , temporalitate/viata,masculin/feminin, detasare apolimica/traire dionisiaca,abstract/concret,vis/realitate,aproape/departe,atunci/acum.
Compozitia romantica  se realizeaza prin alternarea a doua planuri de fapt confruntareaa doua moduri de existenta : lumea abstractiei si a cunoasterii absolute , infinte - lumea iubirii concrete si a cunoasterii terestre . Cele doua lumi li se asociaza doua ipostaze umane ( masculin-feminin)
Simetria celor patru secvente poetice este sustinuta de monologul liric al fetei , care exprima termenii antinomici ( lumea lui - lumea ei ), punctat de cele doua reflectii ulterioare ale barbatului.
Prima secventa poetica (strofele I-III) înfățișează lumea rece a ideilor ,  lumea lui.Monologul fetei începe cu reproșul plasat la inceputul poeziei. Tonul adresarii este familiar.
Avertismentul final "NU cata in departare/ Fericirea ta iubite!"  desi este rostit pe un ton sgalnic , cuprinde un adevar : implinirea umana se realizeazadoar prin iubire , in lumea terestra.
Izolarea , singuratatea,aspriatia spre cunoasterea absoluta si imposibilitatea fericirii terestre sunt atribute ale geniului.
A doua secventa poetica (strofa a patra) constituie  meditatia barbatului  asupra sensului profund al unei iubiri rememorate. Notarea unei stări de spirit  " Eu am ras , n-am zis nimica "  se realizează prin folosirea mărcilor gramaticale ale eului , verbe si pronume la persoana I singular "eu","am ras","n-am zis".
A treia secventa poetica  ( strofele V-XII) : Monologul fetei continua cu o chemare la iubire in lumea ei , planul terestru  "Hai in codrul cu verdeață.." . Refacerea cuplului adamic ( iubirea paradisiaca ) necesita un spatiu protector , paradis terestru si un timp sacru.
Cadrul natural se realizeaza prin motive romantice frecvente in erotica eminesciana : codrul, izvoarele, valea, balta , luna, etc. Natura de inceput de lumea are atributele salbaticiei in viziune romantica.
Femeia este o aparitie de basm , sagalnica , senzual-naiva si cu gesturi gingase.
Chemarea la iubire urmeaza un scenariu: descrierea naturii umanizate , invitatia in peisajul rustic si intim, conversatia ludic-erotica, "incercarea" iubirii pe un fir de romanita , portretul fetei ca o zeitate terestrea, gesturile de tandrete, sarutul , imbratisarea , intoarcerea  in sat , despartirea.
Spre deosebire de alte idile eminesciene , aici femeia este aceea care adreseaza chemarea la iubire; ea incearca atragerea barbatului in paradisul naturii , ca aspiratie spre refacerea cuplului adamic.
Ultima secventa poetica (strofele XIII-XV) este a doua interventie a vocii lirice din strofa a patra , continuare a meditatiei barbatului asupra acestei iubiri trecute pe care o proiecteaza acum in ideal si amintire .Cadrul obiectiv al idieli se incheie cu despartirea.
Trairea dionisiaca , simbolizata de ipostaza feminina , este inlocuita de detasarea apolinica (ipostaza masculina) si de asumarea sentimentului de tristețe.Contrastul dintre vis si realitate , ca si incompatibilitatea dintre cele doua lumi care o clipa s-au întâlnit in iubire pentru ca apoi sa se reașeze in limitele lor sunt sugerate de versul final , de o dulce tristețe:"Totuși este trist in lume!"
Limbajul poetic  din prima etapa de creație sta sub semnul "podoabelor retorice" .Imaginarul poetic se realizează cu ajutorul unei diversități de figuri de stil .
Concluzie: Dezvoltare a unui motiv romantic de circulație europeana , intr-o viziune lirica proprie , poemul Floare albastra  reprezinta o capodopera a creației eminesciene din etapa de tinerețe purtând in germene marile teme si idei poetice dezvoltate mai târziu in Luceafărul.