"Mama" de Nicolae Labis

        "N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune

         Un om ce de pe-acasa a venit

         Cum c-a-nflorit la noi malinul

         Si c-ai albit,mamuca,ai albit.

         

         Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava

         Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti,

         Cand din scrisori eu vad precum matale

         Din zi in zi mereu intineresti."

            Poezia "Mama" a fost inclusa in volumul de debut al poetului"Nicolae Labis (1935-1956),"Primele iubiri"-a aparut in 1956-care constituie o adevarata autobiografie lirica.

            Fiind o creatie lirica,gandurile si sentimentele poetului sunt exprimate in mod direct,prin intermediul eului liric- vocea poetului.De aceea se intalnesc pronume la persoana I si verbe la persoanele I si a II-a.

            Titlul poeziei,exprimat printr-un substantiv articulat cu articolul hotarat,care are rolul de a particulariza,anunta esenta continutului de idei,gandurile pentru mama sa.

             Structura,semnificatii,limbaj artistic.Desi este conceputa ca o scrisoare adresata mamei,poezia este,de fapt,un discurs liric,ce concetreaza expresia vibranta a dragostei poetului pentru mama sa.

             In aceasta creatie lirica,structurata in doua catrene,este evocat chipul mamei,prin doua modalitati artistice diferite:in prima strofa prin relatarile unui"om ce de pe-acasa a venit",iar in strofa a doua prin scrisorile primite de la ea.

             In strofa intai este evidentiat dorul de casa al poetului.Puternica legatura sufleteasca dintre eul liric si locurile natale este redata prin adverbul"acasa",pronumele personal "la noi" si prin substantivul "malinul"(liliac),care poate sugera peisajul copilariei.

             Sufletul poetului este marcat de tristetea despartirii,de multa vreme,de locurile atat de dragi-"N-am mai trecut de mult prin sat".Trecerea timpului este sugerata si indirect,prin repetitia verbului "ai albit",iar substantivul in vocativ, "mamuca",accentueaza puternicul atasament,dragostea filiala si respectul pentru masa sa.

             In strofa a doua  ,poetul isi exprima nedumerirea-"Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti"-cauzata de contradictia dintre vestile primite de la "alt om",ca mama "a stat la pat,bolnava"si scrisorile ei,care dovedeau multumire si tinerete sufleteasca-"Cand din scrisori eu vad precum matale/Din zi in zi mereu intineresti".Adverbul "mereu",asociat su sintagma "din zi in zi" accentueaza valoarea verbului "intineresti",sugerand dragostea materna,plina de grija pentru fiul ei,pe care nu vrea sa-l intristeze cu problemele ei de sanatate ori cu varsta care inainteaza nemilos.Scrisorile mamei sunt pline de optimism,deoarece ea doreste ca fiul s-o stie tanara si fericita.

              Prozodia.Poezia are o singura rima incrucisata,iar masura versurilor,inegale ca lungime,variaza intre 9 si 11 silabe.

              Poezia "Mama" de Nicolae Labis este o creatie lirica de mare sensibilitate,sentimentul dragostei dintre mama si fiu este emotionant prin faptul ca,desi viata este trecatoare,relatia spirituala dintre ei apartine vesniciei.

            

"O,ramai..." de Mihai Eminescu

"O,ramai,ramai la mine,                                       Si privind in luna plina

Te iubesc atat de mult!                                         La vapaia de pe lacuri,

Ale tale doruri toate                                             Anii tai se par ca clipe,

Numai eu stiu sa le-ascult;                                    Clipe dulci se par ca veacuri.

In al umbrei intuneric                                            Astfel zise lin padurea,

Te asaman unui print,                                            Bolti asupra-mi clatinand;

Ce se uit-adanc in ape                                          Suieram l-a ei chemare

Cu ochi negri si cuminti;                                        S-am iesit in camp razand.

Si prin vuietul de valuri,                                        Astazi chiar de m-as intoarce

Prin miscarea naltei ierbi,                                      A-ntelege n-o mai pot...

Eu te fac s-auzi in taina                                         Unde esti,copilarie,

Mersul cardului de cerbi;                                      Cu padurea ta cu tot?"

Eu te vad rapit de farmec

Cum ingani cu glas domol,

In a apei stralucire

Intinzand piciorul gol

    

        Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889),cel mai mare poet"pe care l-a ivit si-l va ivi,vreodata,poate,pamantul romanesc"(G.Calinescu),a creat o poezie nemuritoare prin evocarea naturii,cu elementele terestre-padurea,izvorul,lacul-si cosmice-luna,stelele,cerul.

         Creatie a maturitatii artistice a lui Mihai Eminescu,poezia "O,ramai..."este o confesiune lirica,o elegie filozofica si a fost publicata in revista "Convorbiri literare" la 1 februarie 1879.

         Ipotesti,locul mirific al copilariei,l-a dezmierdat si l-a fermecat pentru eternitate cu soapta padurilor si susurul izvoarelor vegheate de astrul tutelar al universului eminescian,luna.Aceasta perioada o evoca Eminescu mai tarziu cu nostalgie si regret:

              "Fiind baiet paduri cutreieram

               Si ma culcam ades langa izvor,"

                                               ("Fiind baiet paduri cutreieram")

         Elegia este specia genului liric,in care poetul isi exprima direct sentimentele de tristete metafizica,de nostalgie,de regret,intr-o gama ascendenta,mergand de la melancolie la nefericire.

          Titlul "O,ramai..." este alcatuit dintr-o interjectie si un verb la imperativ si exprima nostalgia eului liric pentru perioada minunata a copilariei,pentru condrii si izvoarele care i-au incantat cei mai frumosi ani ai vietii.Eul liric este tanguitor in invocarea copilariei si a naturii,pe care le implora sa ramana pururi in sufletul sau atat de insetat de natura purificatoare si de candoarea varstei de aur a oricarui om.

          Structura,semnificatii,limbaj artistic.Poezia este alcatuita din sapte catrene(strofe de cate patru versuri),dispuse in doua secvente lirice: prima este un monolog imaginar al padurii,prin care aceasta exprima starile si sentimentele pentru poetul-copil,iar a doua secventa corespunde ultimelor doua strofe si evoca nostalgic varsta minunata a copilariei,din perspectiva maturitatii incarcate de dezamagire si tristete profunda.Poezia marcheaza planurile temporale trecut-prezent simbolizand starile interioare ale poetului,acelea de fericire-nefericire.Astfel spus,ideea de timp la Eminescu semnifica aici antiteza dintre trecut-prezent care corespunde antitezei dintre extaz-durere sufleteasca.

          Secventa intai este conceputa ca un monolog imaginar al padurii personificate,care isi exprima sentimentele de dragoste fata de poetul ce fusese candva copil.

          In prima strofa,padurea-umanizata-tanjeste dupa marturisirile pe care i le facea baiatul demult,relatia lor fiind una de prietenie sincera.Tonul tanguitor al padurii este dat de interjectia afectiva si de verbul la imperativ,repetat chiar in primul vers al poeziei:"O,ramai,ramai la mine".Ca in orice poezie lirica,dragostea padurii este exprimata in mod direct,declarativ:''Te iubesc atat de mult!".Poetul imagineaza trairea nostalgica a padurii,motivata de absenta copilului care,candva,ii destainuie toate "dorurile" si gandurile cele mai intime,pe care numai ea stia sa le asculte.

          Strofa a doua contureaza un scurt portret sugestiv al copilului,care era asemeni unui print cu "ochi negri si cuminti",stand ganditor la umbra copacilor,cu privirile pierdute in adancul apelor,atitudine ilustrata printr-un epitet dublu.

          Strofele a treia si a patra aduna la un loc toate amintirile padurii despre tainele pe care i le-a descifrat copilului,ascestea fiind si primele perceptii despre lume si viata ale poetului.Rolul padurii este esential in ceea ce priveste primul contact al baiatului cu lumea inconjuratoare si este evidentiat de pronumele la persoana I,"eu":"Numai eu stiu sa le-ascult/[...]Eu te fac s-auzi in taina/[...]Eu te vad rapit de farmec".Padurea este cea care i-a dezvaluit pentru prima oara tainele prin care copilul putea observa"miscarea naltei ierbi" ori putea auzi de departe venirea "cardului de cerbi".El reactioneaza emotionat la misterele destainuite de padure,este "rapit de farmec" si ingana fericit murmurul apelor de izvor,fiind vrajit de stralucirea acestora.

          Strofa a cincea introduce in poezie astrul care stapaneste intreaga fire,luna,oglindindu-se in lacurile din imprejurimi.In lirica eminesciana,luna este astru tutelar si martor permanent al tuturor intamplarilor de pe pamant.Ultimele doua versuri ale aceste strofe ilustreaza conceptia lui Eminescu despre trecerea timpului:"Anii tai se pare ca clipe,/Clipe dulci se par ca veacuri."Perioada fericita a copilariei s-a scurs repede si ireversibil,anii petrecuti in mijlocul naturii ocrotitoare au trecut ca niste clipe,dar fericirea traita atunci este pururi inradacinata in sufletul poetului,clipele dulci de altadata au capatat valoare de veacuri.In aceasta poezie,padurea nu este un personaj,deoarece ea sugereaza eul liric interior,sentimentele de nostalgie si regret pentru scurgerea ireversibila a timpului.

           Secventa a doua este alcatuita din ultimele doua strofe ale poeziei.

           In penultima strofa,Eminescu explica sugestiv faptul ca vocea padurii umanizate este,in realitate,vocea interioara a eului liric.Monologul rostit de padure este pus intre ghilimele,deoarece el reprezinta gandurile cele mai intime ale eului liric, care este inca emotionat de varsta fericita a copilariei petrecute in mijlocul naturii.Eminescu se afla intr-o comunitate deplina cu padurea si izvoarele care i-au ocrotit copilaria si care i-au descifrat primele taine ale vietii.Poetul imagineaza monologul,deoarece este sigur ca si padurii ii este dor de el,la fel cum emotia si dragostea lui pentru natura din copilarie sunt profunde si vesnice:"Astfel zise lin padurea,/[...]Suieram l-a ei chemare".

            Ultima strofa a poeziei are o profunda incarcatura filozofica privind scurgerea ireversibila a timpului(curgerea timpului intr-un singur sens),de care poetul este constient se de aceea tristetea si nostalgia sunt profunde si foarte sugestive:"Astazi chiar de m-as intoarce/A-ntelege n-o mai pot...".Interogatia retorica in ultimele doua versuri exprima regretul eului liric pentru trecerea implacabila a timpului fericirii,sugerand amaraciunea prezentului.Versurile constituie un adevarat strigat sfasietor al eului poetic pentru neputinta,imposibilitatea de a mai trai si simti bucuria copilariei petrecute in mijlocul naturii:"Unde esti,copilarie,/Cu padurea ta cu tot?".Eul liric parcurge-asadar-o gama larga de sentimente,de la bucurie la tristete,de la fericire la nefericire,stari de corepunzatoare celor doua valori ale timpului trecut-prezent.

           Prozodia.Ritmul  este trohaic,masura versului este de 7-8 silabe,fiind o singura rima incrucisata.

           Poezia "O,ramai..."de Mihai Eminescu exprima direct sentimentele de nostalgie,tristete si durere pe care poetul le simte profund,jinduind dupa fericirea traita in anii copilariei petrecute in mijlocul naturii.Poezia are si accente meditative,filozofice privind scurgerea ireversibila a timpului si de aceea este o elegie.

"La mijloc de codru..." de Mihai Eminescu

"La mijloc de codru des                                    In adancu-i se patrunde

Toate pasarile ies,                                             Si de luna si de soare

Din huceag de alunis                                         Si de pasari calatoare,

La voiosul luminis,                                            Si de luna si de stele

Luminis de langa balta,                                     Si de zbor de randunele 

Care-n trestia inalta                                          Si de chipul dragei mele."

Leganandu-se din unde,

       Interesul lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889) pentru creatia populara se manifesta inca din primii ani de viata petrecuti la Ipotesti,cand "baiat fiind,paduri cutreieram", poetul insusi fiind un pasionat culegator de folclor.Peregrinarile prin tara cu trupa de actori,din Moldova in Transilvania,pana la Blaj,ii satisfac lui Eminescu setea de a auzi chiar de la rapsozii populari balade,legende,doine.Mihai Eminescu valorifica in poezia sa creatiile folclorice prin teme,motive,personaje mitologice,mituri populare,limbaj,innobilandu-le cu idei filozofice,imbogatindu-le cu noi semnificatii:"Calin (file din poveste)","Ce te legeni...","Somnoroase pasarele","La mijloc de codru...","Revedere",basmul "Fat-Frumos din lacrima" si bineinteles capodopera sa, "Luceafarul".

        Creatie a maturitatii artistice ,poezia "La mijloc de codru..." este o confesiune lirica,o elegie populara,pe care Eminescu a innobilat-o cu profunde idei filozofice,fiind publicata in primul volum de "Poezii",editat de Titu Maiorescu",in 1883.

        Poezia "La mijloc de codru..."este o creatie lirica,deoarece Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de admiratie si incantare fata de frumusetile plaiurilor natale,in stilul poeziei populare.Poetul compune un tablou al naturii nu atat prin descrierea peisajului,ci prin reliefarea elementelor care alcatuiesc un spatiu al trairii,al simtirii naturii,stari reflectate si in sufletul poetului.

         Titlul "La mijloc de codru..." explica succint natura tipic eminesciana,alcatuita din elementele planului terestru si ale planului cosmic,imbinate intr-o desavarsita armonizare cu sentimentul de admiratie a eului liric pentru perfectiunea acesteia.

         Structura,semnificatii,limbaj artistic. Poezia "La mijloc de codru..." de Mihai Eminescu este alcatuita din treisprezece versuri,nestructurate in strofe.Inceputul poeziei reia titlul,la care poetul adauga un epitet pentru a ilustra bogatia si profunzimile naturii:"La mijloc de codru des".Padurea este animata de pasarelele care zboara prin crangul ( huceagul) de alunis,miscare exprimata printr-o imagine motorie:"Toate pasarile ies,/Din huceag de alunis/La voiosul luminis".Sentimentele de bucurie si extaz ale eului liric sunt sugerate de epitetul in inversiune personificator "voiosul luminis",aflat in mijlocul codrului des si ilustrat printr-o imagine vizuala sugestiva.

         Imaginea centrala a textului poetic este apa-oglinda,exprimata prin "balta" in care se reflecta intreg cadrul natural,terestru si cosmic,construit prin enumerarea motivelor literare reprezentative:luminisul,trestia,luna,soarele,pasarile calatoare,stelele,randunelele.Oglindirea in apa baltii a chipului iubitei sugereaza ideea ca natura este un spatiu de reflectie,de meditatie pentru poet.Figura de stil prin care se ilustreaza armonia si vesnicia naturii este enumeratia elementelor terestre-"codru","pasarile","alunis","luminis","balta","trestia","pasari calatoare","randunele"-si a elementelor cosmice-"luna","soare","stele",cu ajutorul conjunctiei "si"."Si de luna si de soare/Si de pasari calatoare,/Si de luna si de stele/Si de zbor de randunele."Rolul conjunctiei "si" este acela de a accentua unitatea perfecta a universului,ilustrata prin imbinarea armonioasa a planului terestru cu cel cosmic.Codrul eminescian este,in toata creatia lirica a poetului,un simbol al statorniciei si al vesniciei universului,ca si astrii de pe cer.

          Ultimul vers al poeziei exprima sentimentul de iubire,care s-ar putea manifesta in mijlocul codrului.Poetul imagineaza"chipul dragei mele"oglindit in apa baltii,ca sugestie a dorintei eului liric de a-si implini iubirea.

           Prozodia.In poezia "La mijloc de codru...",ritmul este iambic,masura versurilor este de 7-8 silabe.Rima este imperecheata si este surprinzatoare prin potrivirea cuvintelor ce reprezinta o gama variata de parti de vorbire: verb cu adjectiv-"des/ies";substantiv cu adjectiv-"balta/inalta";substantiv cu verb-"unde/patrunde'' ori substantiv cu pronume-"randunelele/mele".

          Poezia ''La mijloc de codru..." este o creatie poetica sau lirica,intrucat Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de dragoste si admiratie pentru frumusetea naturii,imagine construita prin elemente terestre si cosmice sugestive care se imbina intr-o perfecta armonie cu eul liric.

''Ce te legeni..." de Mihai Eminescu

"-Ce te legeni,codrule,                                     Peste varf de ramurele

Fara ploaie,fara vant,                                       Trec in stoluri randunele,

Cu crengile la pamant?                                     Ducand gandurile mele

-De ce nu m-as legana                                     Si norocul meu cu ele.

Daca trece vremea mea!                                  Si se duc pe rand,pe rand,

Ziua scade,noaptea creste                                Zarea lumii-ntunecand,

Si frunzisul mi-l rareste.                                    Si se duc ca clipele,

Bate vantul frunza-n dunga-                              Scuturand aripile,

Cantaretii mi-i alunga;                                       Si ma lasa pustiit,

Bate vantul intr-o parte-                                    Vestejit si amortit

Iarna-i ici,vara-i departe.                                   Si cu doru-mi singurel,

Si de ce sa nu ma plec,                                      De ma-ngan numai cu el!"

Daca pasarile trec!

      Mihai Eminescu ( 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889),cel mai mare poet "pe care l-a ivit si-l va ivi,vreodata,poate,pamantul romanesc" (G.Calinescu),a creat o poezie nemuritoare prin evocarea naturii,definita prin imbinarea elementelor terestre-padurea,izvorul,lacul-cu cele cosmice-luna,stelele,cerul.

       Dragostea lui Eminescu pentru folclorul romanesc este vizibila in toate poeziile,el insusi marturisindu-si radacinile spirituale infipte adanc in sufletul neamului sau:"Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele nu nour de aur din marea de amar."

       Poezia "Ce te legeni..." este o creatie lirica,intrucat Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de dragoste pentru natura,starea de melancolie provocata de scurgerea ireversibila (intr-un singur sens,fara intoarcere -n.n.) a timpului,principalul mod de expunere fiind descrierea.

       Poezia "Ce te legeni..." face parte din tema de inspiratie folclorica a liricii eminesciene.

       Aceasta creatie lirica ilustreaza imaginea si sentimentele codrului,personificat,aflat la sfarsitul anotimpului toamna,asteptand cu tristete apropiata iarna.Se sugereaza,astfel,starea de melancolie a eului poetic cauzata de trecerea ireversibila a timpului,care este ilustrata prin succesiunea anotimpurilor toamna-iarna,ce lasa codrul fara frunze,fara pasari,fara viata.

       Titlul este exprimat printr-o interogatie retorica,pe care poetul o adreseaza cu nostalgie codrului:"Ce te legeni?".Tristetea codrului este ilustrata de punctele de suspensie care indeamna la meditatie,la gandire profunda privind timpul trecator.

       Structura,semnificatii,limbaj artistic.

       Versurile nu sunt structurate in strofe,deoarece poetul exprima o idee unica si unitara,aceea a scurgerii ireversibile a timpului,care semnifica faptul ca viata este trecatoare.Poezia este alcatuita din doua secvente lirice,organizate sub forma unui dialog intre poet si codru: prima secventa lirica o reprezinta intrebarea poetului si a doua raspunsul codrului.

        Prima secventa lirica o constituie intrebarea pe care eul poetic o adreseaza in mod direct codrului,prin reluarea partiala a titlului:"Ce te legeni,codrule,/Fara ploaie,fara vant,/Cu crengile la pamant?".Eul poetic isi exprima ingrijorarea pentru tristetea codrului,care se leagana-aparent-fara un motiv evident:"Fara ploaie,fara vant".Sentimentul de apropiere sufleteasca,de prietenie il determina pe poet sa observe amaraciunea,deprimarea codrului,ilustrate printr-o imagine vizuala:"Cu crengile la pamant?".Codrul este personificat, deoarece poetul ii atribuie sentimente si stari omenesti.

       Secventa a doua este alcatuita din raspunsul codrului,care este umanizat,deoarece poarta un dialog cu poetul,explicandu-i motivele din cauza carora este trist si deprimat.Scurgerea ireversibila (intr-un singur sens,fara intoarcere) a timpului este ilustrata prin succesiunea anotimpurilor toamna-iarna.Efetul pe care il are asupra codrului este dureros,deoarece ii rareste frunzisul,ii alunga pasarile cantatoare.Elementele vietii care se degradeaza treptat,odata cu trecerea timpului,sunt relatate printr-o gradatie,care porneste cu exclamatia explicita a codrului,exprimandu-si starea sufleteasca de o tristete sfasietoare-"De ce nu m-as legana,/Daca trece vremea mea!",cauzata de efemeritatea vietii.

        Anotimpul prezentului este toamna,iar apropierea iernii este prevestita prin cateva semne specifice:"Ziua scade,noaptea creste";"Bate vantul frunza-n dunga";"Bate vantul dintr-o parte-/Iarna-i ici,vara-i departe."Repetitia din versurile citate exprima disperarea si deznadejdea codrului din cauza anotimpului friguros si pustiitor,ce se apropie implacabil(neindurator).

        Starea de melancolie a codrului,care tanjeste dupa vara,este cauzata si de plecarea pasarilor care il incantau cu ciripitul lor:"Cantaretii mi-i alunga/[...]Daca pasarile trec!".Randunelele pleaca in "stoluri",imaginea vizuala fiind amplificata de versul "Zarea lumii-ntunecand",care creeaza o atmosfera generala de tristete,de amaraciune profunda de care este cuprinsa intreaga natura.

        In finalul poeziei creste in intensitate durerea codrului,care,personificat,este constient de trecerea timpului,de faptul ca viata se scurge ireversibil.Ideea reiese ca din repetitia verbelor "trec","se duc" si din comparatia "se duc ca clipele".Pasarile calatoare si clipele ilustreaza conceptia ca timpul trece prea repede,ca viata este efemera.Codrul ramane singur,parasit de toate fiintele dragi,idee exprimata prin epitetul triplu "pustiit,vestejit si amortit".El este umanizat prin sentimentul de dor,care este singura speranta pentru revigorare,pentru refacerea in vara viitoare:"Si ma lasa pustiit/Vestejit si amortit/Si cu doru-mi singurel,/De ma-ngan numai cu el!".

         Ideea de timp este exprimata in poezie printr-o serie de cuvinte ale aceluiasi camp lexical:"vremea","ziua","noaptea","iarna","vara","clipele".

         Inspirata din literatura populara,poezia "Ce te legeni..." de Mihai Eminescu ilustreaza registre stilistice specifice acestei creatii lirice.Un element sugestiv prin limbajul popular este dativul etic(dativul posesiv) -"mi-l rareste","mi-i alunga"-,precum si prezenta unor cuvinte si expresii populare-"aripele","ici","dor","singurel","trece vremea mea","frunza-n dunga".

       Prozodia.Ritmul este trohaic,masura versului este,ca in poeziile populare,de 7-8 silabe,iar rima este imperecheata: vant/pamant;clipele/aripele.

       Poezia "Ce te legeni..."de Mihai Eminescu este o creatie lirica,intrucat poetul,prin glasul codrului,isi exprima in mod direct sentimentele de tristete si melancolie pentru trecerea ireversibila a timpului,sugerata prin succesiunea anotimpurilor reci si deprimante,toamna si iarna.Prezenta dorului din final creeaza o raza de speranta pentru o eventuala revenire la viata in anotimpul vara,dar melancolia ramane,pentru ca speranta este"departe".